Dragostea lui Dumnezeu a fost cu mine în închisoarea întunecată a diavolului (1)
de Yang Yi, provincia Jiangsu
Sunt o creștină din cadrul Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic și sunt o adeptă a lui Dumnezeu Atotputernic de peste zece ani. În acest timp, un lucru pe care nu-l voi uita niciodată este nenorocirea groaznică de când am fost arestată de poliția PCC cu un deceniu în urmă. Pe atunci, în ciuda faptului că am fost torturată și călcată în picioare de demoni malefici și a faptului că am fost în pragul morții de câteva ori, Dumnezeu Atotputernic Și-a folosit mâna puternică pentru a mă îndruma și a mă proteja, pentru a mă readuce la viață și pentru a mă readuce în siguranță… Prin aceasta, am avut cu adevărat experiența transcendenței și măreției forței vitale a lui Dumnezeu și am câștigat bogăția prețioasă a vieții conferite mie de Dumnezeu.
Era 23 ianuarie 2004 (a doua zi a Anului Nou chinezesc). Trebuia să merg să vizitez o soră de la biserică, deoarece avea necazuri și avea nevoie urgentă de ajutor. Pentru că locuia departe, a trebuit să mă trezesc devreme să iau un taxi, ca să mă întorc înapoi în aceeași zi. Am plecat de acasă chiar când se lumina. Nu era aproape nimeni pe străzi, doar muncitorii care făceau curat. Am căutat un taxi neliniștită, dar nu era niciunul în jur. M-am dus la o stație de taxiuri să aștept și am ieșit în șosea să opresc unul, când l-am văzut venind – dar s-a dovedit a fi un autovehicul care aparținea Biroului de Protecția Mediului. M-au întrebat de ce i-am oprit. „Îmi pare rău, a fost o greșeală, am crezut că sunteți un taxi”, am spus. „Noi credem că tu lipeai postere ilegale”, au răspuns. „M-ați văzut făcând așa ceva? Unde sunt posterele pe care le lipeam?”, am spus. Fără să-mi dea ocazia să mă apăr, cei trei s-au repezit la mine și mi-au percheziționat cu forța geanta. Au scotocit prin tot ce aveam în geantă – o copie a unei predici, un blocnotes, un portofel, un telefon mobil și un pager pe care nu-l mai foloseam și așa mai departe. Apoi, s-au uitat mai atent la copia predicii și la blocnotes. Văzând că nu am postere în geantă, au ridicat copia predicii și au spus: „Poate că nu lipeai postere ilegale, dar ești o credincioasă în Dumnezeu Atotputernic.” Apoi, au sunat la Direcția de Religie a Brigăzii Naționale de Securitate. Curând după aceea, au sosit patru persoane de la Brigada Națională de Securitate. Și-au dat seama că sunt o credincioasă în Dumnezeu Atotputernic imediat ce au văzut lucrurile din geanta mea. Fără a mă lăsa să spun ceva, m-au înghesuit în mașina lor, apoi au încuiat ușa să nu fug.
Când am ajuns la Biroul de Securitate Publică, polițiștii m-au condus într-o cameră. Unul dintre ei mi-a umblat în pager și în telefon, căutând indicii. A pornit telefonul, dar arăta că nu mai are baterie, apoi bateria s-a descărcat complet. Oricât a încercat, nu l-a putut porni. Ținând telefonul, părea îngrijorat. Și eu am fost mirată – abia încărcasem telefonul în dimineața aceea. Cum de nu avea baterie? Deodată, mi-am dat seama că Dumnezeu aranjase în mod miraculos asta ca să oprească polițiștii să afle informații despre ceilalți frați și celelalte surori. Am înțeles, de asemenea, cuvintele rostite de Dumnezeu: „Indiferent dacă crezi sau nu acest lucru, oricare și toate lucrurile, vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea în funcție de gândurile lui Dumnezeu. Așa domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor” („Dumnezeu este sursa vieții omului” din Cuvântul Se arată în trup). Într-adevăr, toate lucrurile și toate evenimentele sunt în mâinile lui Dumnezeu. Fie ele vii sau moarte, toate lucrurile trec prin schimbare conform gândurilor lui Dumnezeu. În acest moment, am obținut o înțelegere adevărată privind modul în care Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și le orchestrează. Mai mult decât atât, am câștigat încrederea de care aveam nevoie pentru a mă baza pe Dumnezeu ca să înfrunt interogatoriul ce urma să vină. Arătând la lucrurile din geantă, ofițerul de poliție m-a întrebat acuzator: „Acestea arată că, în mod clar, nu ești o membră obișnuită a bisericii. Trebuie să faci parte din conducerea superioară, cineva important, pentru că membrii începători ai conducerii nu au pagere sau telefoane mobile. Am dreptate?” „Nu înțeleg ce spui”, i-am răspuns. „Te prefaci că nu înțelegi!”, a urlat el, apoi mi-a comandat să mă ghemuiesc la pământ și să încep să vorbesc. Văzând că nu aveam de gând să le fac jocul, m-au înconjurat și au început să-mi dea pumni și șuturi – de parcă ar fi vrut să mă omoare. Cu fața însângerată și umflată, tot corpul fiindu-mi cuprins de dureri insuportabile, m-am prăbușit la podea. Eram înfuriată. Voiam să vorbesc rațional cu ei, să-mi argumentez situația: cu ce am greșit? De ce m-au bătut astfel? Dar nu aveam cum să vorbesc rațional cu ei, pentru că guvernul PCC nu vorbește rațional. Eram confuză, dar nu voiam să cedez bătăilor lor. Chiar când mă simțeam pierdută, mi-a trecut deodată prin minte că, pentru că ofițerii aceștia malefici ai guvernului PCC erau atât de absurzi, căci nu mă lăsau să le vorbesc rațional, nu era nevoie să le spun nimic. Era mai bine să rămân tăcută – așa nu le eram de niciun folos. Când m-am gândit la asta, am încetat să mai fiu atentă la ce spuneau ei.
Văzând că această abordare nu avea niciun efect asupra mea, polițiștii malefici s-au înfuriat și au devenit mai barbari: au trecut la tortură pentru a obține o mărturie. M-au încătușat de un scaun metalic prins în șuruburi de podea într-o astfel de poziție încât nu puteam nici să stau pe vine, nici să stau în picioare. Unul dintre ei mi-a pus pe scaun mâna care nu era încătușată și mi-a lovit-o cu un pantof, oprindu-se doar când dosul palmei mele era plin de vânătăi, iar altul mi-a călcat picioarele cu pantofii lui din piele, rotindu-și pantofii pe degetele mele de la picioare pentru a le strivi, moment în care am simțit o durere incredibilă, ascuțită, care mi s-a dus drept la inimă. După asta, șase sau șapte polițiști au făcut cu rândul. Unul dintre ei s-a concentrat pe încheieturile mele și mi le-a ciupit atât de tare încât, o lună mai târziu, tot nu-mi puteam îndoi brațul. Altul m-a prins de păr și mi-a scuturat capul încoace și-ncolo, apoi mi l-a tras brusc spre spate astfel încât să mă uit în sus. „Uită-te la cer și vezi dacă există un Dumnezeu!”, mi-a spus cu răutate. Au continuat până în noapte. Văzând că nu vor obține nimic de la mine și pentru că era Anul Nou chinezesc, m-au trimis direct la casa de detenție.
Când am ajuns la casa de detenție, un gardian i-a comandat unei prizoniere să mă dezbrace de toate hainele și să le arunce la tomberon. Apoi, m-au pus să îmbrac o uniformă de închisoare murdară, urât mirositoare. Gardienii m-au pus într-o celulă și apoi i-au mințit pe ceilalți prizonieri, spunându-le: „S-a străduit să destrame familiile altor oameni. Multe familii au fost distruse de ea. Este o mincinoasă, înșală oamenii cinstiți și deranjează ordinea publică…” „De ce arată ca una slabă de minte?”, a întrebat unul dintre prizonieri. La care gardienii au răspuns: „Se preface pentru a evita să fie condamnată. Niciunul dintre voi n-ar fi atât de isteț încât să se gândească să facă asta. Oricine crede că este o proastă este cel mai mare idiot.” Astfel păcăliți de gardieni, toți ceilalți prizonieri au spus că scăpam prea ușor și că plutonul de execuție era singurul lucru bun pentru cineva atât de rău ca mine! Auzind asta, m-am înfuriat – dar nu aveam ce face. Tentativele mele de rezistență fuseseră în van, aduseseră doar mai multă tortură și cruzime. În casa de detenție, gardienii puneau prizonierii să recite regulile în fiecare zi: „Mărturisește-ți infracțiunile și supune-te legii. Nu este permis să-i inciți pe alții să comită infracțiuni. Nu este permis să constituiți găști. Nu este permis să vă bateți. Nu sunt permise intimidarea sau insultarea celorlalți. Nu este permisă aducerea de false acuzații celorlalți. Nu este permis să luați mâncarea sau obiectele celorlalți. Nu este permis să le jucați feste celorlalți. Hărțuitorii din închisoare vor fi combătuți. Orice încălcare a regulilor trebuie raportată imediat ofițerilor de corecție sau superiorilor lor. Nu trebuie să mușamalizați fapte sau să încercați să protejați prizonierii care au încălcat regulile, iar regulile închisorii trebuie implementate într-un mod uman…” În realitate, gardienii îi încurajau pe ceilalți prizonieri să mă necăjească, permițându-le să-mi joace feste în fiecare zi: dacă erau minus 8 sau minus 9 grade, îmi udau pantofii; în secret, îmi turnau apă în mâncare; seara, când dormeam, îmi udau haina din bumbac; mă puneau să dorm lângă toaletă și, deseori, noaptea, îmi trăgeau pătura de pe mine și mă trăgeau de păr să nu mă lase să dorm; îmi furau chiflele fierte la abur; mă forțau să curăț toaleta și-mi băgau cu forța în gură medicamentele care le rămâneau, nu mă lăsau să-mi fac nevoile… Dacă nu făceam orice spuneau, se strângeau în grup și mă băteau – și, deseori, în astfel de momente, ofițerii de corecție sau superiorii lor se grăbeau să plece ori se prefăceau că nu văzuseră nimic; uneori chiar se ascundeau puțin mai încolo și priveau. Dacă treceau câteva zile fără ca prizonierii să mă hărțuiască, ofițerii de corecție și superiorii lor îi întrebau: „Nenorocita aia proastă s-a deșteptat în ultimele zile, nu? Între timp, voi v-ați prostit. Oricui îi aplică niște corecții nenorocitei ăleia i se va reduce pedeapsa.” Tortura brutală a gardienilor mă umplea cu ură față de ei. Dacă n-aș fi fost martoră cu proprii mei ochi și dacă n-aș fi trecut personal prin asta, n-aș fi crezut niciodată că guvernul PCC, care se presupune că este plin de bunăvoință și moralitate, poate fi atât de întunecat, înfricoșător și oribil – nu i-aș fi văzut niciodată adevărata față, o față înșelătoare și duplicitară. Toate discursurile lui despre „slujirea poporului, crearea unei societăți civilizate și armonioase” – acestea sunt minciuni proiectate să înșele și să orbească oamenii, sunt un mijloc, un truc, pentru a se înfrumuseța și pentru a câștiga laude pe care nu le merită. Atunci, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni cât ai clipi din ochi, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, L-au disprețuit de mult timp pe Dumnezeu, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut toată conștiința și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Comparând cuvintele lui Dumnezeu cu realitatea, am văzut natura demonică întunecată și malefică a guvernului PCC cu o claritate perfectă. Pentru a-și menține conducerea întunecată, își ține oamenii strâns în ghiare și nu se dă în lături de la nimic pentru a-i induce în eroare și a-i înșela. La suprafață, pretinde că oferă libertate religioasă – însă, în secret, acesta arestează, oprimă, persecută și ucide oameni din întreaga țară care cred în Dumnezeu. Chiar încearcă să-i trimită pe toți la moarte. Cât de malefic, brutal și reacționar este diavolul! Unde este libertatea? Unde sunt drepturile omului? Nu sunt toate acestea trucuri prin care să înșele oamenii? Pot oamenii să zărească vreo speranță sau lumină trăind sub conducerea sa întunecată? Cum pot fi liberi să creadă în Dumnezeu și să urmărească adevărul? Doar atunci am recunoscut că Dumnezeu permisese ca această persecuție și năpastă să se abată asupra mea, că le folosise pentru a-mi arăta răutatea și brutalitatea guvernului PCC, pentru a-mi arăta natura demonica lui natură care este inamică adevărului și ostilă lui Dumnezeu și pentru a-mi arăta că Poliția Poporului, pe care guvernul o promovează și căreia îi face ostentativ publicitate, pretinzând a pedepsi răul, a pleda pentru bine și a promova justiția, reprezintă complicii și lingăii pe care i-a crescut cu meticulozitate, un grup de călăi care au chipuri de oameni, dar inimi de bestii și care ar omorî pe cineva fără să clipească. Pentru a mă forța să-L resping și să-L trădez pe Dumnezeu și să cedez puterii sale despotice, guvernul PCC nu s-a dat în lături de la nimic când m-a torturat și m-a distrus – însă nu știa că, cu cât mă tortura mai mult, cu atât îi vedeam mai clar fața diavolească și cu atât mai mult îl disprețuiam și-l respingeam din adâncul inimii, făcându-mă să tânjesc cu adevărat după Dumnezeu și să am încredere în El. Mai mult decât atât, a fost exact din cauza torturii gardienilor că mi-am dat seama, fără să vreau, ce înseamnă cu adevărat să iubești ce iubește Dumnezeu și să urăști ce urăște Dumnezeu, ce înseamnă să-i întorci spatele Satanei și să-ți întorci inima spre Dumnezeu, ce înseamnă să fii barbar, care sunt forțele întunericului și, mai mult, ce înseamnă să fii malițios și perfid, fals și înșelător. I-am fost recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că m-a lăsat să am experiența acestui mediu, pentru că mi-a permis să disting binele de rău și, chiar mai mult, să determin calea corectă de străbătut în viață. Inima mea – care fusese păcălită de Satana atât de mult timp – a fost trezită în final de dragostea lui Dumnezeu. Am simțit că era mult înțeles în faptul că am avut norocul de a trece prin necazul și încercarea aceasta și că, într-adevăr, mi se făcuse o favoare specială.
După ce au încercat orice altceva, polițiștii malefici au inventat alt plan: au găsit o iudă care a vândut biserica de care aparțineam. Ea a spus că eu cred în Dumnezeu Atotputernic și, de asemenea, a încercat să mă facă să-I întorc spatele lui Dumnezeu. Văzând această slujitoare malefică ce îi raportase pe mulți dintre frații și surorile care răspândeau Evanghelia și auzind toate cuvintele rele care-i ieșeau din gură – cuvinte care Îl defăimau, Îl denigrau și Îl blasfemiau pe Dumnezeu – inima îmi era plină de furie. Voiam să strig la ea, s-o întreb de ce Îi era atât de excesiv de ostilă lui Dumnezeu. De ce se bucurase de atât de mult har de la Dumnezeu și, totuși, se alăturase demonilor malefici pentru a-i persecuta pe aleșii lui Dumnezeu? În inima mea, era o tristețe și o durere de nedescris. De asemenea, simțeam multă remușcare și îndatorare; mă uram cu adevărat pentru faptul că, în trecut, nu încercasem să urmăresc adevărul și nu știusem nimic altceva decât să mă bucur de harul și de binecuvântările lui Dumnezeu precum un copil naiv, fără a mă gândi la durerea și umilința pe care a îndurat-o Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Doar acum, când mă aflam adânc în această vizuină a diavolilor, am simțit cât de greu a fost pentru Dumnezeu să lucreze în această țară murdară și coruptă și cât de mare a fost durerea pe care a suferit-o! Cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni poartă o mare durere. El săvârșește lucrarea de a mântui omenirea în timp ce îndură trădarea oamenilor. Trădarea oamenilor nu I-a adus decât durere și suferință. Nu-i de mirare că Dumnezeu a spus odată: „Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, «bună la suflet», într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv” („Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” din Cuvântul Se arată în trup). Astăzi, deși am căzut în ghearele diavolului, nu L-aș trăda pe Dumnezeu orice-ar fi. Indiferent de cât de mari au fost suferințele pe care le-am îndurat, nu voi fi o iudă pentru a-mi salva propria piele și nu-I voi provoca durere și suferință lui Dumnezeu. Ca urmare a faptului că am fost vândută de acea iudă, poliția malefică și-a intensificat tortura. Între timp, ea stătea deoparte și spunea: „Nu poți deosebi binele de rău. O meriți! Nu-mi apreciezi bunătatea. Meriți să fii omorâtă prin tortură!” Auzind aceste cuvinte rele, malefice, m-am înfuriat – dar am simțit și o tristețe inexplicabilă. Voiam să plâng, dar știam că nu trebuie; nu voiam să-l las pe Satana să-mi vadă slăbiciunea. În inima mea, m-am rugat în secret: „O, Dumnezeule! Vreau să-mi câștigi inima. Deși nu pot face nimic pentru Tine acum, vreau să fiu o mărturie victorioasă pentru Tine înaintea Satanei și a acestei persoane rele, să-i rușinez complet și, prin aceasta, să-Ți alin inima. O, Dumnezeule! Fie ca Tu să-mi protejezi inima și să mă faci mai puternică. Dacă am lacrimi, fie ca ele să curgă pe dinăuntru – nu-i pot lăsa să-mi vadă lacrimile. Ar trebui să fiu fericită că am înțeles adevărul, că mi-ai ridicat ceața de pe ochi, dându-mi capacitatea de a face diferența și că văd clar natura și substanța Satanei, care Îți este opusă și Te trădează. În mijlocul rafinării am văzut, de asemenea, cum mâna Ta înțeleaptă aranjează totul. Vreau să mă bazez pe Tine pentru a face față următorului interogatoriu și pentru a-l învinge pe Satana, astfel încât Tu să fii glorificat în mine.” După rugăciune, în inima mea am avut tăria de a nu mă odihni până când nu îmi voi fi terminat mărturia pentru Dumnezeu. Știam că aceste lucruri îmi fuseseră date de Dumnezeu, că Dumnezeu îmi oferise o mare protecție, și asta m-a emoționat mult. Polițiștii malefici voiau să folosească această femeie rea pentru a mă face să-L trădez pe Dumnezeu, dar El este un Dumnezeu înțelept și a folosit această femeie rea drept contrast pentru a-mi arăta natura rebelă a omenirii corupte, stimulându-mi astfel hotărârea și credința de a-L mulțumi pe Dumnezeu. Mai mult decât atât, aveam ceva cunoștințe despre lucrarea înțeleaptă a lui Dumnezeu și am văzut că Dumnezeu conduce și manevrează tot ceea ce există în serviciul desăvârșirii oamenilor Lui. Acesta este adevărul indisputabil al faptului că Dumnezeu Își folosește înțelepciunea pentru a-l învinge pe Satana.
Văzând că nu aveau să mă facă să spun nimic din ceea ce voiau, nu au precupețit nicio cheltuială – mână de lucru, materiale sau resurse financiare – pentru a merge în stânga și-n dreapta să caute dovezi că eram o credincioasă în Dumnezeu. Trei luni mai târziu, toată agitația lor nu avusese niciun rezultat. În cele din urmă, și-au jucat asul din mânecă: au găsit un maestru interogator. Se spunea că toți care îi erau aduși erau supuși celor trei forme de tortură ale lui și nimeni nu rezistase vreodată să nu mărturisească. Într-o zi, patru ofițeri de poliție au venit și mi-au spus: „Astăzi te ducem într-o nouă casă.” Apoi, m-au împins într-o dubiță pentru transportul prizonierilor, mi-au încătușat mâinile la spate și mi-au pus o glugă pe cap. Situația m-a făcut să mă gândesc că mă luau să mă execute în secret. În inima mea, nu am putut să nu intru în panică. Dar, apoi, m-am gândit la imnul pe care obișnuiam să-l cânt când am început să cred în Isus: „De la începuturile bisericii, cei care Îl urmează pe Domnul au trebuit să plătească un preț mare. Zeci de mii de frați întru credință s-au sacrificat pentru Evanghelie și, astfel, au câștigat viață veșnică. Fii un martir pentru Domnul, fii un martir pentru Domnul, sunt pregătit să fiu un martir pentru Domnul.” În acea zi, am înțeles în cele din urmă rândul din acel imn: cei care-L urmează pe Domnul au trebuit să plătească un preț mare. Și eu eram pregătită să mor pentru Dumnezeu. Spre surpriza mea, după ce m-am urcat în dubiță, fără să vreau, am auzit o conversație între polițiștii malefici. Se părea că mă duceau în altă parte unde să fiu interogată. Ah! Nu mă duceau să fiu executată – iar eu mă pregăteam să mor ca o martiră pentru Dumnezeu! Chiar când mă gândeam la asta, dintr-un motiv necunoscut, unul dintre polițiști a strâns legăturile glugii pe care o aveam pe cap. În curând am început să mă simt inconfortabil – simțeam că mă sufoc. M-am trezit întrebându-mă dacă chiar aveau de gând să mă omoare prin tortură. În acel moment, m-am gândit la felul în care s-au sacrificat discipolii lui Isus pentru a răspândi Evanghelia. Nu aveam de gând să fiu o lașă. Chiar dacă aveam să mor, nu aveam de gând să-i implor să o lărgească și, cu atât mai mult, nu aveam de gând să-mi admit înfrângerea. Dar nu m-am putut controla: am leșinat și m-am prăbușit pe ei. Văzând ce se întâmplă, polițiștii mi-au slăbit repede gluga. Am început să fac spume la gură, apoi nu m-am putut opri să nu vomit. Simțeam că îmi voi vomita intestinele. Mă simțeam amețită, cu mintea golită, și nu-mi puteam deschide ochii. Nu aveam putere în nicio parte a corpului, ca și cum aș fi fost paralizată. Simțeam de parcă aveam ceva lipicios în gură, pe care nu-l puteam scoate afară. Întotdeauna fusesem plăpândă și, după ce fusesem maltratată astfel, simțeam că sunt în încurcătură și că e posibil să nu mai respir în orice moment. În toiul durerii, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Indiferent dacă trăiesc sau mor, sunt dispusă să ascult de Tine. Am încredere că orice faci este drept și Te rog să-mi protejezi inima, astfel încât să mă pot supune tuturor celor orchestrate și aranjate de Tine.” Cândva mai târziu, dubița a ajuns la un hotel. În acel moment, îmi simțeam întreg corpul slăbit și nu-mi puteam deschide ochii. M-au dus într-o cameră închisă. Tot ceea ce puteam auzi era sunetul multor slugi ale guvernului PCC care stăteau în jurul meu și discutau, spunând că a mă vedea pe mine era ca și cum vedeau cum a fost Liu Hulan. „Ce revelație, ce impresionant!”, au spus. „E chiar mai dură decât a fost Liu Hulan!” Auzind asta, inima mi s-a umplut de entuziasm. Am văzut că, bazându-mă pe credință și pe Dumnezeu, avea să existe negreșit victoria asupra Satanei, că Satana era sub tălpile lui Dumnezeu! I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am slăvit. În acest moment, am uitat de durere. M-am simțit extrem de mulțumită să-L glorific pe Dumnezeu.