Dragostea lui Dumnezeu a fost cu mine în închisoarea întunecată a diavolului (3)

Dragostea lui Dumnezeu a fost cu mine în închisoarea întunecată a diavolului (3)

de Yang Yi, provincia Jiangsu

Într-o zi, polițiștii malefici au venit să mă interogheze din nou. De data asta, păreau puțin ciudați cu toții. Se uitau la mine când vorbeau, dar nu părea că vorbesc cu mine. Păreau să discute ceva. Ca în dățile anterioare, acest interogatoriu a eșuat. Mai târziu, polițiștii malefici m-au dus înapoi în celula mea. Pe drum, i-am auzit deodată spunând că părea că voi fi eliberată în data de întâi a lunii următoare. Auzind asta, inima aproape că mi-a plesnit de încântare: „Asta înseamnă că voi ieși în trei zile!”, m-am gândit. „În sfârșit, pot să părăsesc acest iad demonic!” Suprimându-mi încântarea din inimă, am sperat și am așteptat în fiecare secundă care a trecut. Trei zile mi-au părut trei ani. În cele din urmă, a venit prima zi a lunii! În acea zi, mă tot holbam la ușă, așteptând ca cineva să-mi strige numele. Dimineața a trecut și nu s-a întâmplat nimic. Mi-am pus toate speranțele în faptul că voi pleca după-amiază – dar când a venit seara, tot nu se întâmplase nimic. Când era timpul pentru cină, n-am avut poftă de mâncare. În inima mea, aveam un sentiment de pierdere; în acel moment, era de parcă inima mi se prăbușise din rai în iad. „De ce nu mănâncă?”, i-a întrebat ofițerul de corecție pe ceilalți prizonieri. „N-a mâncat prea mult de când s-a întors de la interogatoriul din ziua aceea”, a răspuns unul dintre prizonieri. „Pune-i mâna pe frunte; e bolnavă?”, a spus ofițerul de corecție. Un prizonier s-a apropiat și mi-a atins fruntea. A spus că este foarte fierbinte, că am febră. Chiar aveam. Boala venise foarte brusc și era foarte gravă. În acel moment, m-am prăbușit. În decursul a două ore, febra s-a tot înrăutățit. Am plâns! Toți, inclusiv ofițerul de corecție, m-au văzut plângând. Erau cu toții contrariați: opinia lor despre mine era că sunt o persoană care nici nu e ademenită cu binele, nici speriată de rău, care nu vărsase o singură lacrimă de fiecare dată când se confruntase cu o tortură nemiloasă și care fusese atârnată de cătușe timp de șase ore fără să scoată un geamăt. Totuși, astăzi, fără nicio tortură, am plâns. Nu știau ce mi-a provocat lacrimile – au crezut doar că probabil sunt foarte bolnavă. De fapt, doar Dumnezeu și cu mine știam motivul. Era totul din cauza răzvrătirii și nesupunerii mele. Aceste lacrimi curgeau pentru că mă simțeam disperată când așteptările mele nu se fructificaseră și când speranțele mele fuseseră spulberate. Erau lacrimi de răzvrătire și nemulțumire. În acel moment, nu mai voiam să iau hotărârea de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Nici nu aveam curajul de a fi încercată astfel din nou. În seara aceea, am plâns lacrimi de nefericire, pentru că mă săturasem de viața în închisoare și-i disprețuiam pe acești demoni – și, chiar mai mult decât atât, uram să fiu în acest loc îngrozitor. Nu voiam să mai petrec nicio secundă acolo. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât deveneam mai descurajată și simțeam mai acut nemulțumire, nefericire și singurătate. Mă simțeam de parcă eram o barcă singuratică pe mare, o barcă ce putea fi înghițită de ape oricând; mai mult decât atât, simțeam că cei din jurul meu erau atât de perfizi și îngrozitori, încât își puteau descărca furia pe mine oricând. Nu m-am putut opri să strig: „O, Dumnezeule! Te implor să mă salvezi. Sunt pe punctul de a mă prăbuși, Te-aș putea trăda oricând și oriunde. Te rog să pui stăpânire pe inima mea și să-mi permiți să mă întorc încă o dată înaintea Ta, Te rog să-Ți fie milă de mine încă o dată și să-mi permiți să-Ți accept orchestrările și aranjamentele. Deși nu pot înțelege ce faci acum, știu că tot ceea ce faci este bine și Te rog să mă salvezi încă o dată și să-i permiți inimii mele să se întoarcă la Tine.” După ce m-am rugat, nu m-am mai simțit înfricoșată. Am început să mă calmez și să reflectez la mine și, în acel moment, mi-au venit în minte cuvintele de judecată și de revelație ale lui Dumnezeu: „Vrei trupul sau vrei adevărul? Dorești judecată sau confort? După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea lui Dumnezeu și după ce ai contemplat sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, cum ar trebui să urmărești? Cum ar trebui să mergi pe această cale? Cum ar trebui să pui iubirea lui Dumnezeu în practică? Mustrarea și judecata lui Dumnezeu au avut vreun efect asupra ta? Dacă ai sau nu cunoștință de mustrarea și judecata lui Dumnezeu depinde de ce trăiești și de măsura în care Îl iubești pe Dumnezeu! Buzele tale spun că Îl iubești pe Dumnezeu, totuși ceea ce trăiești este vechea fire coruptă; nu ai nicio teamă de Dumnezeu și, cu atât mai puțin, ai o conștiință. Îl iubesc astfel de oameni pe Dumnezeu? Sunt astfel de oameni credincioși lui Dumnezeu? […] Ar putea o astfel de persoană să fie Petru? Aceia care sunt ca Petru au doar cunoștința, dar nu și trăirea?” („Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” din Cuvântul Se arată în trup). Fiecare cuvânt de judecată al lui Dumnezeu era ca o sabie cu două tăișuri care-mi lovea călcâiul lui Ahile, adăugând osândă asupra mea: da, au fost multe dățile în care am jurat solemn înaintea lui Dumnezeu, spunând că voi lepăda totul și voi îndura orice greutate de dragul adevărului. Totuși, astăzi, când Dumnezeu a folosit realitatea pentru a-mi cere ceva, când a avut nevoie ca eu să sufăr în realitate și să plătesc un preț pentru a-L mulțumi, nu alesesem adevărul sau viața, ci, orbește, fusesem colpeșită de anxietate, stres și îngrijorare din cauza intereselor și perspectivelor trupului. Nu aveam nici cea mai mică urmă de credință în Dumnezeu. Cum puteam să îndeplinesc voința lui Dumnezeu făcând asta? Dumnezeu voia ca ceea ce trăiam să fie rodnic. Nu voia jurăminte pompoase, goale. Însă, înaintea lui Dumnezeu, aveam cunoștințe, dar nu aveam realitate, și, pentru Dumnezeu, nu aveam nici loialitate, nici dragoste adevărată, darămite vreun pic de ascultare; nu trăiam altceva decât înșelăciune, răzvrătire și împotrivire. Prin aceasta, nu eram cineva care L-a trădat pe Dumnezeu? Nu eram cineva care I-a frânt inima lui Dumnezeu? Atunci m-am gândit la momentul când Domnul Isus a fost arestat și răstignit. Unul după altul, cei care se bucuraseră deseori de harurile Sale L-au abandonat. În inima mea, nu puteam să nu mă simt biruită de remușcări. Îmi uram răzvrătirea, îmi uram lipsa de umanitate, voiam să mă ridic din nou, să folosesc acțiuni reale pentru a-mi transforma în realitate promisiunile față de Dumnezeu. Chiar dacă putrezeam în închisoare, nu-I voi mai răni inima lui Dumnezeu din nou. N-aș mai putea trăda din nou prețul în sânge pe care L-a plătit Dumnezeu în mine. M-am oprit din plâns și, în inima mea, m-am rugat la Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru că mă luminezi și mă îndrumi și pentru că-mi permiți să-Ți înțeleg voia. Văd că statura mea este atât de mică și că nu am nici cea mai mică urmă de dragoste sau ascultare față de Tine. O, Dumnezeule, chiar acum îmi doresc să mă dedic complet Ție. Chiar dacă îmi petrec întreaga viață în închisoare, nu-i voi face niciodată concesii Satanei. Îmi doresc doar să-mi folosesc acțiunile reale pentru a Te mulțumi.”

După un timp, au fost mai multe zvonuri că voi fi eliberată. Au spus că va fi doar peste câteva zile. Datorită lecției învățate ultima dată, de data aceasta am fost ceva mai rațională și mai calmă. Deși mă simțeam foarte nerăbdătoare, mi-am dorit să mă rog și să caut înaintea lui Dumnezeu, pentru a nu mai face niciodată alegeri pentru mine însămi. Doar Îl rugam pe Dumnezeu să mă protejeze, astfel încât să-I ascult toate orchestrările și aranjamentele. Câteva zile mai târziu, zvonurile nu s-au realizat, din nou. Mai mult decât atât, l-am auzit pe ofițerul de corecție spunând că nu mă vor lăsa să plec chiar dacă mor în închisoare, motivul fiind că nu vreau să le dau adresa de acasă și numele – așa că voi fi închisă pentru totdeauna. A fost foarte greu să aud asta, dar știam că aceasta era durerea pe care trebuia s-o sufăr. Dumnezeu voia ca eu să fiu această mărturie pentru El, iar eu eram dornică să ascult de El și să mă plec în fața voii Lui și aveam încredere că toate aspectele și toate lucrurile sunt în mâinile lui Dumnezeu. Așa îmi arăta Dumnezeu harul special și mă ridica. Înainte, deși spusesem că aș putrezi în închisoare, acelea erau doar aspirațiile și dorințele mele proprii – nu aveam această realitate. Astăzi, eram dornică să fiu această mărturie prin viața pe care o trăiam în realitate și să-I permit lui Dumnezeu să găsească mângâiere în mine. Când am devenit plină de ură față de Satana și m-am hotărât să mă lupt cu el până la sfârșit, pentru a fi cu adevărat o mărturie autentică putrezind în închisoare, am văzut faptele atotputernice și miraculoase ale lui Dumnezeu. Pe 6 decembrie 2005, dubița închisorii m-a luat de la casa de detenție și m-a lăsat pe marginea șoselei. Astfel s-a terminat viața mea de doi ani în închisoare.

După ce am trecut prin această nenorocire groaznică, deși trupul meu a îndurat unele greutăți, am câștigat de o sută – de o mie – de ori mai mult: nu doar că am dobândit înțelegere și discernământ și am văzut cu adevărat că guvernul PCC este întruparea diavolului Satana, o ceată de ucigași care ar omorî oameni fără să clipească, dar am și ajuns să înțeleg omnipotența și înțelepciunea lui Dumnezeu, precum și dreptatea și sfințenia Lui; am ajuns să apreciez bunele intenții ale lui Dumnezeu de a mă mântui, precum și grija și protecția Lui față de mine, permițându-mi astfel să-l birui pe Satana pas cu pas și să fiu fermă în mărturia mea în timpul sălbăticiei Satanei. De azi înainte, doresc să-I dedic complet lui Dumnezeu întreaga mea ființă și-L voi urma neclintită, ca să fiu câștigată de El imediat ce se poate.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic