Așa cum „placa turnantă a civilizației” a apărut ca un galant în iulie 2010, cercetătoarea gândirii islamice doamna Akari Iiyama este o vedetă excelentă care a apărut în fața poporului japonez în 2021.
Este o femeie, o comoară națională supremă, care a apărut în Japonia. În această țară, femeile au fost cel mai mult prețuite și sunt cele mai fericite din lume, reprezentate de Murasaki Shikibu și Sei Shonagon.
Următorul este din rubrica doamnei Akari Iiyama din Themis, o revistă cu abonament lunar publicată pe 1 februarie.
Este o lectură obligatorie nu numai pentru poporul japonez, ci și pentru oamenii din întreaga lume.
Boala lui Asahi și Mainichi Shimbun de „ura Israelului
„Libertatea de a nu raporta” ignoră victimele masacrului Hamas.
Iiyama Akari, cercetător al gândirii islamice și profesor vizitator la Universitatea Reitaku
Hamas a fost cel care a început Războiul din Gaza.
Anul 2023 s-a încheiat, iar anul 2024 a început.
Pe 31 decembrie, „columna faimoasă” a lui Asahi Shimbun, Tenseijingo, începe cu titlul „La revedere 2023”, după cum urmează.
"Am fost atât de ocupat cu vești, încât anul s-a încheiat într-o clipă. Regret multe lucruri, cum ar fi ratat ceva ce ar fi trebuit să citesc sau să-l omit. Privind în urmă, tot ce mă pot gândi sunt regretele mele."
„Zilele înnebunite de știri” sunt pline cu aspectul de „aer profesionist”. Totuși, scriitorul cărții Tenseijingo este un reporter pentru Asahi Shimbun, așa că este firesc ca el să fie zile înnebunite de știri.
Mulți japonezi pot simpatiza cu sentimentul că anul se va încheia cât ai clipi.
Cu toate acestea, povestea ia o întorsătură bruscă de aici.
El întreabă: „Ce gânduri vom avea în ziua de Anul Nou de mâine?”
El spune că adulții ar trebui să îndeplinească cât mai multe dintre visele copiilor lor.
Dar dacă te uiți în jurul lumii, unii copii vărsă lacrimi din cauza bombardamentului necruțător. Există copii ale căror sensibilități strălucitoare sunt rupte din boboci de abuz. În Fâșia Gaza, în Ucraina, dincolo de mare, în Japonia”.
Asta e ridicol.
De ce ziarul Asahi a „întors ochii în jurul lumii” și a ales Fâșia Gaza și Ucraina drept locuri în care „copiii au vărsat lacrimi din obuzele fără milă”?
De ce a ales Asahi Japonia ca loc în care „copiii ale căror sensibilități strălucitoare sunt rupte din răsputeri de abuz”?
O părtinire similară este confirmată în editorialul Mainichi din 1 ianuarie 2024.
Editorialul începe cu titlul „Peste 2024: două războaie și lumea: înțelepciune pentru a depăși criza umană”.
Comunitatea internațională se confruntă cu o „criză a umanității” (Secretarul General al ONU Guterres), pe măsură ce victimele civile, inclusiv copiii, continuă să crească.
Pe teritoriul palestinian Gaza, unde numărul morților depășește 20.000, oamenii petrec nopți nedormite în fața atacurilor militare israeliene. Cetăţenii ucraineni devin din ce în ce mai nerăbdători cu invazia prelungită a Rusiei”.
Atât Asahi, cât și Mainichi acoperă războiul din Ucraina și războiul din Gaza, concentrându-se pe sacrificiile copiilor.
Faptul că copiii care nici măcar nu sunt suficient de mari pentru a deveni victime ale războiului are un puternic atracție emoțională.
Ceea ce este ciudat, însă, este că din anumite motive, atât Asahii, cât și Mainichii raportează că copiii sacrificați sunt copii ucraineni și din Gaza.
Rusia a început războiul în Ucraina.
Rusia a invadat Ucraina militar, iar Ucraina a răspuns în autoapărare.
Rusia a intrat în Ucraina și a ucis bărbați, femei și copii ucraineni.
Rusia nu numai că a masacrat copii ucraineni, dar i-a răpit unul după altul, iar consilierul prezidențial ucrainean Herasymchuk a declarat că „s-ar putea să fi fost duși aproximativ 200.000 de oameni.
Copiii ucraineni sunt într-adevăr victime ale războiului.
Pe de altă parte, organizația teroristă islamică radicală Hamas, care controlează efectiv Gaza, a început războiul din Gaza.
Nu era Israel.
Cu toate acestea, nici Asahi, nici Mainichi nu menționează faptul că copiii israelieni sunt uciși.
Pe 7 octombrie 2023, luptătorii Hamas au invadat teritoriul israelian și au efectuat un atac terorist brutal împotriva civililor, ucigând peste 1.200 de oameni numai în acea zi.
Imaginile de supraveghere, imaginile de la camerele corporale purtate de luptătorii Hamas, mărturiile martorilor oculari și autopsiile cadavrelor lăsate în urmă dezvăluie o realitate îngrozitoare care este dincolo de orice descriere.
Actul rău de a decapita un făt
Hamas nu a avut milă de copii sau femei.
În casele rurale israeliene atacate de Hamas, au fost găsite camere pentru copii și grădinițe pătate de sânge.
Cadavrele lăsate în urmă au dezvăluit că unii copii au fost dezmembrați și lăsați să moară, în timp ce alții au fost violați și uciși până la punctul în care oasele li s-au spulberat.
Unii copii au fost prăjiți de vii întregi; alţii au fost executaţi şi decapitat.
Camera corporală a unui luptător Hamas a surprins stomacul unei femei însărcinate deschis cu un cuțit, fătul fiind târât afară de acolo și decapitarea fătului.
Hamas nu numai că a masacrat mulți israelieni, dar a și răpit și luat aproximativ 240 de oameni.
Printre ei s-au numărat și bab de cinci luni
e şi mulţi copii.
Unii dintre copii au fost eliberați într-un schimb de prizonieri cu Israelul, dar mai sunt bebeluși și copii care rămân răpiți.
Copiii israelieni sunt, fără îndoială, victime ale războiului.
Acest lucru depășește cu mult nivelul „lacrimilor din scoici”, după cum scrie Asahi.
Cu toate acestea, atât Asahi, cât și Mainichi scriu că victimele războiului din Gaza sunt copii din Gaza și nu se uită la copiii israelieni.
Mass-media japoneze și „experții” urăsc în general Israelul.
Prin urmare, ei pot raporta doar situația din Orientul Mijlociu în contextul „Israelul este rău”.
Așa că, deși Hamas a început războiul, în scurt timp, ei au schimbat povestea la Israel fiind tipul rău.
Să presupunem că ei raportează mult despre prejudecățile Hamas împotriva copiilor și femeilor israeliene. În acest caz, se va dezvălui că Hamas este de vină, ceea ce este incomod, așa că evită să menționeze terorismul Hamas cât mai mult posibil și, în schimb, raportează ca și cum Israelul bombardează Gaza la scară masivă și măcelează în mod intenționat rezidenții din Gaza. .
Ei îl identifică ca un inamic ca simbol al puterii.
Și la fel ca Tenseijingo al lui Asahi și editorialul lui Mainichi, ei menționează cu fiecare ocazie războiul din Gaza și denunță Israelul, spunând că le e milă pentru copiii din Gaza și că Israelul este un stat genocid.
Ei folosesc în mod arbitrar „libertatea presei” și „libertatea de a nu raporta” pentru a-și continua raportarea părtinitoare care dă impresia că „Israelul este rău”.
Ura presei japoneze față de Israel este împărtășită de ura lor față de Japonia și ura lor față de Statele Unite.
Ei consideră „anti-autoritatea” drept dreptate și se poziționează ca reprezentanți ai acesteia. Ei desemnează Statele Unite, Japonia și Israelul drept simboluri ale puterii și le etichetează drept dușmani.
Vorbesc cu ură despre Japonia și, pe același ton al vocii, vorbesc și despre Israel.
Acesta este motivul pentru care media japoneză reflectă în Gaza este extrem de părtinitoare.
Este ca o boală și nu pot face nimic pentru a o schimba, chiar dacă o subliniez.
Deci, cititorul nu are de ales decât să recunoască că mass-media suferă de boala urii Israelului.
