O tinerețe fără regrete (1)

O tinerețe fără regrete (1)

de Xiaowen, orașul Chongqing

„«Iubirea» se referă la o emoție care este pură și fără cusur, în care îți folosești inima pentru a iubi, a simți și a fi grijuliu. În dragoste, nu există niciun fel de condiții, obstacole și distanțe. În dragoste, nu există nicio bănuială, nicio înșelăciune și nicio viclenie. În dragoste, nu există niciun comerț și nimic necurat” („Dragoste pură fără pată” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Acest imn al cuvintelor lui Dumnezeu a fost odată însoțitorul meu pe când am trăit șapte ani și patru luni interminabili și dureroși de viață în închisoare. Deși guvernul PCC m-a privat de cei mai buni ani ai tinereții mele, am dobândit de la Dumnezeu Atotputernic adevărul care este cel mai prețios și real. Astfel, nu am niciun fel de regrete!

În 1996, am acceptat mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic, participarea la întruniri și părtășii, am ajuns să cred cu fermitate că tot ceea ce spune Dumnezeu Atotputernic este adevărul și cel mai înalt aforism al vieții, și că este complet în dezacord cu orice teorie sau cunoaștere a acestei lumi rele. Lucrul care m-a făcut chiar mai fericită a fost că puteam fi pur și simplu deschisă cu frații și surorile mele din biserică, mă puteam exprima liber și nu trebuia să fiu precaută sau să mă angrenez în înșelătorii ca atunci când luam contact cu oameni din lumea exterioară. Am simțit o fericire și o bucurie pe care nu le mai simțisem înainte și ajunsesem să iubesc această mare familie. Dar nu a durat mult până să aud că credința în Dumnezeu Atotputernic era persecutată în China și că arestarea și persecuția creștinilor erau la ordinea zilei. Am fost foarte nedumerită de acest lucru deoarece cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt toate pentru ca oamenii să Îl venereze pe Dumnezeu, să urmeze calea corectă în viață și ca oamenii să se poarte cu onestitate. Dacă toți ar crede în Dumnezeu Atotputernic, lumea ar cunoaște adevărata pace. Chiar nu înțelegeam: să crezi în Dumnezeu este cel mai drept demers. De ce guvernul PCC dorește să persecute și să se împotrivească celor ce cred în Dumnezeu și chiar să îi aresteze? În inima mea, m-am gândit: indiferent de cum mă poate persecuta guvernul PCC sau de cât de puternică este opinia publică, deoarece acum cred cu fermitate ca aceasta este calea dreaptă în viață, categoric trebuie să o urmez până la sfârșit!

După aceea, am început să îndeplinesc o datorie în biserică ce presupunea distribuirea cărților cuvintelor lui Dumnezeu. Știam că îndeplinirea acestei datorii într-o țară atât de sfidătoare față de Dumnezeu era extrem de periculosă și că exista în fiecare clipă posibilitatea de a fi arestată, dar știam și mai tare că istovirea pentru Dumnezeu și îndeplinirea datoriilor mele ca ființă creată era vocația mea, iar asta era responsabilitatea mea obligatorie. Chiar când aveam toată credința în îndeplinirea datoriei mele, a venit o zi din semptembrie 2003 când am fost înhățată de Biroul Național de Securitate al orașului pe când eram pe cale să livrez niște cărți cu cuvintele lui Dumnezeu fraților mei și surorilor mele.

La Biroul Național de Securitate, eram speriată și nu știam cum să înfrunt interogatoriile repetate ale poliției PCC, astfel că L-am chemat grabnic pe Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule Atotputernic! Îți cer să îmi dai înțelepciune, să pogori asupra mea cuvintele pe care ar trebui să le spun și să nu mă lași să Te trădez. Îți cer să îmi dai credință și putere și, indiferent de cum mă persecută PCC, eu voi rămâne fermă și voi mărturisi pentru Tine.” În acea perioadă, L-am chemat pe Dumnezeu în fiecare zi și nu am îndrăznit să Îl părăsesc pe Dumnezeu în inima mea nici măcar pentru o secundă. L-am slăvit pe Dumnezeu pentru că mă veghea și mă proteja; de fiecare dată când ei mă interogau, eu sughițam încontinuu și nu puteam să vorbesc deloc. Văzând faptele minunate ale lui Dumnezeu, am devenit grozav de hotărâtă: sunt gata să risc totul! Ei îmi pot lua capul, lua viața, dar astăzi le este absolut imposibil să mă facă să Îl trădez pe Dumnezeu! Când hotărârea mea a fost luată și am simțit că mai degrabă îmi dau viața decât să fiu Iuda și să Îl trădez pe Dumnezeu, m-am simțit cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi-a deschis calea înainte. De fiecare dată când am fost interogată, Dumnezeu m-a protejat și m-a trecut prin acest calvar în siguranță. Deși nu le-am spus absolut nimic, la sfârșit, guvernul PCC tot mi-a impus acuzația de „folosire a unei organizații Xie Jiao pentru a perturba aplicarea legii” pentru a mă condamna la nouă ani de închisoare. Datorită protecției lui Dumnezeu, când am auzit decizia Curții, nu m-am simțit supărată, nici nu am simțit teamă față de oamenii din tribunal. În schimb, nu aveam altceva decât dispreț pentru ei. Ei erau sus rostindu-și judecățile, iar eu eram jos, spunând în șoaptă: „Aceasta este dovada sfidării lui Dumnezeu de către guvernul PCC.” După aceea, ofițerii de securitate publică au venit special pentru a-mi verifica atitudinea, iar eu le-am spus foarte calmă: „Ce înseamnă nouă ani? Când va sosi timpul să fiu eliberată, voi fi tot o membră a Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, iar dacă nu mă credeți, așteptați și o să vedeți! Dar țineți minte: acest caz este în mâinile voastre!” Atitudinea mea i-a surprins extrem de tare, mi-au facut un semn de confirmare cu degetul mare și mi-au zis: „Trebuie să recunoaștem! Noi te admirăm! Ești mai tare decât Jiang Zhuyun! Haide să ne întâlnim când ieși, iar noi vom face cinste cu cina.” În acea clipă, am simțit că Dumnezeu este glorificat, iar eu am fost recompensată. Când am fost condamnată în acel an, aveam doar 31 de ani.

Închisorile chinezești sunt iadul pe pământ. Nesfârșita viață de pușcărie mi-a permis să văd foarte clar fața crudă și inumană a Satanei, ca și esența sa demonică ce se opune lui Dumnezeu. Poliția chineză nu urmează litera legii; ei urmează domnia răului. În închisoare, gardienii nu fac ei înșiși viața grea oamenilor, în schimb ei îi încurajează pe condamnați să folosească violența pentru a-i ține pe alți condamnați la respect. Gardienii închisorii folosesc, de asemenea, tot felul de metode de a restricționa gândirea oamenilor. De exemplu, oricine ajunge în închisoare trebuie să poarte exact aceeași uniformă de deținut, distribuită de guvernul PCC, și fiecare persoană trebuie să poarte un număr de identificare special; ei trebuie să aibă părul tuns în modul în care cere guvernul, să poarte încălțările pe care guvernul le permite să le poarte, să meargă pe rutele prevăzute de guvern și în ritmul prevăzut de guvern. Indiferent de perioada anului, fie vânt sau ploaie, zile caniculare sau vreme de îngheț, deținuții trebuie să facă cum li se ordonă și nu pot alege nimic pentru ei. În fiecare zi ei ne ordonau să ne adunăm de cel puțin 15 ori pentru a ne număra și să cântăm cântece de laudă guvernului PCC de cel puțin cinci ori; apoi erau sarcinile politice, cum ar fi să ne facă să învățăm regulile închisorii și constituția cu un mare examen la fiecare șase luni, scopul fiind să ne spele creierele. Ne dădeau examen și despre regulile închisorii și disciplină ori de câte ori voiau. Gardienii închisorii nu doar că supuneau deținuții torturii mentale, dar totodată ne distrugeau trupurile cu totală inumanitate. Trebuia să facem peste 10 ore de muncă grea în fiecare zi și, mai mult, ei înghesuiau să lucreze câteva sute de deținuți într-o clădire mică și îngustă a unei fabrici. Deoarece erau atât de mulți oameni și atât de puțin spațiu, iar peste tot era zgomotul puternic al mașinilor, nu conta cât de sănătos era cineva când intra în închisoare, după ce stătea acolo o perioadă, trupul său suferea o deteriorare puternică. În spatele meu era o mașină mare care dădea găuri pentru capse în pantofi. Dădea găuri încontinuu în fiecare zi, scoțând un bubuit de nesuportat. După câțiva ani, auzul meu a fost grav afectat și încă nu și-a revenit nici acum. Lucrul care îi vătăma pe oameni chiar mai mult era marea cantitate de praf și poluanți din clădirea fabricii, iar mulți oameni au fost afectați de tuberculoză și faringită. De asemenea, deoarece trebuia să stăm așezați să lucrăm atât de mult timp fără să ne putem mișca, cei mai mulți oameni au ajuns să sufere de cazuri grave de hemoroizi. PCC transforma deținuții în mașini de făcut bani, fără nicio considerație dacă mor sau trăiesc, făcându-i pe oameni să muncească în fiecare zi de dimineața devreme până noaptea târziu. Eram extenuată tot timpul și mă simțeam foarte dărâmată. Nu doar asta, dar trebuia să dăm răspunsuri la tot soiul de verificări la fața locului în închisoare, care puteau apărea oricând, plus sarcinile politice săptămânale, munca manuală, sarcinile publice și tot așa. Astfel, mi-am petrecut fiecare zi într-o stare de puternică anxietate mentală, cu nervii întinși până pe punctul de a ceda tot timpul de teamă că poate voi omite ceva și nu voi ține pasul cu fiecare sarcină, și va trebui apoi să suport pedepsele gardienilor închisorii. În acest tip de mediu, într-adevăr, nu era ușor să reziști fie și pentru o zi bine și în siguranță.

Când abia îmi începusem sentința în închisoare, nu puteam suporta genul acesta de distrugere crudă în închisoare, iar diferitele tipuri de presiune intensă de muncă grea și presiunea ideologică mă făceau să mă simt ca și cum nu puteam respira. Adăugați la asta și contactul cu tot soiul de alți deținuți și a avea de îndurat abuzul fizic și verbal al gardienilor închisorii și al deținuților șefi. Am fost deseori chinuită de deznădejde și am căzut în disperare de multe ori. Mai ales, oricând mă gândeam la incredibilul de lung termen de închisoare de nouă ani, simțeam o mare dezolare și neputință. Nu știu de câte ori am plâns și chiar m-am gândit la moarte ca un mod de a mă elibera de acest tip de suferință. De câte ori mă simțeam căzând în mâhnire extremă și simțeam că nu mai pot continua, mă rugam grabnic și Îl chemam pe Dumnezeu, iar cuvintele lui Dumnezeu mă luminau și mă călăuzeau: „Nu poți muri încă. Trebuie să strângi pumnii și să continui să trăiești cu hotărâre; trebuie să trăiești o viață pentru Dumnezeu. Când oamenii au adevăr în interiorul lor atunci au această hotărâre și nu își mai doresc niciodată să moară; când moartea te va amenința, tu vei spune: «O, Dumnezeule, nu vreau să mor; încă nu Te cunosc. Încă nu Ți-am răsplătit iubirea. Trebuie să mor doar după ce ajung să Te cunosc bine.» […] Dacă nu înțelegi intenția lui Dumnezeu și numai stai pe gânduri referitor la suferința ta, atunci, cu cât te gândești mai mult la ea, cu atât mai necăjit te vei simți și apoi vei fi în încurcătură și vei începe să suferi chinul morții. Dacă înțelegi adevărul, vei spune: «Nu am obținut încă adevărul. Trebuie să mă sacrific cum trebuie pentru Dumnezeu. Trebuie să fiu un martor bun pentru Dumnezeu. Trebuie să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu. După aceea, nu contează cum mor. Atunci, voi fi trăit o viață satisfăcătoare. Indiferent de cine altcineva moare, nu voi muri acum; trebuie să continui să trăiesc cu tenacitate»” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu străluceau ca o lumină la fel de moale și blândă ca o mamă, domolindu-mi inima singuratică, și erau ca mâinile calde ale unui tată, ștergând-mi lacrimile de pe față. Deodată,o răsuflare de căldură și o răsuflare de putere mi-au clocotit în inimă. Am înțeles că, deși trupul meu trebuie să îndure durerea în această închisoare întunecată, totuși nu este voia lui Dumnezeu să îmi caut moartea; dacă nu puteam fi martoră pentru Dumnezeu, aș fi devenit o glumă a Satanei. Dacă după nouă ani puteam ieși din această închisoare demonică, atunci aceasta avea să-mi fie mărturia. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat curajul să continui să trăiesc și am devenit în mod secret hotărâtă în inima mea: indiferent de câte dificultăți mă așteaptă, eu voi trăi în continuare. Voi trăi cu curaj, voi trăi puternic și categoric voi fi martoră pentru Dumnezeu și Îl voi mulțumi.

Fiind copleșită cu munca an după an, lună după lună, trupul îmi devenea mai slab pe zi ce trecea, iar statul jos pentru mult timp în clădirea fabricii mă făcea să transpir anormal și din abundență. Când hemoroizii mei erau într-o stare proastă, puteau sângera în orice clipă și mă simțeam adesea amețită datorită anemiei severe. Nu era ușor, însă, să capeți tratament în închisoare. Când erau în toane bune, gardienii închisorii îmi dădeau niște medicamente ieftine. Dar când erau în toane proaste, spuneau că încerc să mă sustrag de la muncă prefecându-mă bolnavă, astfel că tot ce puteam face era să îndur chinurile bolii și să îmi înghit lacrimile. Eram prea muncită cât e ziua de lungă și îmi târam trupul extenuat înapoi în celula mea și doream ceva odihnă. Dar nu aveam nici măcar dreptul la un somn bun peste noapte. Fie gardienii mă trezeau în mijlocul nopții pentru a mă duce să fac ceva ori făceau zgomote puternice pentru a mă trezi. Deseori jucau jocuri cu mine până la punctul în care eram într-o transă de confuzie și într-o suferință de nespus. Pe deasupra, trebuia să îndur tratamentul inuman al gardienilor închisorii. Obișnuiam să dorm pe jos sau pe coridoare ca un refugiat, ba chiar lângă toaletă. Hainele pe care mi le spălam nu puteau fi uscate la aer, dar se uscau de la căldura trupească ce apărea de la faptul că eram înghesuită cu alți deținuti. Spălarea hainelor iarna era în mod special un lucru extrem de supărător și mulți oameni au făcut artrită de la purtarea hainelor umede pentru perioade lungi. În această închisoare, indiferent de cât de sănătos era cineva, nu dura mult până devenea obtuz, dărâmat sau distrus de boli. Adesea mâncam alimente nepotrivite cu anotimpul, frunze vechi, pălite, pe care magazinele nu le mai voiau, iar dacă doream să mâncăm ceva mai bun, trebuia să cumpărăm mâncarea scumpă în închisoare. În închisoare, deși gardienii ne obligau să studiem legea, nu era nicio lege acolo; gardienii închisorii erau legea. Ei trebuiau doar să vadă pe cineva pe care să nu îl placă și veneau cu un motiv învechit pentru a se ocupa de acea persoană și chiar de a o pedepsi fizic fără absolut nici un motiv. Și mai rău a fost că ei îi clasificau pe cei ce credeau în Dumnezeu Atotputernic ca deținuți politici, spunând că eram infractori mai răi decât ucigașii sau incendiatorii. Ei erau astfel ostili mai ales cu mine, mă tratau cel mai aspru și mă chinuiau cel mai răutăcios. Toate aceste multe feluri de fapte rele sunt dovada de neclintit că PCC este pervers, nelegiuit și este potrivnic lui Dumnezeu! Îndurând chinul crud al gardienilor închisorii, inima mea a fost deseori plină de o indignare dreaptă și a simțit atât de multă tristețe și resentiment: ce lege fusese încălcată, mai exact, de credința noastră în Dumnezeu și de venerarea lui Dumnezeu? Mai exact, ce infracțiune săvârșeam prin faptul că Îl urmam pe Dumnezeu și mergeam pe calea cea dreaptă în viață? Oamenii sunt ființe create în mâinile lui Dumnezeu și să crezi în Dumnezeu și să Îl venerezi pe Dumnezeu reprezintă un adevăr incontestabil. Ce motiv are guvernul PCC să ne obstrucționeze flagrant și să facă tot ce poate pentru a ne oprima cu cruzime? E clar că este pervers și nelegiuit, împotrivindu-I-se lui Dumnezeu în toate. Îi etichetează pe cei ce cred în Dumnezeu Atotputernic ca reacționari și îi oprimă sever și îi distrug, încercând să îi prindă și să îi extermine pe toți cei care Îl urmează peDumnezeu Atotputernic. Nu este aceasta o confuzie între bine și rău și total reacționar? Ei se împotrivesc Cerului cu atâta sălbăticie și se pun ei înșiși împotriva lui Dumnezeu, astfel că în final ei trebuie să înfrunte pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu! Pentru că trebuie să fie judecată oriunde este stricăciune și trebuie să fie mustrare oriunde este rău – acestea sunt regulile și principiile cerești așa cum au fost ele prestabilite de Dumnezeu și nimeni nu poate scăpa de ele. Guvernul PCC este vinovat de cele mai atroce nelegiuri și nu există scăpare de la a fi distrus de Dumnezeu. Chiar cum a zis Dumnezeu: „Dumnezeu urăște de mult această societate întunecată până în măduva oaselor Lui. Scrâșnește din dinți, disperat să-Și înfigă picioarele deasupra acestui șarpe bătrân, odios și rău, ca să nu se mai ridice vreodată și să nu mai abuzeze vreodată de om; El nu-i va scuza acțiunile din trecut, nu îi va tolera înșelarea omului, va regla conturile pentru fiecare dintre păcatele lui de-a lungul epocilor. Dumnezeu nu o va lăsa câtuși de puțin pe această căpetenie a tuturor relelor[1] să scape, El o va nimici complet” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup).

Note de subsol:

1. „Căpetenia tuturor relelor” se referă la bătrânul diavol. Expresia sugerează neplăcere extremă.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic