Numai cel care experimentează lucrarea lui Dumnezeu, crede cu adevărat în Dumnezeu

Cuvântul lui Dumnezeu „Numai cel care experimentează lucrarea lui Dumnezeu, crede cu adevărat în Dumnezeuˮ

Deşi mulţi oameni cred în Dumnezeu, puţini înţeleg ce înseamnă credinţa în Dumnezeu şi ce trebuie să facă ei pentru a fi pe placul lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă din cauză că, deși oamenilor le este familiar cuvântul „Dumnezeu” şi cu expresii precum „lucrarea lui Dumnezeu”, ei nu Îl cunosc pe Dumnezeu şi cu atât mai puţin nu Îi cunosc lucrarea. Atunci, nu e de mirare că toţi cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu au o credinţă confuză. Oamenii nu iau în serios credinţa în Dumnezeu deoarece a crede în Dumnezeu este prea nefamiliar, prea ciudat pentru ei. Astfel, ei nu se ridică la înălţimea cerinţelor lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu şi dacă nu Îi cunosc lucrarea, atunci nu sunt vrednici să fie folosiți de Dumnezeu şi cu atât mai puţin nu pot să îndeplinească dorința lui Dumnezeu. „Credința în Dumnezeu” înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept de credință în Dumnezeu. În plus, a crede că există un Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; mai degrabă este un fel de credinţă simplă cu puternice conotaţii religioase. Adevărata credinţă în Dumnezeu înseamnă experimentarea cuvintelor şi lucrării lui Dumnezeu în baza credinţei că Dumnezeu deţine suveranitatea asupra tututor lucrurilor. Aşadar, vei fi eliberat de firea ta coruptă, vei îndeplini dorința lui Dumnezeu şi vei ajunge să Îl cunoşti pe Dumnezeu. Numai după o astfel de călătorie se poate spune că tu crezi în Dumnezeu. Totuşi, deseori oamenii percep credinţa în Dumnezeu ca pe ceva foarte simplu şi frivol. Oamenii care cred în Dumnezeu astfel nu mai știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu și, cu toate că ei continuă să creadă până la capăt, nu vor dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu, pentru că merg pe calea greşită. Astăzi, cei care cred în Dumnezeu după slove, după doctrine fără valoare, încă mai există. Ei nu sunt conştienţi că a lor credinţă în Dumnezeu nu are niciun fond şi că nu pot dobândi aprobarea lui Dumnezeu, şi tot se roagă pentru pace şi har îndestulător de la Dumnezeu. Ar trebui să ne oprim şi să ne întrebăm: ar putea credinţa în Dumnezeu să fie cu adevărat cel mai uşor lucru de pe pământ? A crede în Dumnezeu înseamnă doar să primeşti mult har de la Dumnezeu? Pot oamenii care cred în Dumnezeu, dar nu Îl cunosc, şi care cred în Dumnezeu şi, totuşi, I se opun, să îndeplinească într-adevăr dorința lui Dumnezeu?

Despre Dumnezeu şi despre om nu se poate spune că sunt egali. Esenţa şi lucrarea Lui sunt lucrurile cel mai de nepătruns şi de neînţeles pentru om. Dacă Dumnezeu nu Îşi face personal lucrarea şi nu Îşi rosteşte cuvintele în lumea omului, atunci omul nu va putea niciodată să înţeleagă voia lui Dumnezeu şi, astfel, nici măcar cei care şi-au devotat toată viaţa lui Dumnezeu nu vor reuşi să Îi câştige aprobarea. Fără lucrarea lui Dumnezeu, indiferent de cât de mult bine ar face omul, nu va conta la nimic, deoarece gândurile lui Dumnezeu vor fi întotdeauna mai înalte decât gândurile omului, iar înţelepciunea lui Dumnezeu este de nepătruns pentru om. Şi, astfel, celor care Îl „văd clar” pe Dumnezeu şi lucrarea Lui, le spun că sunt ineficienţi, că sunt toţi aroganţi şi ignoranţi. Omul nu ar trebui să definească lucrarea lui Dumnezeu; mai mult, omul nu poate să definească lucrarea lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, omul este mai neînsemnat decât o furnică, deci cum poate omul să înţeleagă lucrarea lui Dumnezeu? Cei care spun tot timpul: „Dumnezeu nu lucrează în felul acesta sau în celălalt” sau „Dumnezeu este aşa sau aşa” – nu sunt toţi aroganţi? Toţi ar trebui să ştim că oamenii, care sunt din carne şi oase, au fost stricaţi de Satana. Este în natura lor să se opună lui Dumnezeu şi ei nu sunt la egalitate cu Dumnezeu, şi cu atât mai puţin pot să dea sfaturi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Modul în care Dumnezeu călăuzește omul este lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Omul ar trebui să se supună şi să nu aibă tot felul de perspective, pentru că omul este doar ţărână. De vreme ce încercăm să-L căutăm pe Dumnezeu, nu ar trebui să ne suprapunem concepţiile noastre peste lucrarea lui Dumnezeu din consideraţie faţă de Dumnezeu, şi cu atât mai puţin nu ar trebui să ne folosim firea stricată pentru a încerca în mod voit să ne opunem lucrării lui Dumnezeu. Nu ne-ar face aceasta antihrişti? Cum ar putea astfel de oameni să spună că ei cred în Dumnezeu? De vreme ce noi credem că există un Dumnezeu şi deoarece ne dorim să-L mulţumim şi să-L vedem, ar trebui să căutăm calea adevărului şi o cale de a fi compatibili cu Dumnezeu. Nu ar trebui să ne opunem cu trufie lui Dumnezeu; ce bine ar putea să rezulte din astfel de acţiuni?

Astăzi, Dumnezeu are o nouă lucrare. Poate că nu accepţi aceste cuvinte, poate că ţi se par ciudate, dar te sfătuiesc să nu îţi dezvălui naturaleţea, căci doar cei care într-adevăr flămânzesc şi însetează după neprihănire în faţa lui Dumnezeu pot să dobândească adevărul şi doar cei care sunt cu adevărat evlavioși pot fi luminaţi şi călăuziți de Dumnezeu. Nimic nu va rezulta din căutarea adevărului prin certuri. Doar căutând cu calm putem să obţinem rezultate. Când spun că: „Astăzi, Dumnezeu are o lucrare nouă” mă refer la reîntruparea lui Dumnezeu. Poate că nu luaţi în seamă aceste cuvinte, poate le dispreţuiţi sau poate sunt de mare interes pentru voi. Indiferent de situaţie, sper că toți aceia care îşi doresc într-adevăr apariţia lui Dumnezeu pot să recunoască acest fapt şi să îi acorde atenţie. Este mai bine să nu te pripeşti să tragi concluzii. Aşa ar trebui să acţioneze oamenii înţelepţi.

A studia un astfel de lucru nu este dificil, dar cere fiecăruia dintre noi să cunoască adevărul acesta: El, care este întruparea lui Dumnezeu, va avea esenţa lui Dumnezeu şi El, care este întruparea lui Dumnezeu, se va exprima ca Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu se întrupează, va aduce cu Sine lucrarea pe care trebuie să o facă şi, de vreme ce Dumnezeu se întrupează, va exprima ce este El şi va putea să aducă adevărul omului, să dea viaţă omului şi să îi arate omului calea. Trupul care nu conţine esenţa lui Dumnezeu cu siguranţă nu este Dumnezeu întrupat; în privinţa aceasta nu există nicio îndoială. Pentru a cerceta dacă este trupul întrupat al lui Dumnezeu, omul trebuie să constate lucrul acesta după firea pe care o exprimă El şi cuvintele pe care le spune. Adică faptul că este sau nu trupul întrupat al lui Dumnezeu şi dacă este sau nu adevărata cale trebuie judecat după esenţa Lui. Şi astfel, pentru a stabili[a]dacă este trupul lui Dumnezeu întrupat, cheia este să se acorde atenţie esenţei Lui (lucrării Lui, cuvintelor Lui, firii Lui şi multor altor lucruri) mai degrabă decât aspectului exterior. Dacă omul Îi vede doar înfăţişarea exterioară şi nu ţine seamă de esenţa Lui, atunci aceasta arată ignoranţa şi naivitatea omului. Înfăţişarea exterioară nu determină esenţa; în plus, lucrarea lui Dumnezeu nu se poate conforma niciodată concepţiilor omului. Nu a intrat înfăţişarea exterioară a lui Isus în conflict cu concepţiile omului? Nu-i așa că înfăţişarea şi veşmintele Lui nu au fost capabile să ofere niciun indiciu cu privire la adevărata Lui identitate? Nu a fost motivul pentru care cei mai vechi farisei s-au opus lui Isus, pentru că s-au uitat doar la înfăţişarea Lui exterioară şi nu s-au gândit serios la cuvintele pe care El le-a spus? Speranţa Mea este ca fraţii şi surorile care caută apariţia lui Dumnezeu să nu repete tragedia istoriei. Voi nu trebuie să deveniţi fariseii vremurilor moderne și să-L bateţi pe Dumnezeu din nou în cuie pe cruce. Voi ar trebui să vă gândiţi bine la cum să întâmpinaţi întoarcerea lui Dumnezeu şi să vă fie clar în minte cum să fiţi cineva care se supune adevărului. Aceasta este responsabilitatea tuturor celor care Îl aşteaptă pe Isus să se întoarcă pe nori. Noi ar trebui să ne frecăm ochii spirituali şi să nu cădem pradă cuvintelor pline de fantezie. Ar trebui să ne gândim la lucrarea concretă a lui Dumnezeu şi ar trebui să ne uităm la partea reală a lui Dumnezeu. Să nu vă lăsaţi duşi de val sau să vă pierdeţi în reverii, aşteptând mereu cu nerăbdare ziua în care Domnul Isus va coborî deodată în mijlocul vostru pe un nor ca să vă ia pe voi, care nu L-aţi cunoscut sau văzut niciodată şi care nu ştiţi cum să Îi faceţi voia. Este mai bine să vă gândiţi la lucruri practice!

Poate ai deschis cartea aceasta cu scopul de a cerceta sau cu intenţia de a accepta; oricare ar fi atitudinea ta, sper că o vei citi până la final şi că nu o vei lăsa deoparte cu uşurinţă. Poate că, după ce vei citi aceste cuvinte, îţi vei schimba atitudinea, dar aceasta depinde de motivața ta şi de gradul tău de înțelegere. Cu toate acestea, este un lucru pe care ar trebui să îl ştii: cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi rostit ca acela al omului, cu atât mai puţin poate cuvântul omului fi rostit drept cuvântul lui Dumnezeu. Un om folosit de Dumnezeu nu este Dumnezeul întrupat şi Dumnezeul întrupat nu este un om folosit de Dumnezeu; în acest caz, există o diferenţă substanţială. Poate că după ce vei citi aceste cuvinte, nu vei accepta că sunt cuvintele lui Dumnezeu şi le vei accepta doar ca pe ale unui om care a fost luminat. În cazul acela, eşti orbit de ignoranţă. Cum pot cuvintele lui Dumnezeu să fie aceleaşi cu ale unui om care a fost luminat? Cuvintele lui Dumnezeu întrupat iniţiază o nouă epocă, îndrumă întreaga omenire, dezvăluie mistere şi îi arată omului direcţia înainte într-o nouă epocă. Luminarea obţinută de om este doar practică sau cunoaştere simplă. Aceasta nu poate îndruma întreaga omenire într-o nouă epocă sau dezvălui misterul lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esenţa lui Dumnezeu iar omul are esenţa omului. Dacă omul percepe cuvintele spuse de Dumnezeu drept luminare simplă a Duhului Sfânt şi ia cuvintele apostolilor şi ale profeţilor drept cuvinte rostite personal de Dumnezeu, atunci omul greşeşte. Chiar şi aşa, nu ar trebui să transformi niciodată binele în rău sau să vorbeşti despre cele înalte ca despre cele inferioare sau să vorbeşti despre cele profunde ca despre cele superificiale; în orice caz, nu ar trebui niciodată să respingi în mod voit ceea ce ştii că este adevărul. Toţi cei care cred că există un Dumnezeu ar trebui să se gândească la această problemă din punctul corect de vedere şi să Îi accepte noua lucrare şi cuvintele în calitate de făptură a lui Dumnezeu – altfel, vor fi eliminaţi de Dumnezeu.

După lucrarea lui Iahve, Isus S-a întrupat ca să-Şi facă lucrarea printre oameni. Lucrarea Lui nu a fost făcută în izolare, ci construită pe lucrarea lui Iahve. A fost o lucrare pentru o nouă epocă după ce Dumnezeu a încheiat Epoca Legii. În mod similar, după ce lucrarea lui Isus s-a încheiat, Dumnezeu tot Şi-a continuat lucrarea pentru următoarea epocă, deoarece întreaga gestionare a lui Dumnezeu progresează mereu. După ce vechea epocă va trece, va fi înlocuită de o nouă epocă şi odată ce vechea lucrare va fi terminată, o nouă lucrare va continua gestionarea lui Dumnezeu. Această întrupare este a doua întrupare a lui Dumnezeu după finalizarea lucrării lui Isus. Bineînţeles, întruparea aceasta nu se petrece independent, ci este a treia etapă a lucrării după Epoca Legii şi Epoca Harului. Fiecare nouă etapă a lucrării lui Dumnezeu aduce mereu un nou început şi o nouă epocă. Aşadar, există şi schimbări corespunzătoare în ceea ce priveşte firea lui Dumnezeu, modul Lui de a lucra, locaţia lucrării Lui şi numele Lui. Deci, nu e de mirare că omului îi este greu să accepte lucrarea lui Dumnezeu în noua epocă. Dar, indiferent de cum I se opune omul, Dumnezeu Îşi face mereu lucrarea şi mereu conduce înainte întreaga omenire. Când Isus a venit în lumea omului, El a adus Epoca Harului şi a încheiat Epoca Legii. În ultimele zile, Dumnezeu S-a întrupat încă o dată şi, cu această întrupare, a încheiat Epoca Harului şi a adus Epoca Împărăţiei. Toţi cei care acceptă cea de-a doua întrupare a lui Dumnezeu vor fi conduşi în Epoca Împărăţiei şi vor putea să accepte personal îndrumarea lui Dumnezeu. Deşi Isus a lucrat mult printre oameni, El a desăvârşit doar răscumpărarea întregii omeniri şi a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor şi nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana. Şi astfel, după ce omului i-au fost iertate păcatele, Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l conduce pe om în noua epocă şi a început lucrarea de mustrare şi judecată, şi munca aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toţi cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare şi vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină şi vor dobândi adevărul, calea şi viaţa.

Dacă oamenii rămân în Epoca Harului, atunci nu vor fi niciodată eliberaţi de firea lor stricată, şi cu atât mai puţin nu vor cunoaşte firea inerentă a lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor trăi mereu în mijlocul unei abundenţe de har, dar le va lipsi modul de viaţă care le permite să Îl cunoască şi să Îl mulţumească pe Dumnezeu, atunci ei nu Îl vor câştiga niciodată cu adevărat, cu toate că ei cred în El. Ce formă de credinţă demnă de milă este aceasta. După ce vei fi terminat de citit această carte, după ce vei fi trăit fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu întrupat în Epoca Împărăţiei, vei simţi că speranţele multor ani au fost, în sfârşit, îndeplinite. Vei simţi că doar acum L-ai văzut pe Dumnezeu faţă în faţă; doar acum I-ai privit faţa lui Dumnezeu, ai auzit rostirile personale ale lui Dumnezeu, ai apreciat înţelepciunea lucrării lui Dumnezeu şi ai simţit cu adevărat cât de real şi atotputernic este Dumnezeu. Vei simţi că ai câştigat multe lucruri pe care oamenii din trecut nu le-au văzut sau avut niciodată. În acest moment, vei şti în mod clar ce înseamnă să crezi în Dumnezeu şi ce înseamnă să fii pe placul lui Dumnezeu. Bineînţeles, dacă te agăţi de părerile din trecut şi respingi sau negi faptul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu, atunci vei rămâne cu mâna goală şi nu vei obţine nimic şi, în cele din urmă, vei fi vinovat de a I te opune lui Dumnezeu. Cei care ascultă adevărul şi se supun lucrării lui Dumnezeu vor veni sub numele Celui de-al doilea Dumnezeu întrupat – Cel Atotputernic. Ei vor putea accepta îndrumarea personală a lui Dumnezeu şi vor dobândi mai mult și mai înalt adevăr şi vor primi adevărata viaţă omenească. Vor vedea viziunea pe care oamenii din trecut nu au văzut-o niciodată: „M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine; şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur, iar printre sfeşnice, pe «Cineva Care era ca un fiu al omului». Era îmbrăcat într-o mantie care-I ajungea până la picioare şi era încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui” (Apocalipsa 1:12-16). Imaginea aceasta este expresia întregii firi a lui Dumnezeu şi o astfel de expresie a întregii Sale firi este şi expresia lucrării lui Dumnezeu când Se întrupează de data aceasta. În valurile pedepselor şi ale judecăţilor, Fiul omului Îşi exprimă firea inerentă prin rostirea de cuvinte, permiţându-le tuturor celor care Îi acceptă pedeapsa şi judecata să vadă adevărata faţă a Fiului omului, o faţă care este o redare fidelă a feţei Fiului omului văzute de Ioan. (Bineînţeles, toate acestea vor fi invizibile pentru cei care nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei.) Adevărata faţă a lui Dumnezeu nu poate fi pe deplin descrisă prin cuvinte omenești, aşa că Dumnezeu foloseşte expresia naturii Lui proprii pentru a-i arăta omului adevărata Sa faţă. Ceea ce înseamnă că toţi cei care au experimentat firea inerentă a Fiului omului au văzut adevărata faţă a Fiului omului, căci Dumnezeu este prea măreţ şi nu poate fi descris pe deplin folosind cuvintele omului. După ce omul va trăi fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei, atunci va afla adevăratul înţeles al cuvintelor lui Ioan când a vorbit despre Fiul omului printre sfeşnice: „Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui.” Atunci, vei şti fără nicio îndoială că acest trup obişnuit care a rostit atât de multe cuvinte este într-adevăr al doilea Dumnezeu întrupat. Şi vei simţi cu adevărat cât eşti de binecuvântat şi te vei simţi cel mai norocos. Ai fi nedoritor să primeşti această binecuvântare?

Note de subsol:

a. În textul original se citeşte „cât despreˮ.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic