Suferința este cea care răspândește mireasma iubirii （2）

de Xiaokai, provincia Jiangxi

Am crezut că, odată ajunsă acasă, îmi voi redobândi libertatea, dar poliția PCC nu a renunțat niciodată să mă monitorizeze și mi-a restricționat în continuare libertatea personală. Mi-au interzis să plec din casă, mi-au ordonat să fiu mereu disponibilă pentru ei și au trimis pe cineva să mă monitorizeze. Îmi amenințau chiar și familia aproape la fiecare câteva zile, avertizându-i pe ai mei să mă supravegheze îndeaproape. Din exterior, părea că fusesem eliberată, dar, în realitate, fusesem pusă sub arest la domiciliu de către poliția malefică. Prin urmare, nu am îndrăznit să intru în contact cu frații și surorile mele din cadrul bisericii și nici nu am putut să-mi îndeplinesc datoria, și mi-am simțit inima atât de asuprită și îndurerată. Faptul care m-a făcut să fiu și mai indignată a fost că poliția malefică îi amăgea pe oamenii din satul meu cu minciuni diabolice, spunându-le că a mea credință în Dumnezeu m-a înnebunit, că nu eram întreagă la minte și că eram capabilă de orice... În fața unor asemenea zvonuri și calomnii demne de dispreț, nu m-am putut abține să nu fiu copleșită de furie. M-am gândit în sinea mea: „Nu pot fi controlată de acei diavoli în acest fel și ar trebui să lupt pentru a mă elibera din ghearele lor demonice și să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu”. Așa că, pentru a scăpa de monitorizarea poliției malefice, nu am avut de ales decât să plec de acasă și să merg pentru a-mi îndeplini datoria.

Trei ani au trecut într-o clipită. Am crezut că poliția PCC nu mă mai monitoriza, așa că m-am întors acasă pentru a-mi îndeplini datoria. Cu toate acestea, din senin, într-o dimineață de august, în 2006, când nu apucasem încă să fi petrecut acasă mai mult de câteva zile, poliția malefică a venit să-mi facă o vizită. În acea dimineață, un urlet m-a trezit brusc din somn: „Grăbește-te și deschide ușa, altfel o vom dărâma!” Nici nu apucase soțul meu să deschidă ușa când șapte sau opt polițiști diabolici s-au furișat înăuntru ca niște bandiți și, fără nicio explicație, m-au înșfăcat și m-au târât la mașina lor. Pentru că Dumnezeu mă ocrotea, nu am simțit deloc teamă. Pur și simplu m-am rugat și tot rugat: „O, Dumnezeule Atotputernic! Astăzi am căzut din nou în mâinile acestor diavoli. Fie ca Tu să-mi protejezi inima, să-mi dai tărie și, fie ca, încă o dată, să fiu martoră fermă pentru Tine.” Odată ce am ajuns la secția de poliție, poliția malefică m-a fotografiat cu forța și mi-a luat amprentele. Au luat apoi o listă de nume și au început să mă preseze cu întrebări: „Îi cunoști pe acești oameni? Cine sunt complicii tăi?” Văzând pe listă numele familiare ale unora dintre surorile mele, am răspuns cu calm: „Nu le cunosc și nu am niciun complice!” Nici nu terminasem bine de vorbit când unul dintre ei a răcnit la mine: „Ai dispărut pentru câțiva ani, deci unde ai fost? Tu chiar ai complici. Mai crezi în Dumnezeu Atotputernic? Spune adevărul!” Cuvintele polițistului diabolic m-au făcut să fiu deopotrivă tristă și indignată și nu mi-am putut înăbuși furia. M-am gândit: „Cel în care cred în prezent este singurul Dumnezeu adevărat, Cel care a făcut cerul, pământul și toate lucrurile. Ceea ce urmăresc este adevărul, calea pe care o urmez este calea cea dreaptă în viață și toate aceste lucruri sunt luminoase și drepte. Și, totuși, acești diavoli, atât de lipsiți de conștiință, continuă să mă urmărească și să mă maltrateze, să-mi limiteze libertatea personală, să mă scoată cu forța din propria casă, să mă despartă de cei care sunt sânge din sângele meu și să încerce să mă silească să-L trădez pe Dumnezeu. Ce este greșit în a crede în Dumnezeu și în a căuta să fii o persoană bună? De ce nu-mi permit să-L urmez pe Dumnezeu Atotputernic și să merg pe calea cea dreaptă în viață? Adunătura de diavoli care alcătuiesc guvernul PCC sunt într-adevăr atât de reacționari și fără de Dumnezeu; ei sunt dușmani ireconciliabili ai lui Dumnezeu și, cu atât mai mult, sunt dușmani cu care eu nu pot conviețui.” În tristețea și indignarea mea, nu am putut să nu-mi aduc aminte de cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, L-au disprețuit de mult timp pe Dumnezeu, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și nu au nicio urmă de bunătate […]. Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] Mii de ani de ură sunt concentrați în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să stârnească atâtea necazuri câte are el chef! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Din aceste cuvinte ale lui Dumnezeu am înțeles voia Lui și în mine s-a înfiripat o ură amară față de acești diavoli. Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile și El înalță omenirea; omenirea se bucură de mărinimia nemărginită a lui Dumnezeu, și a crede în Dumnezeu și a-L slăvi pe Dumnezeu a fost întotdeauna corect și potrivit. Și totuși, guvernul PCC face tot ce poate pentru a-i reprima brutal pe cei care cred în Dumnezeu Atotputernic; îi vânează cu sălbăticie, îi întemnițează ilegal, îi torturează și îi chinuie fără milă, îi rețin în lagărele de muncă și îi insultă și-i batjocoresc, sperând în zadar să-i extermine pe toți cei care cred în Dumnezeu și să desființeze lucrarea lui Dumnezeu pentru a mântui omul în zilele de pe urmă – într-adevăr este întru totul ticălos și demn de dispreț! De-a lungul acestor ani, dacă nu ar fi fost Dumnezeu Atotputernic să mă ocrotească și să mă îngrijească, aș fi fost demult ucisă cu cruzime de diavolul Satan. În fața acestei bătălii spirituale pe viață și pe moarte, am hotărât susțin adevărul și să-L iubesc în continuare pe Dumnezeu, chiar dacă îndur chinuri groaznice. Mărturisesc ferm pentru Dumnezeu, punându-mi gaj viața!

Văzându-mă că-i privesc fără să spun niciun cuvânt, polițiștii diabolici au răbufnit exasperați: „Nu vei vorbi, așa-i? Așteaptă să ne vină șefii să te interogheze și vom vedea dacă vei mai fi mută și atunci!” Auzind că înșiși șefii poliției malefice aveau să mă interogheze, nu am putut să nu mă simt puțin agitată. Apoi m-am gândit cum, în toiul tuturor acestor vitregii, experimentasem cu adevărat suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor și orânduirea Lui asupra tuturor lucrurilor și la modul în care cuvintele lui Dumnezeu au o autoritate unică și o vitalitate puternică. Dându-mi seama de acest lucru, în mine au apărut credința și curajul de a triumfa asupra forțelor întunericului Satanei. Deși acești polițiști diabolici sunt extrem de cruzi și nemiloși, ei sunt doar marionete – par puternici la exterior, dar, în interior, sunt slabi – și, de asemenea, sunt manipulați de către Creator. În inima mea, am făcut următoarea promisiune lui Dumnezeu: „O, Doamne, indiferent cum mă chinuie diavolii, nu-Ți cer decât să-mi statornicești credința, să-mi întărești inima care Te iubește și să-mi permiți să devin mărturia Ta victorioasă, chiar și cu prețul vieții mele.” Trebuie să fi fost după ora 10 dimineața când au venit doi bărbați care s-au prezentat ca fiind directori adjuncți ai Biroului pentru Securitate Publică. S-au uitat la mine fără să spună vreun cuvânt, apoi unul dintre ei m-a prins de păr și m-a presat cu întrebările: „Mai crezi în Dumnezeu Atotputernic?” Văzând că nu am spus nimic, celălalt șef de poliție diabolic a răcnit cu sălbăticie: „Dacă nu vorbești, vei trece prin chinurile iadului azi!” În timp ce a spus asta, lătrând ca o fiară sălbatică, m-a apucat de păr și m-a aruncat la pământ, iar eu am căzut atât de rău încât nu am putut să mă mai ridic. Apoi m-au târât de păr, m-au bătut și m-au lovit, strigând în timp ce mă băteau: „Vei vorbi?” În același timp, fața îmi frigea de durere și scalpul mă durea insuportabil, ca și cum fusese sfâșiat. Aceste două fiare în haine de om păreau, din exterior, niște domni respectabili, dar, în esență, erau la fel de sălbatici și nemiloși ca animalele sălbatice. M-au făcut să văd și mai clar că acest partid politic malefic – PCC – este întruchiparea Satanei, iar pionii săi sunt o șleahtă de demoni ticăloși și duhuri diabolice! În cele din urmă, se vor întâlni cu blestemele lui Dumnezeu! Acești doi șefi ai poliției malefice au văzut că nu sunt dispusă să cedez puterii lor despotice, așa că, în ceea ce părea a fi o furie maniacală, m-au apucat de păr și m-au lipit de podea, amândoi lovindu-mă fără motiv și călcându-mă în picioare. Apoi m-au smucit în sus și m-au călcat cu furie pe partea din spate a picioarelor, lovindu-mă atât de tare încât am căzut la pământ, în genunchi, și mi-au spus cu sălbăticie: „Îngenunchează și nu te mișca! Poți să te ridici doar atunci când vei spune adevărul. Dacă nu vrei să vorbești, atunci nici să nu te gândești să te ridici!” Dacă mă mișcam, chiar și foarte puțin, mă trăgeau violent de păr și mă băteau și mă loveau. Am stat în genunchi timp de trei sau patru ore, timp în care m-au bătut de nenumărate ori, pentru că nu îmi puteam menține poziția. Într-un final, m-am prăbușit amețită la pământ, iar ei m-au mustrat că mă prefac a fi moartă în timp ce, neîncetat, mă trageau violent de păr, încât mă simțeam de parcă aș fi scalpată. În acel moment, parcă tot corpul mi se fi dezmembrase – nu puteam să mișc nici măcar un mușchi și sufeream îngrozitor. Aveam impresia că inima mea ar putea înceta să mai bată în orice moment. Am continuat să-L chem pe Dumnezeu să-mi dea putere și cuvintele lui Dumnezeu de îndemn și încurajare mi-au venit în minte: „Petru a putut să-L iubească pe Dumnezeu până la moarte. Când a murit – când a fost pus pe cruce – Îl iubea încă pe Dumnezeu; el nu se gândea la propriile sale perspective sau nu urmărea speranțe glorioase sau gânduri extravagante și căuta doar să-L iubească pe Dumnezeu și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu. Acesta este standardul pe care trebuie să-l atingi înainte de a se putea considera că ai mărturisit, înainte de a deveni cineva care a fost desăvârşit, după ce a fost cucerit” („Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2)” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. M-am gândit în sinea mea: „Da! Petru a fost răstignit pe cruce cu capul în jos pentru Dumnezeu și a fost în continuare capabil să-L iubească foarte mult pe Dumnezeu, chiar și atunci când trupul său trecea printr-o durere insuportabilă. El a biruit asupra trupului, l-a învins pe Satana și numai acest gen de mărturie este răsunătoare și capabilă să aline inima lui Dumnezeu. Vreau să-i urmez exemplul lui Petru pentru ca Dumnezeu să fie glorificat prin mine. Deși trupul meu trece printr-o durere atroce, aceasta este totuși mult mai mică decât aceea prin care a trecut Petru când a fost răstignit cu capul în jos. Satana vrea să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu prin torturarea trupului meu, dar Dumnezeu folosește această ocazie pentru a-mi desăvârși adevărata iubire pentru El. Astăzi, categoric nu mă voi preda Satanei și nu voi permite ca planul său să aibă izbândă! Vreau să trăiesc pentru dragostea lui Dumnezeu!” Deodată, nu mai aveam nicio teamă de moarte; m-am hotărât să mă încredințez lui Dumnezeu în întregime și am jurat pe propria viață că voi fi credincioasă lui Dumnezeu! După care, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, sunt o ființă creată care Te slăvește și Ți se supune așa cum ar trebui. Îți dau viața mea și, indiferent dacă trăiesc sau mor, cred în Tine și Te iubesc!” Am simțit numaidecât o mare alinare a durerii din corpul meu și întregul meu trup și mintea au experimentat un sentiment de iluminare și eliberare. În acel moment, nu m-am putut abține să nu fredonez un imn al bisericii în inima mea: „Astăzi accept judecata și purificarea lui Dumnezeu, iar mâine voi primi binecuvântările Sale. Sunt dispus să-mi dau tinerețea și viața pentru a vedea ziua de slavă a lui Dumnezeu. O, iubirea lui Dumnezeu mi-a vrăjit inima. El lucrează și exprimă adevărul, revărsând o nouă viață peste mine. Sunt dispus să beau din paharul cu amărăciune și să sufăr pentru a câștiga adevărul. Voi îndura umilința fără să mă plâng și doresc să-mi petrec viața răsplătind bunătatea lui Dumnezeu” („Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Șefii diabolici ai poliției erau complet epuizați de la suferințele la care m-au supus, așa că au stat acolo fără să spună nimic vreme îndelungată. În cele din urmă, neștiind ce să mai facă, au izbucnit furios: „Numai așteaptă tu și ai să vezi!” Apoi au plecat. Ceilalți polițiști diabolici stăteau adunați de jur-împrejur, la o discuție: „Această femeie este atât de tenace încât nimeni nu-i poate face nimic. Este mai tenace decât Liu Hulan...” În acel moment, am fost atât de tulburată, încât nu am putut să-mi opresc lacrimile. Dumnezeu era învingător! Dacă nu ar fi fost cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic care să aibă grijă de mine, iar și iar, și dacă nu ar fi fost Dumnezeu să mă susțină în taină, pur și simplu nu aș fi putut să rămân neclintită. Slăvit și lăudat fie Dumnezeu Atotputernic! Într-un final, poliția malefică m-a închis în casa de detenție.

În casa de detenție, poliția malefică încă nu era dispusă să renunțe și, o dată la câteva zile, mă mai chema la câte un interogatoriu. De fiecare dată când mă interogau, mă sileau ca, în camera de interogatoriu, să stau în fața unei ferestre cu bare metalice, iar în momentul în care nu erau mulțumiți de răspunsul meu, se întindeau către mine și mă loveau violent peste față sau mă apucau de păr și mă trânteau cu capul de gratii. Văzând că tot nu ajung nicăieri, au devenit turbați de furie. În cele din urmă, și-au dat seama că fiind duri cu mine nu le este de niciun folos, așa că au trecut la tactici blânde și au încercat să mă înduioșeze și să mă convingă, spunând: „Soțul și copiii te așteaptă cu toții acasă! Și soțul tău ne-a implorat în numele tău. Comunică cu noi și în curând te vei întoarce și veți fi din nou împreună.” Aceste cuvinte false m-au dezgustat și m-au făcut să-i urăsc atât de mult, încât I-am cerut în inima mea lui Dumnezeu să-i blesteme. Am disprețuit această șleahtă de polițiști josnici, diabolici și nerușinați. Am luat hotărârea: „Indiferent ce strategie ar folosi, nu mă voi clinti! În viața aceasta, nimeni nu-mi poate zdruncina hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu Atotputernic!” În cele din urmă, poliția malefică își jucase toate cărțile și, astfel, m-a mai ținut închisă timp de 40 de zile, m-a amendat cu 2000 de yuani și apoi m-a eliberat.

Pe toată durata experiențelor mele, pe tot parcursul, am ajuns la o conștientizare profundă a faptului că doar prin faptele minunate ale lui Dumnezeu și tăria-I atotputernică o persoană ca mine – o femeie obișnuită de la țară, care în trecut nu avea înțelegere sau curaj – poate trece peste mai multe reprize de tortură pentru a mărturisi. Doar astfel, o femeie ca mine, chinuită crunt și maltratată de poliția PCC, poate vedea clar esența reacționară a guvernului PCC, care se împotrivește cu încăpățânare lui Dumnezeu și îi rănește cu sălbăticie pe oamenii aleși ai lui Dumnezeu, și își poate da seama cum acesta înșală publicul pentru a-și susține propria reputație și își mușamalizează metodele malefice. În experiența mea practică, am ajuns să apreciez cu adevărat faptul că autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu sunt atât de mari, încât vitalitatea pe care Dumnezeu o oferă omului este infinită și că poate învinge toate forțele malefice ale Satanei! În suferință, am observat că dragostea lui Dumnezeu a fost cea care m-a alinat, m-a încurajat și m-a împiedicat să-mi pierd calea. Indiferent de locul în care mă aflu sau în ce fel de circumstanțe mă regăsesc, Dumnezeu veghează întotdeauna asupra mea, iar dragostea Lui este întotdeauna cu mine. Mă simt onorată să-L pot urma pe acest Dumnezeu adevărat, concret. Deoarece am reușit să experimentez acest tip de persecuție și vitregie pentru a simți miracolul lui Dumnezeu, înțelepciunea și atotputernicia Lui sunt cu atât mai mult norocul meu. Începând din această zi, fie să fac tot posibilul să urmăresc adevărul și să obțin o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu, să-L iubesc pe Dumnezeu până la capăt și să fiu neclintită în devotamentul meu!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic 

Suferința este cea care răspândește mireasma iubirii (1)

de Xiaokai, provincia Jiangxi

Sunt o femeie obișnuită de la țară și, din cauza ideii feudale de a prețui doar copiii de sex masculin, nu am putut să-mi ridic de rușine capul în fața altora deoarece nu am născut niciun fiu. Tocmai când sufeream cel mai mult, am fost aleasă de Domnul Isus și, doi ani mai târziu, am acceptat mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic. În plus, am înțeles mai bine adevărul din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și duhul meu a obținut eliberarea adevărată. Cu toate acestea, în timp ce îmi îndeplineam datoria de a răsplăti dragostea lui Dumnezeu, am fost arestată de două ori de guvernul PCC și am suferit torturi și chinuri brutale din partea servitorilor PCC. Tocmai când eram în pragul morții, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic m-au călăuzit în permanență și m-au inspirat și mi-au permis să mărturisesc ferm în toiul chinurilor nemiloase provocate de Satana, întărindu-mi astfel hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu și de a-L iubi pe Dumnezeu toată viața mea.

În mai 2003, într-o după-amiază, în jurul orei 5, eram pe drum, mergând să-mi îndeplinesc datoria când, brusc, secretarul de partid al satului, conducând o motocicletă, mi-a tăiat calea. Mi-a dat zbierând ordine, spunând: „Oprește-te! Ce faci? Vino cu mine!” Am fost luată prin surprindere și mi-am dat seama că fusesem urmărită. Imediat m-am gândit la pager, la chitanțele cu încasările bisericii și la celelalte lucruri pe care le aveam în geantă și că, odată ce acestea ar ajunge în mâinile lui, ar provoca o mare pierdere lucrării bisericii. Așa că am alergat cât am putut de repede, sperând să găsesc o ocazie să arunc lucrurile din geantă, dar nu am ajuns foarte departe înainte să mă prindă. Nu după mult timp, o mașină neagră a ajuns la fața locului și din ea au țâșnit cinci sau șase polițiști cu înfățișare feroce, care m-au înconjurat imediat. Au râs răutăcios și au spus: „De data asta chiar te-am prins, conducătorule. Încă mai crezi că poți fugi? Visează în continuare!” Apoi mi-au răsucit cu forță mâinile la spate, m-au băgat în mașina poliției și m-au dus la secția de poliție locală.

Când am ajuns la secția de poliție, polițiștii diabolici m-au îmbrâncit într-o cameră mică, întunecată, urât mirositoare și au început să răcnească la mine cu înverșunare: „Spune adevărul! Cum te numești? De unde ești? Ce faci aici? Vorbește!” Inima îmi bătea cu putere, văzând atitudinea lor amenințătoare și m-am temut că lucrurile din geanta mea vor ajunge în mâinile lor și, de asemenea, mă temeam că mă vor tortura fără milă. În timp ce se întâmplau toate acestea, am strigat disperată către Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, astăzi, cu permisiunea Ta am căzut în mâinile diavolilor. Indiferent ce îmi fac, nu îmi doresc decât să Te susțin. Mă rog pentru înțelepciunea și credința de a mărturisi ferm.” Tocmai în acel moment, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ești în stare să rămâi neclintit înaintea Mea […]. Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul?” („Capitolul 10” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Da, într-adevăr, Dumnezeu este unic. El gestionează toate lucrurile și domnește, fiind suveran asupra tuturor, deci, cu atât mai mult, nu fac acești câțiva polițiști diabolici parte din rânduielile lui Dumnezeu? Cu ajutorul prezenței și sprijinului Său, de ce altceva mă mai puteam teme? Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și întregul meu corp mi s-a umplut de putere pentru ca niciodată să nu mă mai tem de Satana. Dar, la acea vreme, eram încă preocupată de lucrurile din geanta mea, iar inima mea striga încontinuu către Dumnezeu, cerându-I să mă ocrotească. I-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a auzit rugăciunea – această șleahtă de polițiști diabolici doar m-a interogat și nu mi-a percheziționat geanta. Când a venit momentul să facă schimb de tură, au părăsit cu toții camera, iar eu am luat în grabă chitanțele contabile și materialele despre credință care erau în geanta mea și le-am aruncat pe fereastră. Apoi am spart pagerul de podea și l-am aruncat în coșul de gunoi și de-abia atunci am putut respira ușurată. Tocmai terminasem de făcut asta când noua tură de polițiști diabolici a intrat în cameră. Mi-au aruncat o privire fioroasă, apoi mi-au scotocit în grabă prin geantă, dar nu au găsit nimic. Am văzut cu proprii mei ochi atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu și credința mea a sporit mult. Pentru că rămăseseră cu mâna goală, polițiștii diabolici m-au interogat cu furie, întrebându-mă cu cine am intrat în contact, cine sunt conducătorii de rang superior și așa mai departe. Mi-a fost teamă că îmi va scăpa ceva și că voi cădea în capcana lor, așa că nu am vorbit deloc. Văzând asta, cinci sau șase polițiști diabolici au venit către mine, în același timp, într-o avalanșă de lovituri și înjurături, timp în care spuneau: „Dacă nu ne spui, te vom omorî în bătaie!” Am fost bătută atât de crunt încât m-am încolăcit la pământ ca o minge, rostogolindu-mă înainte și înapoi. Apoi, un polițist diabolic m-a tras violent de păr și m-a amenințat cu înverșunare: „Ești încă al naibii de încăpățânată. Nu vrei să vorbești? Avem metodele noastre, așa că vei vedea cum îți venim noi de hac în seara asta!” Știam că Dumnezeu este cu mine, așa că am înfruntat interogatoriul și tortura ce aveau să vină cu inima senină.

În noaptea aceea, era trecut de ora 8 când doi polițiști diabolici m-au încătușat și m-au escortat la Biroul Municipal pentru Securitate Publică. Când am intrat în camera de interogatoriu, un polițist diabolic, în jurul vârstei de patruzeci de ani, a început să o facă pe polițistul bun, încercând să mă ademenească și să mă convingă: „Ești tânără și drăguță. Ce-i cu povestea asta despre credința în Dumnezeu? Cooperează cu noi în activitatea noastră. Atât timp cât ne vei spune cine sunt conducătorii de rang superior, voi pune pe cineva să te ducă imediat acasă. Te pot ajuta cu orice problemă ai avea. De ce să suferi aici?...” Datorită ocrotirii lui Dumnezeu, știam că acesta este un truc viclean al Satanei și nu i-am acordat nicio atenție, indiferent ce a spus. Polițistul diabolic a văzut că trucul său nu a funcționat, așa că și-a arătat imediat adevărata față. M-a apucat de păr, m-a lipit de podea și m-a lovit fără milă cu capul de ea până am amețit și am simțit cum întreaga cameră se învârtea cu mine. După asta, m-a călcat pe cap și mi-a spus cu sălbăticie: „Nu vorbești? Voi face tot posibilul pentru a te tortura astăzi și îți vei dori să nu te fi născut niciodată. Ne vei spune ceea ce vrem să știm?” Văzând că tot nu spuneam nimic, el a chemat mai mulți polițiști diabolici care m-au săltat, ridicându-mă în picioare, și au început să mă pălmuiască, iar și iar, până când fața mă durea atât de tare, încât o simțeam ca și cum era în flăcări. Dar, indiferent cum m-au bătut, eu m-am rugat încontinuu și în tăcere lui Dumnezeu, am strâns din dinți și nu am spus niciun cuvânt. Văzând că încă nu mă predau, m-au târât într-o altă cameră, clocotind de furie. Un polițist diabolic a ridicat un aparat cu electroșocuri și a râs malițios către mine, spunând: „Nu contează că ești încăpățânată. Avem metodele noastre! Hai să vedem care va rezista mai mult – tu sau aparatul nostru cu electroșocuri!” Apoi m-a împuns cu el, fără milă. Într-o clipă, un curent electric de mare intensitate mi-a străbătut întregul corp și am avut convulsii involuntare. Era ca și cum nenumărate insecte îmi ciupeau corpul și nu mă puteam abține să nu scot, spasmodic, țipete stridente. Fără să mă aștepte să-mi recapăt suflul, un alt polițist diabolic a luat un teanc de reviste groase și, cu toată puterea, a început să mă bată cu ele în cap, iar apoi, m-a smucit de păr și m-a trântit fără milă cu capul de perete. Totul a devenit negru în fața ochilor și am căzut la podea. Polițiștii diabolici au zbierat la mine: „Se preface că e moartă!” Apoi m-au tras, ridicându-mă de pe podea, și mi-au ordonat să îngenunchez, dar eram atât de slăbită încât am putut îngenunchea doar câteva clipe înainte să mă prăbușesc din nou pe podea. În acel moment, am simțit cu adevărat că nu mai pot rezista mult, nu reușeam să nu mă simt slăbită și m-am gândit: „Acești diavoli sunt cu adevărat atât de violenți, și astăzi chiar voi muri în mâinile lor...” În durere și neputință, m-am rugat lui Dumnezeu cu o sinceritate absolută, rugându-L pe Dumnezeu să mă îndrume și să-mi dea puterea de a-l învinge pe Satana. Chiar atunci, cuvintele lui Dumnezeu mi-au venit în minte: „Dumnezeu Atotputernic, Conducătorul tuturor lucrurilor, Își exercită puterea regească de pe tronul Său. El stăpânește peste tot universul și toate lucrurile și ne călăuzește pe tot Pământul. Vom fi în fiecare clipă aproape de El […]. Câtă vreme mai ai suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori” („Capitolul 6” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că viața mea era în mâinile lui Dumnezeu și că, atât timp cât Dumnezeu nu Și-ar da permisiunea, acești diavoli nu ar îndrăzni să-mi ia viața. M-am gândit la cum Îl urmasem pe Dumnezeu până acum, la cum Dumnezeu mă protejase tot timpul, la cum mă bucurasem de dragostea lui Dumnezeu atât de mult și atât de profund, și m-am gândit la modul în care situația care se desfășura acum era modul lui Dumnezeu de a-mi testa loialitatea și dragostea și că era o oportunitate pentru mine să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu. Diavolii mă torturau în acest fel cu scopul vrednic de dispreț de a mă determina să-L trădez pe Dumnezeu; dar aveam să fiu neînduplecată și hotărâtă. Chiar dacă m-ar tortura până la moarte, tot nu m-aș preda Satanei. Sub nicio formă nu aș fi o iudă doar pentru a sfârși prin a duce o viață nedemnă. Nu aș permite ca planul Satanei să reușească – trebuia să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu și să alin inima lui Dumnezeu! Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o putere inepuizabilă; am uitat de durerea care îmi răvășea întregul corp și am avut apoi credința și curajul de a continua lupta cu acești diavoli.

Apoi, pentru a smulge o mărturisire de la mine, polițiștii diabolici au început, cu rândul, să mă păzească încontinuu, privându-mă de somn și presându-mă cu întrebări, iar și iar: „Cine sunt conducătorii de rang superior din biserica ta? Unde locuiesc ei? Cine altcineva mai este membru?…” Văzându-mă că rămân tăcută, din când în când mă mai apucau de păr și mă loveau. Nu trebuia decât să închid ochii, iar ei mă băteau și mă loveau și foloseau bombeul pantofilor de piele pentru a-mi călca și a-mi strivi falangele cu toată puterea lor. O durere pătrunzătoare mi-a provocat o suferință de nedescris și am continuat să urlu. M-au pasat între ei ca pe o minge de fotbal. ... Când aproape se lumina de ziuă, fusesem deja torturată până în punctul în care corpul meu era acoperit de nenumărate vânătăi și sufeream îngrozitor. Gândindu-mă că nu mai suferisem niciodată astfel de greutăți și gândindu-mă la vătămările și chinurile pe care le sufeream acum din partea poliției malefice a PCC din cauza credinței mele în Dumnezeu, am fost brusc copleșită de un val de slăbiciune și suferință. În acel moment, totul era întunecat în interiorul meu, iar frica mea a crescut treptat, deoarece nu știam ce fel de torturi crunte mai aveau pregătite pentru mine. În timp ce zăceam, în suferință, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, te rog să mă luminezi și să mă călăuzești pentru a înțelege voia Ta din calvarul în care mă aflu, ca să nu-mi pierd mărturia.” În timp ce mă rugam, m-am gândit la un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine însuți adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. […] Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai semnificativă. […] Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare” („Ar trebui să te lepezi de tot pentru adevăr” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au trezit inima și m-au făcut să înțeleg că durerea persecuției pe care o sufeream acum pentru credința mea în Dumnezeu avea cea mai mare valoare și cea mai mare semnificație. Am înțeles că Dumnezeu folosea acest mediu de suferință pentru a-mi arăta în mod clar esența Satanei, care este în vrăjmășie cu Dumnezeu, astfel încât să pot să mă lepăd de ea și, astfel, să-mi întorc inima spre Dumnezeu și să obțin o iubire adevărată pentru El. Dumnezeu a îndurat deja toată acea durere pentru a mă mântui, așa că nu ar trebui ca un om corupt ca mine să sufere și mai mult de dragul de a câștiga adevărul și pentru a atinge o adevărată schimbare în firea vieții mele? M-am gândit: „Eu trebuie să îndur această suferință în căutarea mea de a obține mântuirea și am nevoie de acest calvar pentru a mă domoli și pentru a mă lămuri; exact de acest lucru are nevoie viața mea și doresc să accept marea iubire a lui Dumnezeu. Astăzi, sufăr alături de Hristos și împart cu El atât împărăția, cât și frământările Lui – lucrul acesta se datorează în totalitate măreției lui Dumnezeu, este cea mai mare iubire și binecuvântare a lui Dumnezeu pentru mine și ar trebui să fiu fericită.” În timp ce gândeam acest lucru, inima mea se simțea atât de alinată, iar eu am încetat să cred că faptul că m-am confruntat cu un astfel de mediu a fost ceva dureros, ci dimpotrivă, am simțit că Dumnezeu mi-a dăruit o binecuvântare specială. Am închinat în tăcere o rugăciune către Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic! Îți mulțumesc pentru că mă luminezi, astfel încât să înțeleg voia Ta. Oricât de mult mă va chinui Satana, nu voi face absolut niciun compromis și nici nu mă voi preda lui. Fie că trăiesc sau mor, vreau să mă supun orchestrărilor Tale, să mă dedic în întregime Ție și să Te iubesc până la moarte!” Polițiștii malefici m-au torturat două nopți și o zi și nu au obținut nimic de la mine. Într-un final, nu au putut să spună decât că fusesem deja „îndumnezeită” și am fost trimisă în casa de detenție.

De îndată ce am ajuns în celula de la casa de detenție, șeful secției, după ce fusese deja instigat de poliția malefică, a început să mă amenințe: „Hai, mărturisește sau ai dat de bucluc!” Văzând că nu aveam de gând să cedez, a complotat cu ceilalți prizonieri pentru a mă pedepsi în toate felurile posibile: nu mi-au dat nimic de mâncare, nu mi-au dat apă caldă, m-au obligat să dorm în fiecare seară pe podeaua de ciment rece ca gheața și să fac munca de jos, istovitoare. Dacă nu o terminam, trebuia să fac ore suplimentare și, dacă nu o făceam suficient de bine, eram agresată verbal și mă obligau să stau în picioare drept pedeapsă... În fiecare zi a trebuit să mă confrunt cu a fi batjocorită, umilită, discriminată, bătută și abuzată verbal de ceilalți prizonieri. Ba mai mult, banii îmi fuseseră confiscați de către poliția malefică, așa că, fără niciun ban pe numele meu, nu puteam să cumpăr nici măcar articole de toaletă și alte lucruri de uz zilnic. Habar n-aveam când se vor sfârși aceste zile și mă simțeam atât de mâhnită în sinea mea, atât de singură și de îndurerată, dorindu-mi mereu să ies din acel loc demonic cât de repede puteam. Dar, cu cât îmi doream mai mult să ies din acel mediu, cu atât inima mea devenea mai întunecată și mai tulburată, iar lacrimile îmi curgeau fără voia mea pe obraz. În neajutorarea mea, puteam doar să-I spun lui Dumnezeu, iar și iar, despre durerea mea, sperând sincer ca, din nou, Dumnezeu să mă călăuzească și să mă facă aptă de a mă supune orchestrărilor și rânduielilor Sale. Dumnezeu este în orice clipă ajutorul și sprijinul meu și, din nou, m-a călăuzit să mă gândesc la acest pasaj din cuvintele Sale: „Indiferent cum lucrează Dumnezeu și indiferent de mediul tău, ești capabil să urmărești viața, să cauți adevărul și cunoașterea lucrării lui Dumnezeu, să-I înțelegi acțiunile și să acționezi potrivit adevărului. A proceda astfel înseamnă a avea credință adevărată și asta arată că nu ți-ai pierdut credința în Dumnezeu. Poți să ai credință adevărată în Dumnezeu doar dacă poți să stărui în căutarea adevărului prin rafinare, dacă poți să-L iubești cu adevărat pe Dumnezeu și să nu începi să ai îndoieli în ceea ce-L privește, dacă indiferent ce face El tu tot practici adevărul pentru a-L mulțumi și dacă poți să-I cauți în profunzime voia și să fii atent la aceasta. În trecut, când Dumnezeu a spus că vei domni ca rege, L-ai iubit, iar când ți S-a arătat fățiș, L-ai urmat. Dar acum Dumnezeu este ascuns, tu nu poți să-L vezi, iar necazurile s-au abătut asupra ta – așadar, îți pierzi acum nădejdea în Dumnezeu? Deci, trebuie să urmărești viața și să cauți să împlinești voia lui Dumnezeu tot timpul. Asta se numește credință adevărată și este cel mai sincer și cel mai frumos tip de iubire” („Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au fost ca o mamă iubitoare care alină un copil în suferință și mi-au oferit consolare și încurajare. Am simțit că Dumnezeu era chiar lângă mine, veghind asupra mea și așteptându-Se ca eu să-mi pot păstra adevărata credință în Dumnezeu în fața Satanei, dobândind astfel capacitatea de a-L iubi și de a-L mulțumi pe Dumnezeu și de a mărturisi ferm pentru Dumnezeu în condiții chinuitoare și atunci când sunt asaltată de forțele întunericului – aceasta este cea mai puternică mărturie care îl batjocorește pe Satana. Deși eram prizonieră în acest bârlog al diavolilor, dragostea lui Dumnezeu a fost întotdeauna cu mine. Când am suferit torturi și chinuri crunte și m-am simțit slăbită, și când am îndurat atacurile Satanei și am simțit durere și mâhnire, am putut vedea întotdeauna planul lui Dumnezeu pentru viața mea, am putut simți mângâierea iubirii lui Dumnezeu și am putut vedea mâna lui Dumnezeu deschizându-mi calea. M-am gândit în sinea mea: „Dumnezeu este întotdeauna alături de mine, purtându-mi de grijă și însoțindu-mă. Dragostea lui Dumnezeu pentru mine este atât de profundă; cum aș putea vreodată să-I dezamăgesc voința? Nu se cuvine să pun pe primul loc bunăstarea trupului și cu atât mai puțin nu ar trebui să încerc să fug de împrejurările pe care Dumnezeu mi le scoate în cale. Se cuvine să-mi aduc aminte de credința pe care am avut-o înainte, să-mi dedic adevărata dragoste lui Dumnezeu și să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu înaintea Satanei.” În timp ce gândeam aceste lucruri, durerea din inima mea s-a disipat și am hotărât să-L iubesc și să-I fac pe plac lui Dumnezeu chiar dacă trebuia să îndur toate stările de agonie. Nu am putut să nu cânt un imn al bisericii: „Sunt o persoană cu inimă și duh, prin urmare de ce nu-L pot iubi pe Dumnezeu? Dumnezeu e sprijinul meu, de ce m-aș teme? Viața mi-o pun zălog să lupt cu Satana până la sfârșit. Dumnezeu ne înalță, ar trebui să lăsăm totul în urmă și să luptăm să fim martori pentru Hristos. Dumnezeu va îndeplini voia Sa pe Pământ. Îmi voi pregăti iubirea și loialitatea și le voi dedica pe toate lui Dumnezeu. Voi întâmpina cu bucurie întoarcerea lui Dumnezeu când El va coborî în slavă și mă voi întâlni iar cu El când împărăția lui Hristos va fi înfăptuită” („Împărăţia” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Când mi-am întărit credința și am dorit să-L mulțumesc pe Dumnezeu, am experimentat din nou iubirea tandră a lui Dumnezeu pentru mine. Dumnezeu a rânduit ca un ofițer corecțional să-mi ofere multe obiecte de uz zilnic. Inima mea era atât de înduioșată și I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii mele. După 40 de zile, polițiștii malefici au văzut că nu aveau cum să obțină nimic de la mine, așa că au lansat niște acuzații trase de păr în legătură cu mine, afirmând că aș fi „membră xie jiao” și au solicitat familiei mele să plătească câteva mii de yuani înainte de a mă elibera.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Drumul spre purificare (2)

Doar după ce am auzit părtășia lor, soția mea și cu mine am înțeles că „a fi mântuit”, așa cum se spunea în Epistola către Romani, se referă la acceptarea mântuirii de către Domnul Isus și la a nu mai fi condamnați la moarte pentru încălcarea legii. Nu era acel „a fi mântuit” pe care ni-l imaginaserăm noi, de a fi complet purificat. Ce au spus ele avea sens. Acea explicație pentru „a fi mântuit” este în conformitate cu situația noastră, în care trăiam făcând păcate și apoi mărturisindu-le. Așadar, ceea ce a făcut Domnul Isus a fost doar o lucrare de răscumpărare, nu lucrarea de purificare și mântuire completă a omului. Chiar dacă, odată ce cred în Domnul, oamenii sunt mântuiți, aceasta nu înseamnă că au fost complet purificați. Ascultându-le părtășia, am simțit că era adevăr de cercetat în aceasta, astfel că mi-am exprimat dorința de a continua. Am spus: „Slavă Domnului! Ceea ce spuneți este minunat. Din această părtășie cu voi, înțelegem acum adevăratul înțeles al cuvintelor «a fi mântuit». Vă rog să continuați cu părtășia și fie ca Dumnezeu să ne îndrume.” Sora Su a continuat spunând: „Foarte bine, să citim câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic și totul va deveni mai clar. Dumnezeu Atotputernic spune: «La acea vreme, lucrarea lui Isus era răscumpărarea întregii omeniri. Păcatele tuturor care credeau în El erau iertate; dacă credeai în El, El te răscumpăra; dacă credeai în El, nu mai erai un păcătos, erai iertat de păcatele tale. Aceasta este ceea ce însemna să fii mântuit și să fii îndreptat prin credință. Totuși, în cei ce credeau, rămânea acel ceva care era răzvrătit și se opunea lui Dumnezeu și acela încă trebuia să fie îndepărtat încet. Mântuirea nu însemna că omul fusese complet câștigat de Isus, ci că omul nu mai era al păcatului, că i se iertaseră păcatele: de credeai, nu aveai să mai aparții vreodată păcatului» („Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)” din Cuvântul Se arată în trup). «Lucrarea zilelor de pe urmă este de a spune cuvinte. Mari schimbări pot fi produse în om cu ajutorul cuvintelor. Schimbările produse acum în acești oameni, după acceptarea acestor cuvinte, sunt mult mai mari decât cele făcute în oameni, după acceptarea semnelor și minunilor Epocii Harului. Căci, în Epoca Harului, demonii au fost alungați din om prin punerea mâinilor și prin rugăciune, însă firea pervertită din om a rămas încă. Omul a fost vindecat de boala lui și i-au fost iertate păcatele, dar, în ceea ce privește modul în care omul urma să fie curățat de firea satanică pervertită din interiorul lui, această lucrare trebuia încă să fie făcută. Omul a fost doar mântuit și i-au fost iertate păcatele pentru credința sa, dar natura păcătoasă a omului nu a fost distrusă și încă a rămas în el. Păcatele omului au fost iertate prin intermediul Dumnezeului întrupat, dar acest lucru nu înseamnă că omul nu mai are păcat în el. Păcatele omului ar putea fi iertate prin jertfa de păcat, dar, doar în ceea ce privește modul în care omul poate fi făcut să nu mai păcătuiască și modul în care natura sa păcătoasă poate fi distrusă complet și transformată, el nu are nicio cale de a rezolva această problemă. Păcatele omului au fost iertate și acest lucru se datorează lucrării răstignirii lui Dumnezeu, dar omul a continuat să trăiască în interiorul firii satanice pervertite a trecutului. Acestea fiind spuse, omul trebuie să fie complet mântuit de firea sa satanică pervertită, astfel încât natura lui păcătoasă să poată fi complet distrusă, să nu se mai dezvolte niciodată, permițând astfel ca firea omului să fie transformată. Acest lucru ar cere omului să înțeleagă drumul creșterii în viață, să înțeleagă calea vieții și modul de a-și schimba firea. În plus, ar cere omului să acționeze potrivit cu această cale, astfel încât firea lui să poată fi schimbată treptat, iar el să poată trăi sub strălucirea luminii, ca tot ceea ce face el să poată fi în acord cu voia lui Dumnezeu, ca el să-și poată arunca firea satanică pervertită și astfel încât să se poată elibera de influența întunericului Satanei, prin aceasta ieșind pe deplin din păcat. Doar atunci va primi omul mântuirea completă» („Taina întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup). «Deşi Isus a lucrat mult printre oameni, El a desăvârşit doar răscumpărarea întregii omeniri şi a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor şi nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana. Şi astfel, după ce omului i-au fost iertate păcatele, Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l conduce pe om în noua epocă şi a început lucrarea de mustrare şi judecată, şi munca aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toţi cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare şi vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină şi vor dobândi adevărul, calea şi viaţa» (Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”). Putem vedea din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic că, dacă rămânem credincioși lucrării de răscumpărare din Epoca Harului, dar nu acceptăm lucrarea Sa de judecată din zilele de pe urmă, atunci rădăcina păcătoșeniei nu poate fi înlăturată. Dumnezeu cel Atotputernic al zilelor de pe urmă a sosit și face o etapă a lucrării pe temelia lucrării de răscumpărare, judecând și purificând omul. El rostește adevăruri pentru a revela adevărul despre stricăciunea omului, judecând natura satanică a omului. El a venit pentru a transforma firea satanică a oamenilor, pentru a-i elibera complet de influența Satanei, ca ei să poată atinge mântuirea completă. Este evident că lucrarea de judecată a lui Dumnezeu a zilelor de pe urmă este cea mai hotărâtoare și fundamentală lucrare pentru purificarea, mântuirea și desăvârșirea oamenilor. Astfel, doar acceptând lucrarea de judecată a lui Dumnezeu Atotputernic a zilelor de pe urmă putem dobândi o adevărată înțelegere a propriei noastre esențe stricate și a firii drepte a lui Dumnezeu, putem fi eliberați complet de influența Satanei, putem fi pe deplin mântuiți de Dumnezeu și putem deveni oameni care I se supun, Îl venerează și sunt compatibili cu El.”

Inima mea chiar s-a luminat ascultând această părtășie și am simțit că îndelunga mea confuzie fusese, în sfârșit, înlăturată. S-a dovedit că Dumnezeu a făcut doar lucrarea de răscumpărare în Epoca Harului, nu lucrarea de a îi scăpa pe oameni de firea lor satanică stricată. Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu de dezvăluire a adevărului prin întruparea Sa în zilele de pe urmă este lucrarea purificării și mântuirii complete a omenirii. Așadar, cum îi purifică, transformă și mântuiește pe oameni, de fapt, Dumnezeu? Eram nerăbdător să aflu răspunsul la această întrebare, așa ca nu am mai putut aștepta să întreb: „Am înțeles ce ați spus adineauri, iar acum știu că noi putem dobândi purificarea doar prin Domnul cel reîntors, care face etapa lucrării de judecată. După asta tânjeam de ceva timp. Ce vreau cu adevărat să știu este cum Își face Dumnezeu Atotputernic lucrarea de purificare și mântuire a oamenilor? Vă rog să aveți părtășie cu noi.”

Sora Su a continuat: „Întrebarea privind modul în care Își face Dumnezeu Atotputernic lucrarea de judecată pentru a-i curăța și mântui pe oameni este deosebit de importantă pentru oricine dorește să obțină schimbarea și purificarea. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic ne furnizează o claritate aparte cu privire la această fațetă a adevărului. Ți le voi trimite. Frate, te rog, citește-le!”

Încântat, am citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a demasca esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să asculte de Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către esența omului și firea sa coruptă. În special, cele care dezvăluie cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu vizează modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o demască, o tratează și o emondează pe termen lung. Aceste metode de demascare, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci prin adevărul de care oamenii sunt complet lipsiți. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot fi cuceriți și convinși pe deplin să I se supună lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu” („Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” din Cuvântul Se arată în trup).

După ce am terminat de citit cuvintele lui Dumnezeu, Sora Su și-a continuat părtășia: „Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic explică atât de clar cum Dumnezeu îi judecă și purifică pe oameni. În zilele de pe urmă, Dumnezeu rostește în principal adevăruri care au ca țintă firea stricată a omului și natura satanică a împotrivirii față de Dumnezeu pentru a judeca, purifica și mântui omenirea. Dumnezeu Atotputernic a rostit atât de multe fațete ale adevărurilor – cum Satana îi strică pe oameni, cum Dumnezeu îi mântuiește pe oameni, ce înseamnă doar să-l urmezi pe om și ce înseamnă să I te supui lui Dumnezeu, ce perspective ar trebui să avem în credința noastră, ce este o schimbare a firii, ce înseamnă a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău, ce este ofensarea firii lui Dumnezeu, cum să fii o persoană onestă etc. Toate aceste adevăruri au autoritate și putere și pot furniza oamenilor subzistența pentru viețile lor. Ele sunt calea spre viața eternă pe care Dumnezeu a oferit-o omenirii. Atât timp cât oamenii acceptă și practică cuvântul lui Dumnezeu, ei pot dobândi purificarea și mântuirea. După ce am trecut câțiva ani prin lucrarea de judecată a lui Dumnezeu Atotputernic, noi am trăit personal toate acestea. Când citim cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic de judecată, mustrare și expunere a omului, simțim că ele sunt ca o sabie cu două tăișuri, dezvăluindu-ne răzvrătirea, stricăciunea, împotrivirea, relele intenții, noțiunile și imaginațiile și chiar toxinele Satanei ascunse în adâncurile inimilor noastre. Ne fac să vedem că suntem aroganți și neprihăniți de sine, necinstiți și vicleni, egoiști, răi și orbi la tot cu excepția propriului nostru interes, fără nicio teamă de Dumnezeu. Vedem că suntem plini de murdărie și stricăciune în acțiunile, mințile și inimile noastre, că suntem fără asemănare omenească. Ne simțim prea rușinați să ne arătăm fețele și ne dăm seama că, dacă trăim mai departe după firile noastre stricate satanice, vom fi mereu oameni care Îl dezgustă pe Dumnezeu, nu vom dobândi niciodată lauda lui Dumnezeu și vom fi destinați eliminării și pedepsei. Judecata și revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic înseamnă că Dumnezeu ne judecă față în față, făcându-ne să recunoaștem firea maiestuoasă, mânioasă și dreaptă a lui Dumnezeu și să dezvoltăm treptat o inimă cu frică de Dumnezeu, precum și adevărata căință și schimbare. Acum simțim că trăim un pic asemănarea omului și vedem că am dobândit într-adevăr măreața mântuire a lui Dumnezeu. Dacă judecata lui Dumnezeu nu ar fi venit asupra noastră, nu am fi avut șansa să cunoaștem firea dreaptă a lui Dumnezeu ce nu tolerează ofensa omului și sfânta și binevoitoarea Sa esență. Nu am fi putut ajunge să ne urâm răzvrătirea, nici nu am fi putut să dăm la o parte stricăciunea noastră și să fim purificați. Așadar, cu cât experimentăm mai mult judecata și mustrarea lui Dumnezeu, cu atât mai mult vedem că judecata și mustrarea lui Dumnezeu este cea mai bună îngrijire pentru noi, cea mai mare binecuvântare a noastră și cea mai adevărată mântuire!”

În părtășia sa, Sora Liu a spus și următoarele: „Lucrarea de judecată și mustrare a lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă este una de completă purificare, mântuire și desăvârșire a oamenilor. Dacă nu acceptăm judecata în fața scaunului lui Hristos al zilelor de pe urmă, atunci nu vom putea dobândi purificarea și schimbările în firea vieții noastre. Rezultatul nostru va fi cu siguranță respingerea și eliminarea de către Dumnezeu; vom suferi pieirea și vom dispărea. Nu vom avea niciodată o șansă la mântuire și la a intra în Împărăția cerurilor. Acesta este un fapt incontestabil.”

Am spus fericit: „Slavă lui Dumnezeu! Inima mea este atât de luminată de părtășia voastră. Am crezut în Domnul atâția ani, dar, de fapt, am trăit în păcat și am fost lipsit de puterea de a mă elibera. Acum înțeleg că, dacă nu experimentez judecata și mustrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, nu voi putea să mă eliberez de robia și constrângerile păcatului. Am găsit acum calea către purificarea și mântuirea completă.” La câteva zile de la părtășie, eu și soția mea am ajuns să înțelegem unele adevăruri și am acceptat lucrarea zilelor de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic pentru iubirea și mântuirea Sa pentru mine! Ca pastor, am responsabilitatea și obligația de a-i aduce pe toți ceilalți pastori și frați și surori pe care îi cunosc înaintea lui Dumnezeu. După ce am lucrat cu acești frați și aceste surori pentru o bucată de vreme, nu doar că o mulțime de frați și surori din biserică ce participă deseori la întâlniri Îl acceptă cu toții pe Dumnezeu Atotputernic, dar am adus și un pastor de la altă biserică la domiciliu în familia lui Dumnezeu și majoritatea fraților și surorilor din biserica lui s-au întors, de asemenea, la Dumnezeu. Am fost încântat să văd pe acești frați și pe aceste surori acceptând mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și fiind ridicați înaintea tronului lui Dumnezeu. Acestea sunt toate rodul lucrării lui Dumnezeu Atotputernic: fie ca toată gloria să fie a lui Dumnezeu Atotputernic!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic 

Drumul spre purificare (1)

de Christopher, Filipine

Numele meu este Christopher și sunt pastor al unei biserici-de-casă în Filipine. În 1987, am fost botezat și m-am întors la Domnul Isus și apoi, prin harul Domnului, în 1996 am devenit pastor la o biserică locală. În acel moment, nu doar lucram și predicam în multe locuri în Filipine, dar predicam, de asemenea, și în locuri precum Hong Kong sau Malaiezia. Prin lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt, am simțit că am o energie inepuizabilă în lucrarea mea pentru Domnul și inspirație nesfârșită pentru predicile mele. Ofeream adesea sprijin fraților și surorilor ce se simțeau slabi și negativi. Uneori, când membrii necredincioși ai familiei lor erau neprietenoși la adresa mea, tot puteam fi tolerant și răbdător; nu mi-am pierdut credința în Domnul și credeam că Domnul îi putea schimba. Astfel, simțeam că mă schimbasem semnificativ de când devenisem credincios. Totuși, începând cu 2011, nu am mai putut simți lucrarea Duhului Sfânt la fel de puternic ca înainte. Treptat, am pierdut noua iluminare pentru predicile mele și mi-a lipsit puterea de a mă elibera de traiul în păcat. Nu mă puteam abține din a-mi pierde cumpătul cu soția și fiica mea când le vedeam făcând lucruri care nu îmi plăceau și le certam cu mânie. Știam că asta nu însemna să respect voia Domnului, dar, deseori, nu mă puteam abține. Lucrul acesta mă tulbura în mod deosebit. Pentru a mă elibera de o viață de păcătuit și apoi spovedit, am depus mai mult efort în a citi Biblia, a posti și a mă ruga și am căutat peste tot pastori spirituali, pentru a putea cerceta și explora aceasta împreună. Dar toate eforturile mele au fost zadarnice; în viața mea de păcat și în întunericul din sufletul meu nu a avut loc nicio schimbare.

Apoi, într-o după-amiază din primăvara anului 2016, soția m-a întrebat: „Christopher, am văzut că ești foarte tulburat în ultimul timp. Ce ai?” I-am spus ce mă tulbura: „În ultimii ani, m-am întrebat de ce nu mă pot elibera de traiul în păcat deși sunt pastor și cred în Domnul de atâția ani. Nu mai pot să Îl simt pe Domnul – e ca și cum El m-ar fi părăsit. Chiar dacă mă duc peste tot pentru a predica, imediat ce am un moment de singurătate, în special în toiul nopții, mereu simt un soi de gol și neliniște, iar acest sentiment continuă, pur și simplu, să se intensifice. Mă gândesc la cum am crezut în Domnul în toți acești ani, am citit atât de mult Biblia, am ascultat atâtea predici ale Domnului și, deseori, am decis să port crucea și să mă cuceresc pe mine însumi, dar sunt mereu legat de păcat. Sunt capabil să spun minciuni pentru a salva aparențele și pentru propriul meu interes și nu reușesc să mă ridic la înălțimea cuvintelor «Şi în gura lor nu s-a găsit minciună» (Apocalipsa 14:5). Când înfrunt greutăți și rafinări, chiar dacă știu că acestea se întâmplă cu consimțământul Domnului, tot nu mă pot opri din a mă plânge de Domnul și din a-L înțelege greșit. Eșuez complet în renunțarea la sine de bunăvoie. Îmi e teamă că, trăind astfel în păcat, când Domnul va veni, nu voi putea intra în Împărăția cerurilor!”

Auzind acestea, soția mea a zis: „Christopher, cum poți gândi așa? Trebuie să ai credință; ești pastor! Chiar dacă trăim în păcat și nu ne-am eliberat de legăturile păcatului, Biblia spune, «Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit» (Romani 10:9). «Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!”» (Romani 10:13). Atât timp cât citim Biblia, participăm la adunări, ne rugăm Domnului și purtăm crucea, Îl urmăm fără greșeală până la a doua venire a Domnului, vom putea intra în Împărăția cerurilor și vom primi binecuvântarea Domnului.”

I-am spus atunci soției mele: „Așa gândeam și eu înainte, dar, în 1 Petru 1:16 se spune: «deoarece este scris: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt!”» Cred în Domnul de treizeci de ani, dar, totuși, nu pot ține calea Domnului și, trăind în păcat, sunt în continuare capabil deseori să mă împotrivesc Domnului. Nu îndeplinesc nici pe departe cerințele Domnului. Of! De câte ori m-am hotărât să mă supun învățăturilor Domnului, totuși, nu am putut să-I pun cuvintele în practică. Cum aș putea să fiu demn de a intra în Împărăția cerurilor în modul acesta? Domnul Isus a spus: «Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri» (Matei 7:21). Potrivit cuvintelor Domnului, intrarea în Împărăția cerurilor nu este atât de simplă precum credem. Domnul este sfânt, deci cum pot oamenii care nu-I pun cuvintele în practică și care I se opun deseori să fie răpiți în Împărăția cerurilor? Doar cei ce s-au transformat și care fac voia lui Dumnezeu pot intra în Împărăția cerurilor!”

Soția mea s-a gândit pentru o clipă și a zis: „Ce spui tu are sens. Domnul este sfânt, iar noi suntem încă păcătoși. Nu suntem demni de a intra în Împărăția cerurilor. Doar că… mi-am amintit deodată… nu l-a invitat pastorul Liu pe un pastor coreean, Kim, la biserică? Ce ar fi să cercetăm această chestiune?” Am zis: „Da, e o idee bună. Domnul Isus a zis: «Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!» (Matei 7:7). Atât timp cât cercetăm, cred că Domnul ne va călăuzi. Ca pastor, trebuie să mă gândesc la viețile fraților și surorilor noastre. Dacă sunt nesăbuit în credința mea, le voi face lor și mie un deserviciu. Să așteptăm să vină pastorul Kim și să cercetăm cu el răspunsul la această chestiune.”

Deoarece plănuiam să îl caut pe pastorul Kim, am vrut să știu câte ceva despre trecutul său. Am căutat online biserica coreeană de care aparținea. Pe paginile care au apărut, am văzut site-ul https://ro.kingdomsalvation.org/. Deschizându-l, aceste cuvinte m-au atras: „Omul a primit mult har, cum ar fi pacea și fericirea trupului, credința unui membru care aduce binecuvântare asupra unei întregi familii, vindecarea bolii și așa mai departe. Restul au fost faptele bune ale omului și arătarea lui evlavioasă; dacă omul ar putea trăi pe baza acestor lucruri, ar fi considerat un credincios acceptabil. Doar astfel de credincioși ar putea intra în Rai după moarte, ceea ce înseamnă că ei au fost mântuiți. Dar, în timpul vieții lor, acești oameni nu au înţeles deloc calea vieții. Tot ceea ce au făcut a fost să comită păcate și apoi să și le mărturisească, într-un ciclu constant, fără a se îndrepta deloc spre schimbarea firii lor: astfel a fost natura omului în Epoca Harului. A primit omul mântuirea completă? Nu!” („Taina întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Erau atât de bine scrise, încât a trebuit categoric să continui să citesc: „Prin urmare, după terminarea acelei etape de lucru, a rămas încă lucrarea judecății și a mustrării. Această etapă este pentru a-l purifica pe om cu ajutorul cuvântului și, prin aceasta, de a-i da o cale de urmat. Această etapă nu ar fi rodnică sau semnificativă dacă ar continua cu alungarea demonilor, pentru că nu ar reuși să distrugă natura păcătoasă a omului, iar omul ar ajunge la o stagnare în iertarea păcatelor sale. Prin jertfa de păcat, omului i s-au iertat păcatele, căci lucrarea răstignirii a ajuns deja la sfârșit, iar Dumnezeu l-a biruit pe Satana. Dar, de vreme ce firea pervertită a omului încă rămâne în el, omul poate încă să păcătuiască și să se împotrivească lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu câștigă omenirea. De aceea, în această etapă a lucrării, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a expune firea pervertită a omului, determinându-l să practice potrivit căii celei drepte. Această etapă este mai semnificativă decât cea anterioară, dar și mai rodnică, pentru că acum cuvântul este cel care furnizează, în mod direct, viață omului și permite ca firea omului să fie pe deplin reînnoită; este o etapă a lucrării mult mai profundă” („Taina întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Lectura aceasta era incredibil de captivantă pentru mine. Chiar dacă nu o puteam înțelege în întregime, iar o parte era chiar încâlcită pentru mine, aceste cuvinte mi-au permis să văd o oarecare speranță. Am simțit că pot găsi o cale de a mă purifica și de a mă schimba. I-am mulțumit lui Dumnezeu din inimă pentru că mi-a ascultat rugăciunea. Continuând să citesc, am simțit că acestea erau cu adevărat cuvinte minunate ce îmi udau și păstoreau sufletul însetat. Am văzut asta pe site: „Dacă nu găsiți Linia telefonică specială a Evangheliei în țara sau regiunea dumneavoastră, lăsați, vă rugăm, un mesaj și vă vom contacta cât mai repede posibil”. Am aruncat o privire rapidă și am văzut ca nu era nicio linie pentru Filipine, așa că am lăsat imediat un mesaj și mi-am scris numărul de contact și adresa fără ezitare.

După ce am ajuns acasă în acea după-amiază, i-am spus soției despre asta și, după ce a auzit ce am avut de spus, a vrut și ea să cerceteze. Chiar Îi mulțumesc Domnului că mi-au răspuns la mesaj a doua zi și au aranjat să se conecteze cu noi online în aceeași după-amiază. În acea după-amiază, am vorbit cu sora Liu și sora Su. Din acea conversație, am simțit că ele au vorbit simplu, iscusit și cu discernământ. Soția mea era chiar mai nerăbdătoare decât mine și a zis: „Vă deranjează dacă pun și eu o întrebare?” Ele au răspuns cu entuziasm: „Sigur că nu.” Soția mea a replicat: „Pe website-ul bisericii voastre se spune: «Dumnezeu al zilelor de pe urmă a făcut un stadiu al lucrării de judecată și mustrare.» Soțul meu și cu mine știm că nicio persoană nesfântă nu Îl va vedea pe Domnul deoarece El este sfânt, dar în Romani se zice: «Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit» (Romani 10:9). «Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!”» (Romani 10:13). Dacă noi credem în Domnul Isus, atunci suntem deja mântuiți și putem intra în Împărăția cerurilor, atunci de ce Dumnezeu al zilelor de pe urmă face o lucrare de judecată și mustrare? Nu prea înțeleg lucrul acesta și sper să aud părerile voastre.”

Sora Liu a răspuns: „Slavă lui Dumnezeu! Să avem părtășie împreună și să Îl lăsam pe Dumnezeu să ne îndrume. În primul rând, să cercetăm ce înseamnă aici «a fi mântuit». În perioada de final a Epocii Legii, toți oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu și nu mai aveau teamă de Dumnezeu în inimile lor. Au devenit din ce în ce mai păcătoși și au mers atât de departe încât au oferit ca sacrificiu animale și păsări oarbe, schiloade și bolnave. Oamenii din acea perioadă nu mai respectau legea și erau toți în pericol de a fi condamnați la moarte pentru încălcarea legii. Având în vedere această situație, pentru a îi mântui de o moarte sigură pe cei ce trăiau sub lege, Dumnezeu Însuși S-a întrupat și a inițiat lucrarea de răscumpărare și a fost în cele din urmă crucificat pentru a răscumpăra întreaga omenire din păcat. Oamenii puteau fi iertați de păcatele lor crezând în Domnul Isus, devenind astfel vrednici de a veni în fața lui Dumnezeu în rugăciune și de a se bucura de binecuvântările harului lui Dumnezeu. Acesta este adevăratul înțeles al expresiei «a fi mântuit» în Epoca Harului. Cu alte cuvinte, «a fi mântuit» nu reprezintă nimic altceva decât iertarea păcatelor unei persoane. Adică, Dumnezeu nu îi mai consideră pe oameni ca fiind întinați de păcat, dar asta nu înseamnă că aceștia nu sunt inerent păcătoși. Astfel, a fi mântuiți nu înseamnă că suntem pe deplin purificați și că am dobândit mântuirea completă. Dacă dorim să fim purificați, trebuie să acceptăm lucrarea judecății lui Dumnezeu din zilele de pe urmă.”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Persecuția și suferința m-au făcut să-L iubesc pe Dumnezeu și mai mult

de Liu Zhen, provincia Shandong

Mă numesc Liu Zhen. Am 78 de ani și sunt doar o creștină obișnuită din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu Atotputernic că m-a ales pe mine, o femeie în vârstă de la țară, care nu se distinge prin nimic deosebit în ochii lumii. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, m-am rugat lui Dumnezeu în fiecare zi, am ascultat recitări ale cuvântului lui Dumnezeu, m-am dus la adunări, am avut părtășie cu frații și surorile mele și, încet-încet, am început să pătrund unele adevăruri și să am o înțelegere limpede asupra anumitor lucruri. M-am simțit plină de bucurie și am trăit o fericire cum nu-mi mai fusese dat niciodată până atunci. Deoarece sunt bătrână și îmi este greu să merg pe jos, nu am putut să plec de acasă ca să particip la adunările de la biserică, așa că din grijă pentru mine, frații și surorile mele au ținut adunările la mine acasă. Nu au lipsit de la nicio adunare din cauza frigului iernii ori a căldurii verii, iar vântul, ploaia și zăpada nu i-au oprit niciodată să vină să mă viziteze și să aibă grijă de mine, așa bătrână cum sunt. Mai ales când citeam din cuvântul lui Dumnezeu, dacă era ceva ce nu înțelegeam, ei erau mereu răbdători și aveau părtășie cu mine despre acel lucru, și niciodată nu mă ignorau ori nu se uitau la mine de sus. Am fost adânc mișcată de acest lucru, fiindcă dacă nu ar fi fost iubirea lui Dumnezeu, cine mi-ar fi arătat atâta răbdare și afecțiune? În interacțiunile cu frații și surorile mele, am văzut că aceștia erau foarte diferiți de laici. Trăiau cu toleranță și iubire și puteau să-și deschidă inimile și să se trateze unii pe alții cu sinceritate, fără bariere sau distanță între ei. Erau la fel de apropiați ca o familie și acest lucru m-a făcut să mă simt și mai sigură cu privire la lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. Pe măsură ce am început să înțeleg mai multe adevăruri, mi-am dat seama că ar trebui să-mi fac datoria de ființă creată, prin urmare am spus bisericii că doream să preiau îndatoriri. Întrucât vârsta mă împiedica să îndeplinesc cea mai mare parte a îndatoririlor, biserica mi-a desemnat totuși datoria de gazdă la mine acasă. Am acceptat, recunoscătoare față de Dumnezeu că mi-a încredințat o sarcină pe măsura puterilor mele. Și astfel m-am înțeles foarte bine cu frații și surorile mele și m-am simțit foarte ușurată atât trupește, cât și sufletește. De asemenea, m-am mai înzdrăvenit de unele boli de care sufeream, prin urmare am fost chiar și mai recunoscătoare lui Dumnezeu Atotputernic pentru bunătatea și mila Sa.

Cu toate acestea, vremurile bune nu au ținut mult, pentru că eu, împreună cu frații și surorile mele din sat am fost denunțați de un nelegiuit. Frații și surorile mele au fost toți arestați de poliție și aceasta i-a ordonat secretarului de partid din sat să mă aducă la secția de poliție. Când am ajuns acolo, poliția m-a întrebat: „Cum ai ajuns să crezi în Dumnezeu? De ce crezi în Dumnezeu?” Am spus: „A crede în Dumnezeu este un principiu care nu poate fi schimbat. Citind cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, putem înțelege multe adevăruri, putem fi oameni buni potrivit cuvântului lui Dumnezeu și putem merge în viață pe calea cea dreaptă. Cei care cred în Dumnezeu nu îi bat sau înjură pe ceilalți și noi respectăm întotdeauna legea, deci ce e greșit în a crede în Dumnezeu? De ce ne arestați?” Ofițerul m-a privit cu dispreț și m-a întrebat dur: „Cine ți-a propovăduit Evanghelia? Mai crede și altcineva din familia ta?” Am răspuns că eram singura din familie care credea. Au văzut că nu aveau să obțină nicio informație de la mine, așa că m-au eliberat în aceeași zi. După ce am plecat, m-am întrebat de ce poliția îmi dăduse drumul atât de ușor. Numai când am ajuns acasă am aflat că, atunci când familia mea a descoperit că fusesem luată la secția de poliție, își folosiseră relațiile și plătiseră 3000 de yuani la poliție pentru a mă elibera. Dar poliția tot mai semăna discordie între mine și familia mea pentru că i-a cerut familiei mele să mă împiedice să cred în Dumnezeu. Nora mea s-a certat cu fiul meu din cauza aceasta și a amenințat că se sinucide bând pesticide în cazul în care continuam să cred în Dumnezeu. Atunci mi-am dat seama că poliția PCC era putredă până în măduva oaselor. Aveam o familie foarte pașnică și, totuși, stârniseră acum lucrurile atât de mult încât ne săream cu toții la beregată! Credeam în Dumnezeu Cel unic și adevărat care a creat toate lucrurile din cer și de pe pământ și, astăzi, Dumnezeu Atotputernic a venit pentru a ne mântui, cerând-ne să înțelegem adevărul, să trăim o asemănare umană, să vorbim și să ne purtăm astfel încât conștiința să ne fie împăcată, să facem ce e drept și să nu facem lucruri contrare umanității sau moralității noastre. Tot ceea ce am făcut a fost să stau acasă și să citesc cuvântul lui Dumnezeu, să țin adunări și să îmi îndeplinesc datoria, dar de fapt poliția PCC mi-a înscenat totul și m-a acuzat de „tulburarea ordinii publice”. Distorsionau faptele în mod ostentativ, denaturând deliberat adevărul, acuzând oamenii în mod arbitrar de infracțiuni false! Satana este cu adevărat vrednic de dispreț. Nu era nimic altceva decât calomnie sfruntată și defăimare răuvoitoare. Poliția aflase de la informator că găzduiam adunări cu frații și surorile mele la mine acasă, prin urmare nu a încetat să mă deranjeze după aceasta. La puțin timp după aceea, m-a adus la secția de poliție să mă interogheze și m-a amenințat spunând: „Zi-ne numele conducătorilor bisericii tale și ale oamenilor pe care îi primești la adunări. Dacă nu ne spui, te băgăm în pușcărie!” Aspru, dar cu dreptate, am răspuns: „Nu știu nimic! Nu am nimic să vă spun!” Polițiștii erau furioși din cale afară, dar pentru că Dumnezeu m-a protejat, n-au îndrăznit să ridice un deget împotriva mea.

După ce polițiștii m-au eliberat, au continuat să mă supravegheze, sperând în zadar să mă folosească drept momeală pentru a prinde un „pește mai mare”. Mi-era teamă să îi implic pe frații și surorile mele, așadar nu am mai îndrăznit să rămân în contact cu ei și ulterior m-am desprins de viața bisericească. Fără viața bisericească, mi-am simțit inima pustie și fără niciun adăpost și, treptat, m-am îndepărtat de Dumnezeu. Petreceam fiecare zi trăind în panică și în frică, fiindu-mi foarte teamă că poliția va veni și mă va lua din nou. În trecut, îmi petreceam fiecare zi ascultând cuvântul lui Dumnezeu, predicile și părtășia, dar acum acest lucru era imposibil pentru că, dacă m-ar vedea rugându-mă sau chiar dacă aș menționa cuvântul „Dumnezeu”, aș primi o mulțime de reproșuri din partea familiei mele. Nora mea îmi vorbea cu răceală tot timpul pentru că fusesem amendată de poliție, iar soțul și fiul meu mă mustrau la fiecare pas. Familia care altădată îmi susținea credința în Dumnezeu Atotputernic acum mi se opunea și mă persecuta în orice mod putea. Acest lucru mă făcea să mă simt foarte tristă, îmi simțeam sufletul oprimat și trăiam într-un întuneric și o durere pe care nu le mai resimțisem niciodată până atunci. Din cauză că nu mai aveam recitări ale cuvântului lui Dumnezeu pe care să le ascult și nu mai puteam avea părtășie cu frații și surorile mele, îmi simțeam sufletul grozav de însetat. În fiecare noapte mă zvârcoleam și mă răsuceam în pat și nu puteam dormi și deseori îmi era dor de momentele fericite pe care le petreceam la întâlnirile cu frații și surorile mele. În astfel de momente, uram guvernul PCC. Provocase toată această suferință, mă făcuse să îmi pierd drepturile de ființă creată pentru a crede liber și a se închina lui Dumnezeu, mă făcuse să îmi pierd viața bisericească, mă împiedicase să am părtășie întru cuvântul lui Dumnezeu cu frații și surorile mele și mă împiedicase să îmi îndeplinesc îndatoririle. În suferința mea, puteam doar să mă rog lui Dumnezeu în gând: „O, Dumnezeule! Trăiesc în întuneric, simt că sufletul mi s-a uscat și vreau să trăiesc viața bisericească alături de frații și surorile mele. O, Dumnezeule! Te implor, deschide o cale pentru mine!”

M-am dus înaintea lui Dumnezeu și am continuat să Îl chem în acest fel, iar Dumnezeu chiar mi-a auzit rugile, fiindcă a făcut ca frații și surorile mele să mă viziteze. Una dintre surorile mele știa că mergeam adesea în lanul de bumbac, așa că a mers în secret acolo ca să mă vadă și am stabilit o oră la care să ținem întâlnirile acolo. De fiecare dată când ne-am întâlnit, eram pe câmp culegând bumbac dimineața devreme și, când toți ceilalți luau prânzul, mă lăsam pe vine cu sora mea pe câmp ca să citim cuvântul lui Dumnezeu. Să o văd pe sora mea era ca și cum aș fi văzut o rudă pierdută de mult timp. Nu îmi puteam opri lacrimile de bucurie să curgă. I-am povestit despre nedreptatea și suferința pe care le îndurasem, cât și despre neînțelegerile cu familia mea. M-a consolat în timp ce m-am adăpat din cuvintele lui Dumnezeu și am avut părtășie cu ea despre voia lui Dumnezeu, iar treptat, starea mea a început să se îmbunătățească. Așa s-a întâmplat ca persecuția guvernului PCC să mă facă să pot ține întâlniri doar ghemuindu-mă într-un câmp de bumbac. Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „În mijlocul vostru, nu este nimeni care să primească protecția legii; ci dimpotrivă, sunteți pedepsiți de lege, iar cea mai mare dificultate este că nimeni nu vă înțelege: nici rudele voastre, nici părinții, nici prietenii sau colegii. Nimeni nu vă înțelege. Când Dumnezeu vă respinge, nu mai aveți cum trăi pe pământ. Totuși, chiar și așa, oamenii nu pot suporta să Îl părăsească pe Dumnezeu; aceasta este semnificația cuceririi oamenilor de către Dumnezeu și aceasta este slava lui Dumnezeu. […] Binecuvântările nu pot fi primite într-o zi sau în două; ele trebuie câștigate prin mult sacrificiu. Înseamnă că trebuie să aveți o dragoste rafinată, o credință mare și multe adevăruri pe care Dumnezeu vă cere să le obțineți; pe lângă aceasta, trebuie să vă puteți îndrepta fața spre dreptate și să nu fiți niciodată intimidați sau să cedați și trebuie să aveți o dragoste constantă și continuă pentru Dumnezeu. De la voi se cere o rezoluție cum ar fi o schimbare a firii vieții voastre; corupția voastră trebuie remediată și trebuie să acceptați toată orchestrarea lui Dumnezeu, fără cârtire și chiar să fiți ascultători până la moarte. Aceasta este ceea ce ar trebui să obțineți. Acesta este scopul final al lucrării lui Dumnezeu și cerințele lui Dumnezeu pentru acest grup de oameni” („Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că suferința mea prezentă era ceva ce trebuia să îndur. China este o țară condusă de ateism, unde credincioșii în Dumnezeu sunt persecutați și umiliți, dar această suferință a fost trecătoare și limitată, rânduită cu grijă de Dumnezeu pentru ca eu să îmi desăvârșesc credința și ascultarea față de El, astfel încât să pot primi mai bine promisiunea și binecuvântările lui Dumnezeu pe viitor. Acum nu mai aveam alte dorințe, deoarece a-L avea pe Dumnezeu era destul. În același timp, am văzut că legile formulate de guvernul PCC sunt doar niște trucuri pentru a păcăli lumea. Pentru lumea din afară, ei pretind că susțin libertatea religioasă, dar în realitate, credincioșii în Dumnezeu nu au nici măcar dreptul de a citi cuvântul lui Dumnezeu sau de a ține adunări. Ei pur și simplu nu tolerează existența credincioșilor în Dumnezeu și nu le permit oamenilor să Îl urmeze pe Dumnezeu sau să meargă pe calea cea dreaptă în viață. Exact cum spun cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Cerul și pământul create de Dumnezeu sunt vaste, dar în China credincioșii în Dumnezeu nu au nici măcar un punct de sprijin. Oricine crede în Dumnezeu suportă arestarea și persecuția din partea PCC și are libertatea restricționată. PCC nu dorește nimic altceva decât să ucidă fiecare credincios în Dumnezeu și să transforme China într-o națiune fără Dumnezeu. Este atât de corupt, de rău și de reacționar. Într-adevăr este ireconciliabil cu Dumnezeu, un dușman al lui Dumnezeu care nu poate tolera existența Sa!

Și astfel, am continuat să mă întâlnesc cu sora mea în secret în lanul de bumbac. Dar timpul trecea și urma să vină iarna în curând. Frunzele plantelor de bumbac s-au uscat și au căzut, iar lanul de bumbac nu ne mai oferea nicio ascunzătoare ca să mai organizăm întâlnirile. Așadar m-am trezit din nou fără frați și surori cu care să am părtășie întru cuvântul lui Dumnezeu. La început, am reușit să păstrez cuvântul lui Dumnezeu și să mențin o relație normală cu Dumnezeu, dar fără proviziile și udarea din cuvântul lui Dumnezeu, sufletul mi-a devenit din ce în ce mai pustiu și mai uscat și nu mult după aceea m-am scufundat din nou în întuneric. Am simțit că am coborât din rai în iad și simțeam o asemenea suferință încât moartea ar fi fost de preferat. Familia mea credea în minciunile poliției, așa că ei au continuat să mă urmărească în fiecare zi și mă amenințau cu bătaia dacă aș fi continuat să cred în Dumnezeu Atotputernic. Acasă, nu îndrăzneam să mă rog. Puteam să mă rog doar ascunzându-mă sub pături noaptea sau când nu era nimeni acasă și am petrecut astfel fiecare zi. Pe lângă faptul că înduram învinuirile familiei mele, trebuia să mai îndur și zvonurile și bârfa sătenilor. Înfruntând toate acestea, mă simțeam foarte nefericită, din punct de vedere spiritual mă simțeam slabă și neajutorată și eram cu moralul la pământ în fiecare zi. Simțeam că, după pierderea vieții bisericești, nemaiputând citi cuvântul lui Dumnezeu și nemaiavând posibilitatea de a-mi vedea frații și surorile, simplul fapt că trăiam era o suferință, pentru că îmi pierdusem toată bucuria de a trăi. Mă gândeam cum în trecut, când mă simțeam nefericită și slabă, cuvintele lui Dumnezeu mă alinau întotdeauna, frații și surorile mă susțineau cu răbdare și, după ce înțelegeam voia lui Dumnezeu, mă simțeam imediat liniștită și eliberată, iar moralul mi se ridica din nou. Dar acum, din cauza persecuției și supravegherii poliției, pierdusem dreptul de a citi cuvântul lui Dumnezeu și nici măcar nu mai puteam să îmi văd frații și surorile. Fiecare zi era o luptă lungă, amară și văzând cum trăiam fără să mă simt vie, ca și cum aș fi fost moartă și având în vedere cât de plină de viață fusesem în trecut când trăiam în prezența lui Dumnezeu în biserică, mă simțeam îndurerată și tristă. Și când mă gândeam cum propria mea familie fusese păcălită și înșelată de guvernul PCC, cum nu mă înțelegeau și cum fuseseră de acord cu guvernul PCC ca să-mi restricționeze libertatea, îmi simțeam inima și mai frântă. Dar chiar și când simțeam că nu mai am încotro să o apuc, mă rugam mereu lui Dumnezeu și Îl imploram să îmi deschidă o cale: „O, Dumnezeule! Acum, nu pot citi cuvântul Tău și nici nu pot trăi viața bisericească, iar această viață este mai mult decât pot îndura. O, Dumnezeule! Familia mea a fost înșelată de către guvernul PCC și încearcă din toate puterile să mă împiedice să cred în Tine. Te rog, ajută-mă, permite-mi să mărturisesc faptele Tale și să îi împiedic să mai fie înșelați și folosiți de Satana. O, Dumnezeule! Doresc să Îți încredințez familia mea și Te rog să îmi arăți o cale de scăpare.”

Slavă lui Dumnezeu, cu adevărat El mi-a auzit rugăciunile. Ceva mai târziu, într-o seară am leșinat deodată în fața patului. Soțul meu s-a speriat din cale-afară și nu știa ce să facă, așadar fiul meu a chemat rapid serviciul de urgență. Când primul spital care a răspuns a auzit că pacientul era o femeie în vârstă care era grav bolnavă, au refuzat să mă accepte. Fiul meu a sunat la linia de urgență a altui spital și doctorul a zis că nu aveam multe șanse să îmi recapăt cunoștința, că nu avea niciun rost să se facă ceva pentru a mă salva și că familia mea trebuia să se pregătească pentru ce era mai rău. Dar fiul meu a refuzat să renunțe și i-a implorat până când nu au avut de ales decât să cedeze și să mă ducă la spital. Cu toate acestea, chiar și după procedurile de salvare în caz de urgență, am rămas fără cunoștință. Medicii nu puteau face nimic și familia mea era sigură că nu voi supraviețui. Totuși, pentru Dumnezeu, nimic nu este imposibil, pentru că atunci s-a petrecut un miracol! După ce am fost într-o comă severă timp de 18 ore, mi-am recăpătat încet-încet cunoștința. Toți cei prezenți erau uluiți. Când am deschis ochii și am văzut doctorii, am crezut că mă uitam la îngeri. I-am întrebat unde eram, iar unul dintre ei mi-a spus că eram la spital și în timp ce îmi verificau în grabă semnele vitale, tot mormăiau: „Este un adevărat miracol….” Nu peste mult timp, m-am ridicat în capul oaselor și am simțit că îmi era foarte foame. Infirmiera m-a hrănit și, după ce am terminat de mâncat, m-am simțit plină de energie și de putere. Am știut că aceasta era una din faptele miraculoase ale lui Dumnezeu Atotputernic, că Dumnezeu îmi auzise rugăciunile și îmi deschisese o cale de urmat. În timp ce stăteam în pat, nu m-am putut abține să cânt spre a-L slăvi pe Dumnezeu. Medicul surprins nu s-a putut abține să nu mă întrebe: „Doamnă, cine este acest Dumnezeu în care credeți?” Am spus: „Cred în singurul Dumnezeu adevărat care a creat toate lucrurile în Cer și pe pământ — Dumnezeu Atotputernic!” Doctorul a reacționat privindu-mă șocat și familia mea s-a uitat la mine surprinsă și încântată pe când mă privea cântând. După ce am ieșit din spital, am mers acasă și unul câte unul vecinii au venit să mă vadă, spunând: „Este uimitor! Toți doctorii au spus că nu mai era nicio speranță pentru tine, dar în realitate tu te-ai trezit. Este un miracol!” L-am mărturisit pe Dumnezeu față de ei, spunând că Dumnezeu mă salvase tocmai grație marii Lui puteri, că fără Dumnezeu aș fi moartă acum și că Dumnezeu a fost Cel care îmi dăduse o a doua șansă la viață. Le-am spus că toată omenirea a fost creată de Dumnezeu, că viața este dată de Dumnezeu, că Dumnezeu ne administrează și ne conduce viețile și că oamenii nu se pot întoarce de la îndrumarea lui Dumnezeu, pentru că a-I întoarce spatele lui Dumnezeu înseamnă moarte. După această experiență, familia mea nu s-a mai opus credinței mele în Dumnezeu, iar Dumnezeu mi-a mai acordat o binecuvântare neașteptată: și soțul meu a acceptat starea actuală a lucrării lui Dumnezeu. După aceea, soțul meu a mers deseori cu mine la adunări pentru a avea părtășie și m-am simțit incredibil de fericită, liniștită și în siguranță. Apoi am petrecut fiecare zi trăind cu bucurie, pentru că văzusem cu adevărat atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu și I-am mulțumit și L-am slăvit pe Dumnezeu din adâncul inimii!

Prin experiența mea, am ajuns într-adevăr să apreciez că orice face Dumnezeu unui om, o face din iubire. În spatele faptului că i-a permis Satanei să mă persecute se ascundeau bunele intenții ale lui Dumnezeu. Guvernul PCC a vrut să utilizeze arestarea și persecuția mea pentru a mă face să mă feresc de Dumnezeu și să-L trădez, dar nu avea habar că înțelepciunea lui Dumnezeu se exercită prin șiretlicurile Satanei. Oprimarea de către guvernul PCC nu numai că nu a reușit să mă facă să mă feresc de Dumnezeu sau să-L trădez, ci în schimb mi-a permis să văd clar esența rea a guvernului PCC de a se opune lui Dumnezeu și de a acționa împotriva Cerului și a consolidat și mai mult certitudinea mea cu privire la cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic care este adevărul, calea și viața! Mi-a permis de asemenea să văd marea putere a lui Dumnezeu și faptele Sale miraculoase, întărindu-mi dragostea și credința față de Dumnezeu. Exact cum spun cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „În planul Meu, Satana a pândit mereu la fiecare pas și, ca termen de comparație al înțelepciunii Mele, a încercat întotdeauna să găsească mijloace de a Îmi întrerupe planul inițial. Dar puteam Eu să cedez în fața schemelor sale înșelătoare? Toate din cer și de pe pământ Îmi slujesc – uneltirile înșelătoare ale Satanei ar putea face altfel? Aceasta este exact răscrucea înțelepciunii Mele, este exact ceea ce este minunat în privința faptelor Mele și este principiul prin care întregul Meu plan de gestionare (planul mântuirii) este îndeplinit” („Capitolul 8” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Cu cât guvernul PCC se împotrivește mai frenetic lui Dumnezeu și îi persecută pe aleșii lui Dumnezeu, cu atât putem discerne mai bine și ne putem lepăda de el și cu atât mai mult putem înțelege adevărul și cunoaște înțelepciunea lui Dumnezeu și faptele Sale miraculoase. Credința noastră în a-L urma pe Dumnezeu crește de asemenea și noi devenim din ce în ce mai capabili să aducem o mărturie răsunătoare întru Dumnezeu. Prin trăirea persecuției guvernului PCC, am văzut clar că, în lucrarea lui Dumnezeu, Satana acționează doar ca un contrast și este un obiect care Îl slujește pe Dumnezeu, iar eu am ajuns de asemenea să cunosc mai clar dorința cea mai sinceră a lui Dumnezeu de a mântui omenirea. Pe viitor, orice greutăți sau obstacole aș întâmpina, doresc să îmi îndeplinesc îndatoririle cât pot de bine și să îmi săvârșesc partea mea pentru a-I face voia lui Dumnezeu.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic