Cum ar trebui să fie abordată Biblia din perspectiva credinței în Dumnezeu? Aceasta este o chestiune de principiu. De ce punem această întrebare? Pentru că în viitor tu vei răspândi Evanghelia și vei amplifica lucrarea Epocii Împărăției și nu este destul doar să poți să vorbești astăzi despre lucrarea lui Dumnezeu. Pentru a extinde lucrarea Lui, este mai important să poți înlătura vechile concepții religioase ale oamenilor și vechile lor moduri de a crede și să-i lași complet convinși – iar pentru a ajunge acolo, e nevoie de Biblie. Timp de mulți ani, modul tradițional de a crede al oamenilor (cel al creștinismului, una dintre cele trei religii majore ale lumii) a fost citirea Bibliei; îndepărtarea de Biblie nu este credință în Domnul, îndepărtarea de Biblie este o heterodoxie și o erezie și, chiar şi atunci când oamenii citesc alte cărți, respectivele cărți trebuie să se întemeieze pe explicația Bibliei. Cu alte cuvinte, dacă spui că ai credință în Dumnezeu, atunci trebuie să citești Biblia, trebuie să mănânci și să bei Biblia, iar în afara Bibliei trebuie să nu te închini niciunei cărţi care nu pleacă de la Biblie. Dacă o faci, atunci Îl trădezi pe Dumnezeu. Din momentul în care a existat Biblia, credința oamenilor în Domnul a fost credința în Biblie. În loc să spunem că oamenii cred în Domnul, este mai bine să spunem că ei cred în Biblie; în loc să spunem că ei au început să citească Biblia, este mai bine să spunem că ei au început să creadă în Biblie; și, în loc să spunem că ei s-au întors la Domnul, ar fi mai bine să spunem că ei s-au întors la Biblie. Astfel, oamenii venerează Biblia ca și cum ar fi Dumnezeu, ca și cum ar fi ceea ce le dă viață, iar pierderea ei ar fi același lucru cu pierderea vieții. Oamenii văd Biblia ca fiind la fel de importantă ca Dumnezeu, ba chiar există unii care o văd ca fiind mai importantă ca Dumnezeu. Dacă oamenii sunt lipsiţi de lucrarea Duhului Sfânt, dacă nu-L pot simți pe Dumnezeu, ei pot trăi în continuare, dar de îndată ce pierd Biblia ori pierd celebrele capitole și pilde din Biblie, este ca și cum și-ar fi pierdut viața. Astfel, de îndată ce oamenii cred în Domnul, ei încep să citească Biblia și să o memoreze și, cu cât pot memora mai mult din Biblie, cu atât dovedește acest lucru că ei Îl iubesc pe Domnul și că sunt foarte credincioşi. Aceia care au citit Biblia și pot vorbi despre ea altora sunt cu toții frați și surori cucernici. În toți acești ani, credința și loialitatea oamenilor față de Domnul s-a măsurat după gradul în care au înțeles Biblia. Cei mai mulţi dintre oameni pur și simplu nu înțeleg de ce ar trebui să creadă în Dumnezeu, nici cum să creadă în Dumnezeu, și nu fac nimic altceva decât să caute orbește indicii pentru a descifra capitolele Bibliei. Oamenii nu au urmat niciodată direcția lucrării Duhului Sfânt; tot timpul, ei nu au făcut nimic altceva decât să studieze și să cerceteze cu disperare Biblia și nimeni nu a găsit vreodată o lucrare mai nouă a Duhului Sfânt în afara Bibliei, nimeni nu s-a îndepărtat vreodată de Biblie, nici nu a îndrăznit vreodată să se îndepărteze de Biblie. Oamenii au studiat Biblia toți acești ani, au venit cu atât de multe explicații și au depus atâtea eforturi; în același timp, ei au multe diferențe de opinie despre Biblie, pe care le dezbat la nesfârșit, astfel încât astăzi s-au format peste două mii de confesiuni diferite. Toți vor să găsească unele explicații deosebite sau taine mai profunde în Biblie, vor să o exploreze și să găsească în aceasta contextul lucrării lui Iahve în Israel sau contextul lucrării lui Isus în Iudeea, ori alte taine pe care nimeni altcineva nu le cunoaște. Modul în care oamenii abordează Biblia este unul al obsesiilor și al credinței și nimeni nu se poate edifica pe deplin în privinţa dedesubturilor sau esenței Bibliei. Astfel, astăzi, oamenii simt încă o vrajă de nedescris când vine vorba de Biblie și sunt și mai mult obsedați de ea și își pun și mai mult credința în aceasta. Astăzi, toată lumea vrea să găsească profețiile legate de lucrarea zilelor celor de pe urmă în Biblie, dorește să descopere ce lucrare face Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă și ce semne există pentru zilele de pe urmă. Astfel, venerația oamenilor față de Biblie devine mai înflăcărată și, cu cât se apropie de zilele de pe urmă, cu atât dau mai multă crezare oarbă profețiilor Bibliei, în special celor despre zilele de pe urmă. Cu o astfel de credință oarbă în Biblie, cu o astfel de încredere în Biblie, ei nu au nicio dorință să caute lucrarea Duhului Sfânt. În mintea lor, oamenii cred că doar Biblia poate aduce lucrarea Duhului Sfânt; doar în Biblie pot găsi pașii lui Dumnezeu; doar în Biblie sunt ascunse tainele lucrării lui Dumnezeu; doar Biblia – nu și alte cărți sau persoane – poate clarifica tot ce ține de Dumnezeu și de întregimea lucrării Lui; Biblia poate aduce lucrarea cerului pe pământ; și Biblia poate atât începe, cât și încheia epocile. Cu aceste idei, oamenii nu sunt deloc înclinați să caute lucrarea Duhului Sfânt. Prin urmare, oricât de cât de mult i-a ajutat Biblia pe oamenii din trecut, aceasta a devenit un obstacol pentru cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu. Fără Biblie, oamenii pot căuta pașii lui Dumnezeu în altă parte, însă astăzi pașii Lui au fost reduși la Biblie, iar extinderea lucrării Sale cele mai recente a devenit de două ori dificilă, o luptă contra curentului. Acest fapt se datorează în întregime celebrelor capitole și pilde din Biblie, precum și diferitelor profeții din aceasta. Biblia a devenit un idol în mințile oamenilor, a devenit un puzzle în creierele lor și ei sunt pur și simplu incapabili să creadă că Dumnezeu poate lucra în afara Bibliei, incapabili să creadă că o persoană L-ar putea găsi pe Dumnezeu în afara Bibliei, și cu atât mai puțin capabili să creadă că Dumnezeu ar putea să Se distanţeze de Biblie în timpul lucrării finale și să înceapă din nou. Acest lucru este de neconceput pentru oameni; n-o pot crede, nici nu și-o pot imagina. Biblia a devenit un mare obstacol în acceptarea de către oameni a noii lucrări a lui Dumnezeu și o dificultate pentru extinderea acestei noi lucrări de către Dumnezeu. Astfel, dacă nu înțelegeți dedesubturile Bibliei, nu veți putea răspândi cu succes evanghelia, nici nu veți putea fi martori noii lucrării. Deși astăzi voi nu citiți Biblia, sunteţi încă extrem de binevoitori faţă de aceasta; cu alte cuvinte, chiar dacă nu țineți Biblia în mâini tot timpul, multe dintre concepțiile voastre se trag din aceasta. Nu înțelegeți originile Bibliei, nici adevărul despre cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu. Deși nu mâncați și nu beți Biblia, trebuie să înțelegeți Biblia, trebuie să ajungeți la cunoașterea corectă a acesteia, şi doar astfel veți putea şti despre ce este cu adevărat vorba în planul de gestionare (planul mântuirii) de şase mii de ani al lui Dumnezeu. Veți folosi aceste lucruri pentru a-i câștiga pe oameni de partea voastră, pentru a-i face să recunoască faptul că acest curs este adevărata cale, faptul că drumul pe care voi mergeți astăzi este calea adevărului, că Duhul Sfânt o îndrumă și că nu a fost deschisă de nicio ființă omenească.
După ce Dumnezeu a făcut lucrarea din Epoca Legii, a luat naștere Vechiul Testament, iar acela a fost momentul când oamenii au început să citească Biblia. După ce Isus a venit, El a înfăptuit lucrarea din Epoca Harului, iar apostolii au scris Noul Testament. Astfel au luat naștere Vechiul și Noul Testament al Bibliei, iar până în ziua de azi, toți cei ce cred în Dumnezeu au citit Biblia. Biblia este o carte de istorie. Desigur, aceasta conține și unele dintre prezicerile proorocilor și aceste preziceri nu sunt nicidecum istorie. Biblia conţine mai multe părți – nu sunt doar profețiile, nici doar lucrarea lui Iahve, nici doar epistolele pauline. Trebuie să ştiţi câte părți conține Biblia; Vechiul Testament conține Geneza, Exodul… și mai sunt și cărțile pe care le-au scris proorocii. Vechiul Testament se termină cu Cartea lui Maleahi. Acesta consemnează lucrarea din Epoca Legii, condusă de către Iahve; de la Geneză la Cartea lui Maleahi, este o dare de seamă cuprinzătoare despre întreaga lucrare din Epoca Legii. Cu alte cuvinte, Vechiul Testament consemnează tot ceea ce au trăit oamenii îndrumați de Iahve în Epoca Legii. În timpul Epocii Legii din Vechiul Testament, numeroșii prooroci ridicați de Iahve au făcut profeții în numele Lui; ei au dat îndrumări diferitelor triburi și popoare și au prezis lucrarea pe care avea s-o facă Iahve. Tuturor acestor oameni ridicați Iahve le dăduse Duhul proorocirii: ei au putut vedea viziunile din partea lui Iahve și I-au putut auzi vocea, fiind astfel inspirați de El și scriind profeții. Lucrarea făcută de ei a fost expresia vocii lui Iahve, expresia profeției lui Iahve; iar lucrarea lui Iahve din acea epocă a fost pur și simplu de a-i îndruma pe oameni cu ajutorul Duhului; El nu S-a întrupat, iar oamenii nu au văzut nicio străfulgerare a chipului Lui. Prin urmare, El a ridicat mulți prooroci pentru a-I face lucrarea și le-a dat profeții pe care ei le-au transmis fiecărui trib și neam ale lui Israel. Lucrarea lor a fost cea de a rosti profeții, iar unii dintre ei au consemnat îndrumările lui Iahve către ei, pentru a le arăta altora. Iahve i-a ridicat pe acești oameni să rostească profeții, să prezică lucrarea viitorului sau lucrarea care urma să fie făcută în acel timp, astfel încât oamenii să poată cuprinde minunăţia și înțelepciunea lui Iahve. Aceste cărți profetice erau destul de diferite de celelalte cărți ale Bibliei; erau cuvinte rostite sau scrise de cei cărora li se dăduse Duhul profeției – de cei care primiseră viziuni sau rostiri de la Iahve. În afara acestor cărți profetice, tot restul scrierilor din Vechiul Testament sunt consemnări făcute de oameni după ce Iahve Își terminase lucrarea. Aceste cărți nu pot ține locul prezicerilor făcute de proorocii ridicați de Iahve, tot astfel cum Cartea Genezei și Exodul nu pot fi comparate cu Cartea lui Isaia și Cartea lui Daniel. Profețiile au fost rostite înainte ca lucrarea să fi avut loc; restul cărților au fost scrise după ce aceasta se terminase, lucru care le stătea în putere oamenilor. Proorocii acelei epoci au fost inspirați de Iahve și au rostit o anumită profeție; au rostit multe cuvinte, au profețit lucrurile din Epoca Harului, precum și distrugerea lumii din zilele de pe urmă – lucrarea pe care Iahve avea de gând să o facă. Toate celelalte cărți consemnează lucrarea făcută de către Iahve în Israel. Astfel, când citești Biblia, citești în principal despre ceea ce a lucrat Iahve în Israel; Vechiul Testament al Bibliei consemnează îndeosebi lucrarea lui Iahve de îndrumare a poporului lui Israel, felul cum S-a folosit de Moise pentru a-i conduce pe israeliți afară din Egipt, cum acesta i-a eliberat de sub jugul faraonului și i-a dus în pustie, după care au intrat în Canaan, iar tot ce a urmat după aceea a fost viața lor în Canaan. În afară de aceasta, tot ceea ce există sunt consemnări ale lucrării lui Iahve de la un capăt la celălalt al Israelului. Tot ceea ce consemnează Vechiul Testament este lucrarea lui Iahve în Israel, lucrarea făcută de Iahve în țara în care El i-a creat pe Adam și Eva. Din momentul în care Dumnezeu a început în mod oficial să-i îndrume pe oamenii de pe pământ, după Noe, tot ceea ce consemnează Vechiul Testament este lucrarea lui Israel. Și de ce nu se mai consemnează nicio lucrare dincolo de Israel? Pentru că țara Israelului este leagănul omenirii. La început, nu existau alte țări în afară de Israel, iar Iahve nu a lucrat în alte locuri. Astfel, ceea ce se consemnează în Vechiul Testament din Biblie este pur și simplu lucrarea lui Dumnezeu din Israel în epoca respectivă. Cuvintele spuse de prooroci, de Isaia, Daniel, Ieremia și Iezechiel ș.a., prevestesc celelalte lucrări ale Lui pe pământ, prevestesc lucrarea lui Însuși Dumnezeu Iahve. Toate acestea au venit de la Dumnezeu, au fost lucrarea Duhului Sfânt, iar pe lângă aceste cărți ale proorocilor, toate celelalte sunt consemnări ale experiențelor avute de oameni în legătură cu lucrarea lui Iahve în epoca respectivă.
Lucrarea de creație a avut loc înainte să existe omenirea, dar Cartea Genezei a venit doar după ce a apărut omenirea; a fost o carte scrisă de Moise în timpul Epocii Legii. Se poate asemăna cu lucrurile care se întâmplă printre voi astăzi: după ce se întâmplă, le consemnați pentru a le arăta oamenilor pe viitor și pentru oamenii care vor fi în viitor; ceea ce ați consemnat sunt lucruri care s-au petrecut în timpuri trecute – nu sunt nimic mai mult decât istorie. Lucrurile consemnate în Vechiul Testament sunt lucrarea lui Iahve în Israel, iar ceea ce se consemnează în Noul Testament este lucrarea lui Isus în timpul Epocii Harului; aceste lucruri prezintă lucrarea făcută de Dumnezeu în două epoci diferite. Vechiul Testament prezintă lucrarea lui Dumnezeu în timpul Epocii Legii, și astfel Vechiul Testament este o carte istorică, în timp ce Noul Testament este produsul lucrării din Epoca Harului. Când a început noua lucrare, acesta s-a perimat – astfel, Noul Testament este și o carte istorică. Desigur, Noul Testament nu este la fel de sistematic precum Vechiul Testament, nici nu consemnează la fel de multe lucruri. Toate și numeroasele cuvinte rostite de Iahve sunt consemnate în Vechiul Testament din Biblie, în timp ce doar unele dintre cuvintele rostite de Isus sunt consemnate în cele patru Evanghelii. Desigur, Isus a făcut totodată și multe lucrări, dar acestea nu au fost consemnate în detaliu. Faptul că Noul Testament consemnează mai puține lucruri se explică prin volumul lucrării lui Isus; volumul lucrării Lui în timpul celor trei ani și jumătate pe pământ, împreună cu cel al apostolilor, a fost cu mult mai mic decât lucrarea lui Iahve. Astfel, există mai puține cărți în Noul Testament decât în Vechiul Testament.
Ce fel de carte este Biblia? Vechiul Testament este lucrarea lui Dumnezeu în timpul Epocii Legii. Vechiul Testament al Bibliei consemnează întreaga lucrare a lui Iahve în timpul Epocii Legii, precum și lucrarea Lui de creație. Tot Vechiul Testament consemnează lucrarea făcută de Iahve, încheind relatările despre lucrarea lui Iahve cu Cartea lui Maleahi. Vechiul Testament consemnează două lucrări făcute de Dumnezeu: una este lucrarea de creație, cealaltă este decretarea Legii. Ambele au fost parte a lucrării lui Iahve. Epoca Legii reprezintă lucrarea sub numele de Iahve Dumnezeu; este întregul lucrării desfășurate în mod principal sub numele de Iahve. Astfel, Vechiul Testament consemnează lucrarea lui Iahve, iar Noul Testament consemnează lucrarea lui Isus, lucrare desfășurată în mod principal sub numele de Isus. Semnificația numelui lui Isus și lucrarea făcută de El sunt consemnate, în mare parte, în Noul Testament. În timpul Vechiului Testament din Epoca Legii, Iahve a construit templul și altarul din Israel, a îndrumat viața israeliților pe pământ, dovedind că ei erau poporul Lui ales, primul grup de oameni ales de El pe pământ și care era după inima Sa, primul grup îndrumat de El personal; cu alte cuvinte, cele douăsprezece triburi ale lui Israel au fost primii oameni aleși de Iahve, astfel că El a lucrat întotdeauna în ei, chiar până la desăvârșirea lucrării lui Iahve în Epoca Legii. A doua etapă a lucrării a fost lucrarea din Epoca Harului din Noul Testament și s-a desfășurat în poporul evreu, într-unul dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Faptul că întinderea lucrării a fost mai mică s-a datorat faptului că Isus era Dumnezeu întrupat. Isus nu a lucrat decât pe întinderea pământului Iudeii, iar lucrarea Sa nu a durat mai mult de trei ani și jumătate; astfel, ceea ce se consemnează în Noul Testament este departe de a putea depăși mărimea lucrării consemnate în Vechiul Testament. Lucrarea lui Isus din Epoca Harului este consemnată, în cea mai mare parte, în cele patru Evanghelii. Calea pe care au urmat-o oamenii Epocii Harului a fost cea a celor mai de suprafață schimbări în orientarea vieții lor, majoritatea acestora fiind consemnate în Epistole. Epistolele arată cum lucra Duhul Sfânt în epoca respectivă. (Desigur, indiferent dacă Pavel a fost pedepsit sau lovit de nenorocire, în lucrarea sa el a fost îndrumat de către Duhul Sfânt; el a fost o persoană de care Duhul Sfânt s-a folosit în acel moment; și Petru, la rândul său, a fost folosit de către Duhul Sfânt, dar el nu a lucrat la fel de mult ca Pavel. Deși lucrarea lui Pavel conținea impuritățile omului, din epistolele scrise de Pavel, se poate vedea cum lucra Duhul Sfânt în acel timp; calea pe care mergea Pavel era cea dreaptă, era corectă, fiind calea Duhului Sfânt.)
Dacă vrei să vezi lucrarea din Epoca Legii și să vezi cum au urmat israeliții calea lui Iahve, trebuie să citești Vechiul Testament; dacă vrei să înțelegi lucrarea din Epoca Harului, trebuie să citești Noul Testament. Dar cum vezi lucrarea zilelor de pe urmă? Trebuie să accepți să fii condus de Dumnezeu cel de astăzi și să intri în lucrarea de astăzi, fiindcă aceasta este noua lucrare și nimeni nu a consemnat-o anterior în Biblie. Astăzi, Dumnezeu a devenit trup și a selectat alți oameni aleși, în China. Dumnezeu lucrează în acești oameni, El își continuă lucrarea pe pământ, își continuă lucrarea din Epoca Harului. Lucrarea de astăzi este o cale pe care omul nu a umblat niciodată, o cale pe care nimeni nu a văzut-o vreodată. Este o lucrare nefăcută niciodată până acum – este cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu pe pământ. Prin urmare, lucrarea nefăcută niciodată până acum nu este istorie, pentru că prezentul este prezent, și nu a devenit încă trecut. Oamenii nu știu că Dumnezeu a făcut lucrări mai mari și mai noi pe pământ, în afara țării lui Israel, că acestea au depășit deja sfera lucrării din Israel și prezicerile proorocilor, că este vorba de o lucrare nouă și minunată în afara profețiilor, de o lucrare și mai nouă dincolo de Israel, o lucrare pe care oamenii nu pot nici să o perceapă, nici să și-o imagineze. Cum ar fi putut Biblia să conțină relatări explicite despre o astfel de lucrare? Cine ar fi putut să consemneze dinainte fiecare părticică a lucrării de astăzi, fără omisiuni? Cine ar fi putut să consemneze această lucrare mai grandioasă, mai înțeleaptă, care sfidează convențiile din vechea carte mucedă? Lucrarea de astăzi nu este istorie, prin urmare, dacă vrei să mergi pe noua cale de astăzi, atunci trebuie să te îndepărtezi de Biblie, trebuie să te plasezi dincolo de cărțile de profeții sau de istorie din Biblie. Numai atunci vei putea merge pe noua cale așa cum se cuvine și numai atunci vei putea intra în noua lume și în noua lucrare. Trebuie să înțelegi de ce, astăzi, ți se cere să nu citești Biblia, de ce există o altă lucrare, separată de Biblie, de ce Dumnezeu nu caută o practică nouă și mai detaliată în Biblie, de ce există în schimb o lucrare mai grandioasă în afara Bibliei. Iată tot ceea ce trebuie să înțelegeți. Trebuie să cunoști diferența dintre lucrarea veche și cea nouă și, chiar dacă nu citești Biblia, trebuie să fii capabil să o analizezi; dacă nu, te vei închina în continuare Bibliei și îți va fi dificil să pătrunzi în noua lucrare și să treci prin noi schimbări. Din moment ce există o cale superioară, de ce să studiezi acea cale umilă, perimată? Din moment ce există cuvântări mai noi și o lucrare mai nouă, de ce să trăiești printre relatări despre istorii vechi? De pe urma noilor formulări poți trage foloase, ceea ce dovedește că este vorba de lucrarea cea nouă; vechile relatări nu te pot sătura, nu-ți pot satisface nevoile prezente, ceea ce dovedește că acestea sunt istorie, iar nu lucrarea de aici și acum. Calea cea mai înaltă este cea a lucrării celei mai noi și, împreună cu lucrarea cea nouă, indiferent de cât de înaltă a fost calea trecutului, aceasta rămâne doar istoria reflecțiilor oamenilor și, indiferent de cât de mare este valoarea sa de referință, aceasta rămâne doar calea cea veche. Chiar dacă este consemnată în „Cartea sfântă”, calea cea veche este istorie; chiar dacă nu există nicio relatare despre aceasta în „Cartea sfântă”, calea cea nouă este cea de aici și acum. Această cale te poate mântui, te poate transforma, pentru că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt.
Trebuie să înțelegeți Biblia – această lucrare este de cea mai mare necesitate! Astăzi nu ai nevoie să citești Biblia, fiindcă nu există nimic nou în aceasta; totul este vechi. Biblia este o carte istorică, iar dacă ai fi mâncat și băut Vechiul Testament în timpul Epocii Harului – dacă ai fi practicat ceea ce se cerea în epoca Vechiului Testament, aflându-te în Epoca Harului – Isus te-ar fi respins și condamnat; dacă ai fi aplicat Vechiul Testament lucrării lui Isus, ai fi fost un fariseu. Dacă, astăzi, ai pune Vechiul și Noul Testament împreună pentru a le mânca, a le bea și a le practica, Dumnezeu Cel de astăzi te-ar condamna; vei fi rămas în urma lucrării Duhului Sfânt de astăzi! Dacă mănânci și bei Vechiul Testament și Noul Testament, atunci ești în afara curentului Duhului Sfânt! În timpul lui Isus, El i-a îndrumat pe evrei și pe toți cei care L-au urmat potrivit cu lucrarea Duhului Sfânt din El în acel timp. El nu a luat Biblia drept bază pentru ceea ce făcea El, ci a vorbit conform lucrării Lui; El nu a dat atenție celor spuse de Biblie, nici nu a căutat în aceasta o cale pentru a-i îndruma pe cei care-L urmau. Chiar de când Și-a început lucrarea, El a răspândit calea căinței – cuvânt care nu s-a menţionat absolut deloc în profețiile Vechiului Testament. Nu numai că El nu a acționat conform Bibliei, ci chiar a deschis o nouă cale și a făcut o lucrare nouă. El nu S-a referit niciodată la Biblie când a ținut predici. În timpul Epocii Legii, nimeni nu reuşise vreodată să facă minunile Lui, cele de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a alunga demoni. De asemenea, și lucrarea Lui, învățăturile Lui, autoritatea și puterea cuvintelor Sale au fost și ele dincolo de orice om. Isus a făcut pur și simplu această lucrare a Lui mai nouă și, chiar dacă mulți L-au condamnat cu ajutorul Bibliei – ba chiar au folosit Vechiul Testament pentru a-L răstigni – lucrarea Lui a depășit Vechiul Testament; dacă lucrurile nu ar fi stat așa, de ce L-au răstignit oamenii? Oare nu pentru că în Vechiul Testament nu se spunea nimic despre învățăturile Lui și despre capacitatea Lui de a-i vindeca pe bolnavi și de a alunga demoni? Lucrarea Lui a fost întru deschiderea unei căi noi, nu a fost o căutare intenționată a unui pretext de a combate Biblia sau de a face în mod deliberat ca Vechiul Testament să fie inutil. El a venit pur și simplu pentru a-Și împlini lucrarea, pentru a aduce noua lucrare celor care tânjeau după El și Îl căutau. El nu a venit pentru a explica Vechiul Testament sau pentru a-i confirma lucrarea. Lucrarea Lui nu a fost ca să permită Epocii Legii să continue să se dezvolte, fiindcă lucrarea Lui nu a ținut seama de faptul că avea sau nu Biblia ca bază; Isus pur și simplu a venit să facă lucrarea pe care El trebuia s-o facă. Astfel, El nu a explicat profețiile Vechiului Testament, nici nu a lucrat după cuvintele din Epoca Legii Vechiului Testament. El a ignorat ceea ce a spus Vechiul Testament, nu L-a interesat dacă acesta era în acord cu lucrarea Lui sau nu, nici de ceea ce știau alții despre lucrarea Lui sau de felul în care ei o condamnau. El a continuat pur și simplu să facă lucrarea pe care trebuia s-o facă, chiar dacă mulți oameni au folosit prevestirile proorocilor din Vechiul Testament ca să-L condamne. În fața oamenilor, lucrarea Lui părea să nu aibă bază și o mare parte din aceasta nu se conforma deloc cu relatările din Vechiul Testament. Nu a fost greșeala omului? Oare doctrina trebuie aplicată lucrării lui Dumnezeu? Și trebuie aceasta să corespundă cu prevestirile proorocilor? În definitiv, ce este mai important: Dumnezeu sau Biblia? De ce trebuie lucrarea lui Dumnezeu să se conformeze Bibliei? Oare să fie faptul că Dumnezeu nu are dreptul să depășească Biblia? Oare Dumnezeu nu poate să Se îndepărteze de Biblie și să facă alte lucrări? De ce Isus și discipolii Lui nu au respectat sabatul? Dacă Isus ar fi trebuit să țină sabatul și să acționeze după poruncile din Vechiul Testament, de ce nu l-a ținut după venirea Lui, ci a spălat picioare, a acoperit capete, a frânt pâine și a băut vin? Oare nu sunt toate acestea absente din poruncile Vechiului Testament? Dacă Isus a cinstit Vechiul Testament, de ce a sfidat El aceste doctrine? Ar trebui să știi ce a fost mai întâi, dacă a fost Dumnezeu sau Biblia! Dat fiind că era Domnul sabatului, nu putea El să fie și Domnul Bibliei?
Noi acceptăm lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, dar spuneți-ne cum trebuie să experimentăm judecata și mustrarea Sa ca să putem primi adevărul și viața, să scăpăm de natura noastră păcătoasă și să dobândim mântuirea pentru a intra în Împărăția cerurilor?
Răspuns: Cum să experimentăm judecata și mustrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă ca să primim adevărul și viața, să renunțăm la natura noastră păcătoasă și să dobândim mântuirea pentru a intra în Împărăția cerurilor. Acest tip de întrebare este foarte importantă, pentru că implică problemele majore ale sfârșitului și destinației noastre. Pentru a înțelege acest aspect al adevărului, ar trebui să citim mai întâi câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic.
„Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă experimentarea cuvintelor și lucrării lui Dumnezeu în baza credinței că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tututor lucrurilor. Așadar, vei fi eliberat de firea ta coruptă, vei îndeplini dorința lui Dumnezeu și vei ajunge să Îl cunoști pe Dumnezeu. Numai după o astfel de călătorie se poate spune că tu crezi în Dumnezeu” (Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”).
„Procesul actual de vorbire este procesul de cucerire. Cum anume ar trebui oamenii să coopereze? Prin a mânca și a bea aceste cuvinte în mod eficient și a le înţelege. Oamenii nu pot deveni cuceriți de unii singuri. Tu trebuie, prin a mânca și a bea aceste cuvinte, să ajungi să-ți cunoști stricăciunea și murdăria, răzvrătirea și nedreptatea ta, și să cazi înaintea lui Dumnezeu. Dacă poţi să înţelegi voia lui Dumnezeu și apoi să o pui în practică și, mai mult, dacă ai viziunea și poţi să asculţi în întregime aceste cuvinte și să nu îţi exerciţi niciuna dintre alegerile proprii, atunci vei fi cucerit. Și aceste cuvinte vor fi cele care te-au cucerit” („Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” din Cuvântul Se arată în trup).
„Să se concentreze pe a mânca și a bea din cuvintele lui Dumnezeu și a căuta adevărul și intenția din cuvintele Sale și să încerce să înțeleagă voia lui Dumnezeu în toate. Aceasta este metoda fundamentală și vitală de practică. […] Devoțiunea sinceră față de cuvintele lui Dumnezeu implică, în primul rând, căutarea adevărului, a intențiilor din cuvintele Sale, concentrarea asupra priceperii voii lui Dumnezeu, a înțelegerii și obținerii de mai mult adevăr din cuvintele Lui. […] pe obținerea unei înțelegeri a firii și a frumuseții Sale. Petru a încercat, de asemenea, să înțeleagă diferitele stări corupte ale omului din cuvintele lui Dumnezeu, precum și natura coruptă și neajunsurile propriu-zise ale omului, îndeplinind astfel toate aspectele cerințelor pe care Dumnezeu le are de la om pentru a-L mulțumi. Petru a avut atât de multe practici corecte ce respectau cuvintele lui Dumnezeu; acest lucru era cel mai potrivit cu voia Lui și era cea mai bună cale prin care o persoană putea coopera în timp ce experimenta lucrarea lui Dumnezeu” („Cum să apuci pe calea lui Petru” dîn Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos).
După cum puteți vedea, noi, credincioși fiind, avem nevoie să înțelegem mai întâi ce înseamnă a crede în Dumnezeu. A crede în Dumnezeu înseamnă să experimentăm lucrarea Sa și cuvântul Său, să înțelegem adevărul și să-l trăim în realitate. Acesta este procesul de a crede în Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este de a ne judeca prin cuvântul Său. Atunci, dacă vrem ca firea noastră coruptă să fie curățită și să dobândim mântuirea, trebuie mai întâi să depunem cu adevărat puțin efort în cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să mâncăm și să bem cuvântul lui Dumnezeu și să să acceptăm judecata și revelațiile din cuvântul Său. Indiferent cât de mult ne străpunge, cât de aspru este sau cât ne face să suferim cuvântul lui Dumnezeu, nu uitați, cuvântul lui Dumnezeu este adevărul deplin și realitatea vieții pe care trebuie să o trăim. Fiecare exprimare a cuvântului lui Dumnezeu este menită să ne curețe și să ne schimbe, să ne ajute să ne lepădăm de firea noastră coruptă și să dobândim mântuirea, și, mai mult, să ne ajute să înțelegem adevărul, să dobândim cunoașterea de Dumnezeu. Deci trebuie să acceptăm judecata și mustrarea, emondarea și tratarea cuvântului lui Dumnezeu. Dacă vrem să dobândim adevărul cuvântului lui Dumnezeu, trebuie să fim dispuși să suferim pentru a accepta și a asculta de cuvântul lui Dumnezeu și de adevăr. Trebuie să căutăm adevărul din cuvântul lui Dumnezeu, să aflăm voia lui Dumnezeu și să reflectăm și să ne cunoaștem pe noi înșine. Trebuie să reflectăm asupra cuvântului lui Dumnezeu ca să ne cunoaștem propria aroganță, ipocrizia și egoismul, cum facem târguri cu Dumnezeu, cum profităm de El și Îl înșelăm, cum denaturăm adevărul, și alte firi păcătoase, precum și diferitele necuviințe din credința noastră și intențiile de a obține binecuvântări. Astfel, vom ajunge să cunoaștem treptat adevărul din spatele corupției noastre și esența naturii noastre. După ce vom înțelege mai mult din adevăr, cunoașterea noastră despre Dumnezeu se va adânci și apoi vom ști în mod natural ce fel de om Îi place lui Dumnezeu și ce fel nu Îi place, ce fel de om va mântui sau va elimina, ce fel de om va folosi și ce fel de om va binecuvânta. Odată ce vom vedea aceste lucruri, vom începe să înțelegem firea lui Dumnezeu. Acestea sunt toate rezultatele trăirii judecății și mustrării cuvântului lui Dumnezeu. Oricine urmează adevărul ține seama de trăirea judecății și mustrării cuvântului lui Dumnezeu, încercând să caute adevărul în tot, să practice cuvântul lui Dumnezeu și să I se supună. Treptat, acești oameni vor începe să înțeleagă adevărul și vor intra în realitate trăind cuvântul lui Dumnezeu, vor dobândi mântuirea și vor fi desăvârșiți. Cât despre cei care nu iubesc adevărul, deși ei pot recunoaște arătarea și lucrarea lui Dumnezeu din adevărul exprimat de El, ei cred că pot să dobândească mântuirea cu certitudine dacă abandonează totul pentru Dumnezeu și își fac datoria. În cele din urmă, ei tot nu pot primi adevărul după ce au crezut în Dumnezeu mulți ani. Înțeleg doar câteva cuvinte, slove și doctrine, dar cred că știu tot adevărul și că au dobândit realitatea. Se mint singuri și vor fi, cu siguranță, eliminați de Dumnezeu. Cum să experimentăm lucrarea lui Dumnezeu ca să dobândim mântuirea? Haideți să mai citim câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic.
Dumnezeu Atotputernic spune : „Viața unui om nu poate crește doar citind pur și simplu cuvântul lui Dumnezeu, ci numai când acesta este pus în practică. Dacă tu crezi că a înțelege cuvântul lui Dumnezeu este tot ceea ce e necesar pentru a avea viață și statură, atunci înțelegerea ta este distorsionată. Adevărata înțelegere a cuvântului lui Dumnezeu are loc atunci când practici adevărul, iar tu trebuie să înțelegi că «numai prin practicarea adevărului poate acesta să fie înțeles vreodată»” („Odată ce înțelegeți adevărul, ar trebui să-l puneți în practică” din Cuvântul Se arată în trup).
„Petru, în credința lui în Dumnezeu, a căutat să-L mulțumească pe Dumnezeu în tot și a căutat să asculte de tot ceea ce venea de la Dumnezeu. Fără nici cea mai mică obiecție, el a putut să accepte atât mustrarea și judecata, cât și rafinarea, necazul și lipsa în viața lui, niciuna din acestea neputând să-i altereze dragostea pentru Dumnezeu. Nu este aceasta dragostea supremă pentru Dumnezeu? Nu este aceasta împlinirea datoriei unei creaturi a lui Dumnezeu? Fie că ești mustrat, judecat sau în necaz, ești mereu capabil să obții ascultare până la moarte, aceasta fiind ceea ce o făptură a lui Dumnezeu ar trebui să realizeze și aceasta fiind puritatea dragostei pentru Dumnezeu. Dacă omul poate obține atât de mult, atunci este o creatură calificată a lui Dumnezeu și nimic nu satisface mai bine dorința Creatorului” („Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” din Cuvântul Se arată în trup).
„Dacă ceea ce cauți este adevărul, dacă ceea ce pui în practică este adevărul, și dacă ceea ce obții este o schimbare în firea ta, atunci cărarea pe care calci este cea corectă. Dacă ceea ce cauți este binecuvântarea trupului și ceea ce pui în practică este adevărul propriilor concepții, și dacă nu există nicio schimbare în firea ta, nu ești deloc ascultător lui Dumnezeu în trup și încă trăiești în neclaritate, atunci ceea ce cauți te va duce cu siguranță în iad, deoarece cărarea pe care mergi este cărarea eșecului. Dacă vei fi făcut desăvârșit sau dacă vei fi eliminat, depinde de propria ta căutare. Cu alte cuvinte, succesul sau eșecul depind de cărarea pe care merge omul” („Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” din Cuvântul Se arată în trup).
„Dacă cineva Îl poate mulțumi pe Dumnezeu în timpul îndeplinirii propriei datorii, este principial în propriile cuvinte și acțiuni și poate intra în realitatea tuturor aspectelor adevărului, atunci este o persoană care devine desăvârșită de către Dumnezeu. Se poate spune că lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu au fost complet eficiente pentru asemenea oameni, iar cuvintele lui Dumnezeu au devenit viața lor, ei au dobândit adevărul și sunt capabili să trăiască în conformitate cu ale Lui cuvinte. După aceasta, natura trupului lor – adică, însuși fundamentul existenței lor inițiale – se va zdruncina și se va prăbuși. După ce oamenii posedă cuvintele lui Dumnezeu drept propria lor viață, ei vor deveni oameni noi. Dacă ale lui Dumnezeu cuvinte devin viața lor, dacă viziunea lucrării lui Dumnezeu, cerințele Lui de la omenire, revelațiile Lui către oameni și standardele pentru o viață adevărată, pe care El cere ca aceștia să le întrunească, devin viața lor, dacă ei trăiesc conform acestor cuvinte și adevăruri, atunci sunt desăvârșiți de cuvintele lui Dumnezeu. Astfel de oameni au renăscut și au devenit oameni noi prin cuvintele lui Dumnezeu” („Cum să apuci pe calea lui Petru” dîn Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos).
Dumnezeu Atotputernic spune: „Numai atunci când omul practică cuvântul lui Dumnezeu, viața lui poate înflori cu adevărat […].” Acest rând este adevărul! Este mult prea practic. Credincioșii care nu practică și experimentează cuvântul lui Dumnezeu nu pot primi adevărul. Un om fără adevăr este un om fără viață. Dumnezeu Atotputernic a adus mărturie despre cum Petru a căutat activ adevărul pentru a fi desăvârșit. Petru a fost cineva care a căutat adevărul. El nu numai că a căutat să Îl iubească pe Dumnezeu, dar s-a concentrat, de asemenea, asupra schimbării firii vieții sale. Principala manifestare este că el a putut să se supună judecății și mustrării lui Dumnezeu și să accepte rafinarea și încercările care i s-au dat. Chiar dacă Dumnezeu i l-ar fi dat Satanei, el tot I s-ar fi supus până la moarte. El a fost răstignit cu capul în jos pentru Domnul, oferind o frumoasă și răsunătoare mărturie. Petru a pus deosebită stăruință și grijă în credința sa în Dumnezeu, ascultând de Dumnezeu cu sârguință și iubindu-L. El a făcut mari eforturi nu doar pentru a predica și a lucra, ci s-a concentrat în special pe practicarea adevărului și intrarea în realitate. De aceea, Petru a fost în cele din urmă desăvârșit și a primit aprobarea lui Dumnezeu. Conform mărturiei lui Petru, toți credincioșii trebuie să caute adevărul dacă vor să dobândească mântuirea, să depună efort în citirea cuvântului lui Dumnezeu, în a afla mai multe despre adevăr și despre intențiile lui Dumnezeu și în practicarea adevărului și intrarea în realitate. Prin urmarea acestei căi, noi putem vedea adevărul din ce în ce mai clar și putem avea mai multe căi de a-l folosi. Înainte să ne dăm seama, vom intra în realitatea adevărului. Dacă noi ne vom mulțumi doar cu înțelegerea doctrinelor, atunci nu vom putea practica adevărul și intra în realitate. Să cunoaștem doctrine nu înseamnă să înțelegem adevărul. Doar înțelegerea adevărului ne va permite să Îl cunoaștem pe Dumnezeu, să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne căim cu adevărat. Asta nu se întâmplă dacă doar cunoaștem doctrine. Cei care cunosc mai multe despre doctrine vor deveni mai aroganți și mai încrezuți. Și nu Îl vor cunoaște pe Dumnezeu și pe ei înșiși niciodată. Știm asta cu certitudine. Când vine vorba despre a experimenta lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, aceia care nu au iubire față de adevăr vor dori să evite judecata și mustrarea cuvântului lui Dumnezeu. Acel sentiment îi va face doar să se îndepărteze mai mult de Dumnezeu, în special când cuvântul Lui este pătrunzător și aspru. Cum ar putea astfel de oameni să dobândească adevărul? Oamenii care iubesc sincer adevărul sunt dispuși să îndure orice suferință de dragul de a-l dobândi. Ei se pot supune chiar și când suferă din pricina judecății lui Dumnezeu. Ei pot, de asemenea, să rămână neclintiți în fața încercărilor dificile. Chiar dacă își pierd familiile, libertatea sau viețile, ei tot pot mărturisi ferm pentru Dumnezeu. Oamenii ca ei pot dobândi cu siguranță adevărul și primi aprobarea lui Dumnezeu după ce au experimentat lucrarea Sa!
În această închisoare demonică, nu eram mai bună decât un câine vagabond în ochii poliției celei rele. Nu doar că m-au abuzat fizic și verbal, dar deseori îmi scotoceau patul și îmi împrăștiau obiectele personale peste tot. De asemenea, de fiecare dată când vreun fel de tulburare socială se întâmpla în lumea de afară, oamenii din închisoare care răspundeau de chestiunile politice veneau după mine și mă interogau cu privirile la părerile mele asupra a ceea ce se întâmplase, iar dacă răspunsul meu nu îi mulțumea, mă criticau constant pentru că urmam calea credinței în Dumnezeu. De fiecare dată când trebuia să înfrunt acest fel de interogare, îmi îngheța inima, neștiind ce fel de complot plănuiseră împotriva mea de această dată. Inima mea întotdeauna se ruga grabnic și Îl chema pe Dumnezeu să mă ajute și să mă călăuzească în aceste momente dificile. Zi după zi, an după an, toate aceste tipuri variate de rele tratamente, exploatare și oprimare au fost un chin dincolo de cuvinte: fiind în fiecare zi copleșită de sarcinile de muncă, sarcinile politice monotone și chinurile bolilor, plus opresiunea mentală pe termen lung, am ajuns în pragul colapsului. Mai ales, a fost o dată când am văzut o deținută de vârstă mijlocie spânzurată de fereastra celulei ei în mijlocul nopții pentru că nu a mai putut suporta mai departe torturile inumane ale poliției rele și o dată când o deținută în vârstă a murit în închisoare deoarece nu a fost tratată de o boală suficient de rapid, iar în acele momente cădeam din nou într-o disperare sufocantă. Din nou, concepeam ideea morții drept o cale de a pune capăt necazurilor mele și simțeam că moartea era cel mai bun mod de a fi liberă. Știam, totuși, că ar fi o trădare a lui Dumnezeu și pur și simplu nu am putut să o fac. Tot ce am putut să fac a fost să îndur toată această durere și să mă supun aranjamentelor și orchestrațiilor lui Dumnezeu. Dar când mă gândeam la sentința mea interminabilă și la faptul că obținerea libertății era atât de departe, într-un viitor nedefinit, simțeam o durere și o disperare indescriptibile și simțeam chiar că nu pot merge mai departe; chiar nu știam cât mai puteam continua așa. De atât de multe ori, tot ce puteam face era să mă strecor sub cearceafurile patului și să suspin în secret în toiul nopții, rugându-mă la Dumnezeu Atotputernic și încredințându-I Lui toate problemele inimii mele. Când eram în cea mai mare durere și mă simțeam cel mai neajutorată, mă gândeam la cuvintele lui Dumnezeu: „Voi, mai ales, ați suferit cu toții persecuții și ați experimentat dificultăți la întoarcerea acasă; suferiți și aveți și gânduri de moarte și lipsa voinței de a trăi. Acestea sunt slăbiciuni ale trupului. […] Nu știi ce face astăzi Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să vă lase trupul să sufere pentru a vă transforma firea. Chiar dacă trupul tău suferă, ai cuvântul lui Dumnezeu și ai binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu poți muri chiar dacă vrei: poți să te resemnezi să nu Îl cunoști pe Dumnezeu și să nu obții adevărul dacă mori?Acum este vorba, în principal, doar de faptul că oamenii n-au obținut încă adevărul și nu au viață. Acum, oamenii se află în mijlocul procesului de căutare a mântuirii, astfel că trebuie să sufere puțin în această perioadă. Astăzi toate persoanele din lume sunt încercate: Dumnezeu încă suferă – este corect ca voi să nu suferiți?” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au alinat inima tristă și mi-au permis să înțeleg semnificația suferinței. Dumnezeu face acum lucrarea de a schimba firea omului; sunt în continuare stricată și sunt multe otrăvuriale Satanei în mine, deci cum aș putea obține schimbarea și purificarea fără suferință? Durerea este ceva ce ar trebui să sufăr și este ceva ce trebuie să îndur. Când m-am gândit la aceste lucruri, nu am simțit nicio durere, dimpotrivă, am simțit că abilitatea mea de a îndura persecuția și de a îndura să fiu încarcerată pentru credința mea în Dumnezeu și faptul că pot suferi în căutarea mântuirii sunt lucruri de cea mai mare valoare și importanță – această durere pe care o sufeream merita atât de mult osteneala! Fără să fiu conștientă de asta, inima mea s-a îndepărtat de mâhnire, a devenit bucuroasă și am simțit o nevoie irezistibilă de a cânta un imn în inima mea, numit „Suntem norocoși să întâmpinăm venirea lui Dumnezeu”: „Suntem norocoși să întâmpinăm venirea lui Dumnezeu, Îi auzim glasul. Suntem norocoși să întâmpinăm venirea lui Dumnezeu, luăm parte la ospățul Mielului. Suntem norocoși să întâmpinăm venirea lui Dumnezeu, Îl cunoaștem pe Dumnezeu Atotputernic întrupat. Suntem norocoși să întâmpinăm venirea lui Dumnezeu, Îi vedem faptele minunate. Înțelegem tainele vieții omenești, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt cele mai iubite. […] Cine poate fi mai binecuvântat? Cine poate fi mai norocos? Dumnezeu ne dă adevărul și viața, trebuie să trăim pentru El. Obținem adevărul și vom fi martori ai lui Dumnezeu, pentru a-I răsplăti iubirea Sa” (din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Am cântat acest imn în inima mea iar și iar. Cu cât cântam mai mult, cu atât inima mea devenea mai încurajată și cu cât cântam mai mult, cu atât simțeam că sunt mai puternică și simțeam mai multă bucurie și nu m-am putut abține să depun un jurământ înaintea lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, Îți mulțumesc pentru consolare și încurajare și pentru că m-ai făcut să am credință și curajul de a trăi. Tu mă faci să simt că Tu ești cu adevărat Domnul vieții mele, puterea vieții mele. Deși am căzut în cuibul diavolilor, nu sunt singură, pentru că Tu ești mereu cu mine pe când trec prin aceste zile întunecate, dându-mi iar și iar credință și puterea de a trăi. O, Dumnezeule, presupunând că într-o zi voi părăsi acest loc și voi putea să trăiesc liberă, eu tot îmi voi face datoria. Nu Îți voi mai cauza mâhnire, nici nu voi mai face vreun plan pentru mine. O, Dumnezeule, indiferent de cât de dureroase sau de dificile vor fi zilele ce vor urma, eu îmi doresc să mă bazez pe Tine și să trăiesc cu tărie!”
În timp ce eram în închisoare, mă gândeam adesea la zilele petrecute cu frații mei și cu surorile mele – ce vremuri minunate au fost! Toată lumea era fericită și râdea. Au fost și dispute, dar totul a devenit o frumoasă amintire pentru mine. De fiecare dată când mă gândeam cum obișnuiam să fiu neglijentă cu datoriile mele, mă simțeam atât de vinovată și îndatorată; gândindu-mă la cum am avut dispute cu frații mei și surorile mele datorită firii mele arogante, mă simțeam extrem de tristă și plină de remușcări. În momente ca acestea, eram într-un potop de lacrimi și cântam un imn în secret în inima mea: „În toți acești ani de credință doar m-am desfătat cu binecuvântările lui Dumnezeu, nu am pus adevărul în practică. Am risipit acest timp și nu am dobândit adevărul, tot ce am sunt regrete. […] Atâta nesupunere, atâta stricăciune, cum pot fi în stare de a-L iubi pe Dumnezeu? Spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar nu am fost credincios, nu am realitatea adevărului. Astăzi îmi răscumpăr datoriile trecutului, o iau de la început plin de credință. Dumnezeu mi-a dat această șansă, din nou blând, vreau să fac alegerea încă odată. Voi prețui prezentul, voi da tot ce am, îmi voi împlini datoria de a-L satisface pe Dumnezeu. Dumnezeu simte îngrijorare, El anticipează. Nu pot să Îl dezamăgesc din nou. Îi voi fi mereu credincios lui Dumnezeu” („Sunt atât de plin de remușcări” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). În mijlocul acestei dureri și a reproșului de sine, deseori mă rugam în inima mea lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Îți datorez cu adevărat atât de mult. Dacă îmi vei permite, aș dori să caut să Te iubesc și, după ce voi ieși din închisoare, aș dori să îmi fac datoria în continuare. Îmi doresc să o iau de la capăt și să mă revanșez pentru datoriile anterioare!” În timpul zilelor mele din închisoare, mi-au lipsit cu adevărat frații și surorile de care mă apropiasem atât de mult și chiar doream să îi văd. Însă eram în captivitate în această închisoare demonică, astfel că această dorință nu era nimic mai mult decât o dorință fantezistă. Totuși îi vedeam adesea pe frații mei și pe surorile mele în vise, visând că eram împreună citind cuvintele lui Dumnezeu și părtășind adevărul, atât de fericiți, atât de veseli…
Când a fost cutremurul Wenchuan în 2008, închisoarea în care eram reținuți a fost de asemenea zgâlțâită și eu am fost chiar ultima care a evacuat premisele. Replicile au continuat zile întregi și atât deținuții cât și gardienii erau cu toții terifiați și în stare de alarmă toată ziua. Dar în inima mea mă simțeam extrem de calmă și sigură, pentru că eu știam că era o împlinire a cuvintelor lui Dumnezeu, era focul mâniei lui Dumnezeu care se abătuse și îi pedepsise pe cei ce I se împotriveau lui Dumnezeu pe pământ. Acest cutremur a fost cel mai mare din ultima sută de ani, iar în timpul acesta cuvintele lui Dumnezeu îmi protejau mereu inima. Credeam că viața și moartea sunt în mâinile lui Dumnezeu și că, indiferent de ce ar fi făcut Dumnezeu, eu aveam să fiu mereu dornică să mă supun orchestrațiilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Singurul lucru care mă întrista, totuși, era că dacă aș fi murit nu aș mai fi avut șansa să îmi fac datoria față de Creator, nu aș mai fi avut șansa să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu și nu aș mai fi putut să îmi văd frații și surorile. Îngrijorarea mea nu era, totuși, necesară. Dumnezeu era mereu cu mine, dându-mi cea mai mare protecție, permițându-mi să scap de moarte în timpul marelui cutremur și să continui să trăiesc întreagă și nevătămată.
În ianuarie 2011, am obținut o eliberare timpurie și viața mea de rob din pușcărie a ajuns în sfârșit la final. Obținându-mi libertatea, inima mea s-a simțit incredibil de încântată: „Mă pot întoarce din nou la biserică! Pot fi din nou cu frații mei și surorile mele!” Eram atât de încântată, chiar nu era niciun mod de a o descrie în cuvinte. Ceea ce nu am anticipat a fost că, odată întoarsă acasă, fiica mea nu m-a recunoscut, iar atât rudele cât și prietenii s-au uitat chiorâș la mine, s-au ascuns de mine și nu au vrut să aibă nimic de a face cu mine. Nimeni din jur nu m-a înțeles și nu m-a putut accepta. Deși în acel moment nu mai eram supusă relelor tratamente și chinului închisorii, totuși, faptul că am avut parte de o primire rece, că am fost ridiculizată și respinsă a fost chiar mai greu de îndurat; am devenit slabă. Nu m-am putut abține să nu îmi reamintesc trecutul: abia împlinisem 31 de ani în anul în care am fost trimisă în închisoare, iar când am ieșit din închisoare aveam deja 39. Petrecusem opt ierni și șapte veri în închisoare. De atât de multe ori, când mă simțeam singură și neputincioasă, Dumnezeu a orchestrat oamenii, evenimentele și lucrurile să mă ajute; de atât de multe ori când eram îndurerată și disperată, Dumnezeu Și-a folosit cuvintele pentru a mă alina; de atât de multe ori, când mi-am dorit să mor, Dumnezeu mi-a dat putere și mi-a dat curajul de a continua să trăiesc. În timpul acestor ani nesfârșiți, dureroși, Dumnezeu a fost Cel Care m-a călăuzit pas cu pas prin valea morții și mi-a permis să trăiesc în continuare cu tenacitate. Și iată-mă înfruntând un pic de suferință și devenind supărată și slabă, mâhnind pe Dumnezeu – eram cu adevărat o persoană meschină, slabă, nefolositoare și atât de nerecunoscătoare! Gândindu-mă la asta, m-am condamnat mult și nu m-am putut abține să nu mă gândesc la jurământul pe care I l-am făcut lui Dumnezeu în închisoare: „Presupunând că într-o zi voi părăsi acest loc și voi putea să trăiesc liberă, eu tot îmi voi face datoria. Nu Îți voi mai cauza mâhnire, nici nu voi mai face vreun plan pentru mine.” Gândindu-mă la acest jurământ și amintindu-mi momentul în care I-am făcut acest jurământ lui Dumnezeu, lacrimi mi-au încețoșat privirea și am început să cânt un imn încet: „Eu însumi sunt dispus să-L caut pe Dumnezeu și să-L urmez. Acum Dumnezeu vrea să mă abandoneze, dar eu tot vreau să-L urmez. Indiferent dacă El mă vrea sau nu, eu voi continua să-L iubesc și, în cele din urmă, trebuie să-L câștig. Îmi ofer inima lui Dumnezeu și, orice ar face El, Îl voi urma toată viața mea. Indiferent ce se va întâmpla, trebuie să-L iubesc pe Dumnezeu și trebuie să-L câștig; nu voi avea odihnă până ce nu-L voi fi câștigat” („Sunt hotărât să-L iubesc pe Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi).
După ce am petrecut ceva timp în închinăciuni spirituale și făcând ajustări, sub luminarea și călăuzirea lui Dumnezeu, am lăsat în urmă foarte repede negativitatea și m-am aruncat din nou în a îmi face datoria.
Deși mi-am petrecut cei mai buni ani ai tinereții în închisoare, în timpul acestor șapte ani și patru luni am putut să sufăr pentru credința mea în Dumnezeu și nu am absolut niciun regret. Deoarece am ajuns să înțeleg ceva adevăr și am experimentat iubirea lui Dumnezeu, simt că răbdarea acestei dureri a avut semnificație și valoare, că asta a fost excepționala preamărire și bunătate a lui Dumnezeu pentru mine și favoarea specială a lui Dumnezeu pentru mine. Chiar dacă prietenii și rudele nu mă înțeleg și fiica mea nu mă recunoaște, totuși nimic și nimeni nu poate distruge relația mea cu Dumnezeu; nici măcar moartea nu mă poate despărți de El.
„Dragoste pură fără pată” a fost imnul pe care am iubit cel mai mult să îl cânt în închisoare, iar astăzi vreau să îmi închin cea mai pură iubire lui Dumnezeu prin acțiune concretă!
Note de subsol:
1. „Căpetenia tuturor relelor” se referă la bătrânul diavol. Expresia sugerează neplăcere extremă.
Cuvântul lui Dumnezeu „Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu vor trăi veșnic în lumina Luiˮ
Esența credinței majorității oamenilor în Dumnezeu este convingere religioasă: ei sunt incapabili de a-L iubi pe Dumnezeu și pot doar să-L urmeze pe Dumnezeu precum un robot, incapabili de a tânji cu adevărat după Dumnezeu sau a-L adora. Ei doar Îl urmează în tăcere. Mulți oameni cred în Dumnezeu, dar există foarte puțini care Îl iubesc pe Dumnezeu; ei doar Îl „venerează” pe Dumnezeu pentru că le este teamă de o catastrofă, sau Îl „admiră” pe Dumnezeu pentru că El este mare și puternic – dar în venerația și admirația lor nu există iubire sau tânjire adevărată. În experiențele lor, ei caută detaliile puțin importante ale adevărului sau niște mistere nesemnificative. Majoritatea oamenilor doar urmează, ei pescuiesc în ape tulburi doar pentru a primi binecuvântări; ei nu caută adevărul, nici nu I se supun cu adevărat lui Dumnezeu pentru a primi binecuvântările Lui. Viața credinței tuturor oamenilor în Dumnezeu este lipsită de semnificație, este fără valoare și în ea sunt considerațiile și țelurile lor; ei nu cred în Dumnezeu pentru a-L iubi pe Dumnezeu, ci pentru a fi binecuvântați. Mulți oameni acționează după cum vor, fac orice vor și nu se gândesc niciodată la interesele lui Dumnezeu sau dacă ceea ce fac ei este în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Astfel de oameni nu pot obține credință adevărată, cu atât mai puțin iubirea de Dumnezeu. Esența lui Dumnezeu nu este doar pentru ca omul să creadă în ea; este, mai mult decât atât, pentru ca omul să o iubească. Dar mulți dintre aceia care cred în Dumnezeu sunt incapabili de a descoperi acest „secret”. Oamenii nu îndrăznesc să-L iubească pe Dumnezeu, nici nu încearcă să-L iubească. Ei nu au descoperit niciodată că există atât de multe lucruri care sunt adorabile la Dumnezeu, ei nu au descoperit niciodată că Dumnezeu este Dumnezeul care iubește omul și că El este pentru om Dumnezeul ce trebuie iubit. Frumusețea lui Dumnezeu este exprimată în lucrarea Sa: doar când experimentează lucrarea Sa pot oamenii să-I descopere frumusețea, doar în experiențele lor actuale pot ei să aprecieze frumusețea lui Dumnezeu, și fără a o observa în viața reală, nimeni nu poate descoperi frumusețea lui Dumnezeu. Există atât de multe lucruri de iubit la Dumnezeu, dar fără a interacționa efectiv cu El, oamenii sunt incapabili să le descopere. Ceea ce înseamnă că, dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat, oamenii ar fi fost incapabili să interacționeze cu adevărat cu El, și dacă ei ar fi incapabili să interacționeze cu adevărat cu El, ei, de asemenea, ar fi incapabili să Îi experimenteze lucrarea – și astfel, iubirea lor pentru Dumnezeu ar fi contaminată cu multă falsitate și imaginație. Iubirea pentru Dumnezeu din ceruri nu este la fel de reală ca iubirea pentru Dumnezeul de pe pământ, căci cunoașterea lui Dumnezeu din ceruri de către oameni este construită pe închipuirile lor, mai degrabă decât pe ceea ce au văzut cu proprii lor ochi și ce au experimentat ei personal. Când Dumnezeu vine pe pământ, oamenii pot să Îi privească faptele reale și frumusețea Sa și ei pot vedea totul din firea Sa practică și normală, toate acestea fiind de o mie de ori mai reale decât cunoașterea lui Dumnezeu din cer. Indiferent cât de mult oamenii Îl iubesc pe Dumnezeu din cer, nu există nimic real la această iubire și este plină de idei umane. Indiferent cât de mică este iubirea lor pentru Dumnezeu de pe pământ, iubirea lor este reală; chiar dacă există doar puțin din ea, ea este tot reală. Dumnezeu îi face pe oameni să Îl cunoască prin lucrare adevărată, și prin această cunoaștere El le câștigă dragostea. Este ca și cu Petru: dacă el nu ar fi trăit cu Isus, ar fi fost imposibil pentru el să-L adore pe Isus. La fel era și loialitatea sa către Isus, construită pe interacțiunea lui cu Isus. Pentru a-l face pe om să-L iubească, Dumnezeu a venit printre oameni și trăiește împreună cu oamenii și tot ceea îl face pe om să vadă și să experimenteze este realitatea lui Dumnezeu.
Dumnezeu utilizează realitatea și apariția faptelor pentru a-i desăvârși pe oameni; cuvintele lui Dumnezeu îndeplinesc o parte din desăvârșirea de către El a oamenilor și aceasta este lucrarea de îndrumare și deschidere a căii. Ceea ce înseamnă că în cuvintele lui Dumnezeu trebuie să găsești calea de a practica și trebuie să găsești cunoașterea viziunilor. Prin înțelegerea acestor lucruri, oamenii vor avea o cale și viziuni pe măsură ce practică și vor fi capabili să fie luminați prin cuvintele lui Dumnezeu, vor fi capabili să înțeleagă că aceste lucruri vin de la Dumnezeu și capabili să discearnă multe. După ce au înțeles, ei trebuie să intre imediat în această realitate și trebuie să utilizeze cuvintele lui Dumnezeu pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu în viața lor adevărată. Dumnezeu te va călăuzi în toate lucrurile și îți va da o cale de a practica și te va face să simți că Dumnezeu este atât de minunat și îți va permite să vezi că fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu în tine este pentru a te desăvârși. Dacă dorești să vezi iubirea lui Dumnezeu, dacă dorești să experimentezi cu adevărat iubirea lui Dumnezeu, atunci trebuie să te afunzi adânc în realitate, să te afunzi adânc în viața reală și să vezi că tot ceea ce face Dumnezeu este iubire și mântuire și astfel, pentru ca oamenii să lase în urmă ceea ce este necurat și pentru a rafina lucrurile din interiorul lor care nu pot să satisfacă voia lui Dumnezeu. Dumnezeu utilizează cuvinte pentru a se îngriji de om în timp ce, de asemenea, creează medii în viața reală care permit oamenilor să experimenteze, iar dacă oamenii mănâncă și beau multe din cuvintele lui Dumnezeu, atunci când ei le pun într-adevăr în practică, ei pot rezolva toate dificultățile din viețile lor utilizând multe cuvinte ale lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că trebuie să ai cuvintele lui Dumnezeu pentru a te afunda adânc în realitate; dacă nu mănânci și nu bei cuvintele lui Dumnezeu și ești fără lucrarea lui Dumnezeu, atunci nu vei avea nicio cale în viața reală. Dacă nu mănânci sau nu bei cuvintele lui Dumnezeu, atunci vei fi confuz când ți se va întâmpla ceva. Tu știi doar că ar trebui să Îl iubești pe Dumnezeu, dar ești incapabil de orice diferenţiere și nu ai nicio cale de a practica; ești zăpăcit și confuz și uneori chiar crezi că prin satisfacerea trupului Îl mulțumești pe Dumnezeu – toate acestea fiind consecința nemâncatului și nebăutului cuvintelor lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că dacă ești fără ajutorul cuvintelor lui Dumnezeu și doar bâjbâi în cadrul realității, atunci ești fundamental incapabil de a găsi calea de practicare. Astfel de oameni pur și simplu nu înțeleg ceea ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, cu atât mai puțin înțeleg ce înseamnă să Îl iubești pe Dumnezeu. Dacă, utilizând luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, deseori te rogi și explorezi și cauți, iar prin acestea descoperi ceea ce ar trebui să pui în practică, găsești oportunități pentru lucrarea Duhului Sfânt, cooperezi cu adevărat cu Dumnezeu și nu ești zăpăcit și confuz, atunci vei avea o cale în viața reală și Îl vei mulțumi cu adevărat pe Dumnezeu. Când L-ai mulțumit pe Dumnezeu, în interiorul tău va exista ghidarea lui Dumnezeu și vei fi în special binecuvântat de Dumnezeu, ceea ce îți va da un sentiment de bucurie: te vei simți deosebit de onorat că L-ai mulțumit pe Dumnezeu, te vei simți deosebit de luminos în interior, și în inima ta vei fi limpede și plin de pace, conștiința ta va fi consolată și liberă de acuzații și te vei simți plăcut pe dinăuntru când îi vei vedea pe frații și surorile tale. Aceasta este ceea ce înseamnă să te bucuri de iubirea lui Dumnezeu și doar aceasta înseamnă să te bucuri cu adevărat de Dumnezeu. Plăcerea oamenilor legată de iubirea lui Dumnezeu este obținută prin experimentare: prin experimentarea greutăților și experimentarea punerii adevărului în practică, ei câștigă binecuvântările lui Dumnezeu. Dacă doar spui că Dumnezeu te iubește cu adevărat, că Dumnezeu a plătit un preț mare pentru oameni, că El a rostit blând și cu răbdare atât de multe cuvinte și că întotdeauna salvează oamenii, rostirea acestor cuvinte de către tine este doar o parte a beneficierii tale de Dumnezeu. Totuși, un beneficiu mai mare – un beneficiu real – ar fi ca oamenii să pună adevărul în practică în viața lor reală, după care ei vor fi plini de pace și limpezi în inimile lor, ei se vor simți atât de impresionați și că Dumnezeu este atât de adorabil. Vei simți că prețul pe care l-ai plătit merită toată osteneala. După ce ai plătit un preț mare în eforturile tale, vei fi deosebit de luminos în interior: vei simți că te bucuri cu adevărat de iubirea lui Dumnezeu și vei înțelege că Dumnezeu a făcut lucrarea de mântuire în oameni, că rafinarea oamenilor de către El este pentru a-i purifica și că Dumnezeu încearcă oamenii pentru a testa dacă ei Îl iubesc cu adevărat. Dacă întotdeauna pui adevărul în practică în acest mod, atunci, treptat, vei dezvolta o cunoaștere clară a unei mari părți a lucrării lui Dumnezeu și, în acel moment, vei simți întotdeauna că cuvintele lui Dumnezeu în fața ta sunt clare precum cristalul. Dacă poți înțelege cu claritate multe adevăruri, vei simți că toate lucrurile sunt ușor de pus în practică, că poți depăși această problemă și poți depăși acea ispită și vei vedea că nimic nu este o problemă pentru tine, ceea ce te va face să te simți atât de liber și eliberat. În acest moment, te vei bucura de iubirea lui Dumnezeu și iubirea adevărată a lui Dumnezeu va fi coborât asupra ta. Dumnezeu îi binecuvântează pe aceia care au viziuni, care au adevărul, care au cunoaștere și care Îl iubesc cu adevărat. Dacă oamenii doresc să privească iubirea lui Dumnezeu, ei trebuie să pună adevărul în practică în viața reală, ei trebuie să fie dispuși să îndure durere și să abandoneze ceea ce iubesc pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și, în ciuda lacrimilor din ochii lor, trebuie să fie totuși capabili să mulțumească inima lui Dumnezeu. În acest mod, Dumnezeu te va binecuvânta cu siguranță și dacă înduri greutăți precum acestea, ele vor fi urmate de lucrarea Duhului Sfânt. Prin viața reală și prin experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu, oamenii sunt capabili să vadă frumusețea lui Dumnezeu și doar dacă ei au gustat iubirea lui Dumnezeu pot să-L iubească cu adevărat.
Cu cât pui mai mult adevărul în practică, cu atât mai mult ești dominat de adevăr; cu cât pui mai mult adevărul în practică, cu atât mai mult ai iubirea lui Dumnezeu; și cu cât pui mai mult adevărul în practică, cu atât mai mult ești binecuvântat de Dumnezeu. Dacă întotdeauna practici în acest mod, treptat, vei vedea iubirea lui Dumnezeu în tine, tot așa cum Petru a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu: Petru a spus că Dumnezeu nu are doar înțelepciunea de a crea cerurile și pământul și toate lucrurile, ci, mai mult decât atât, că El are și înțelepciunea de a face o lucrare reală în oameni. Petru a spus că El nu este doar vrednic de iubirea oamenilor datorită creării de către El a cerurilor și pământului și a tuturor lucrurilor ci, mai mult decât atât, datorită abilității Sale de a crea omul, de a salva omul, de a face omul desăvârșit și de a dărui iubirea Sa omului. La fel, Petru a spus că există multe în El care sunt vrednice de iubirea omului. Petru I-a spus lui Isus: „Nu ești tu oare vrednic de iubirea oamenilor pentru mult mai multe decât crearea cerurilor și a pământului și a tuturor lucrurilor? Există mai multe în Tine care sunt adorabile, Tu acționezi și te miști în viața reală, Duhul Tău mă atinge în interior, mă disciplinezi, îmi aduci reproșuri – aceste lucruri sunt chiar mai vrednice de iubirea oamenilor.” Dacă dorești să vezi și să experimentezi iubirea lui Dumnezeu, atunci trebuie să explorezi și să cauți în viața reală și trebuie să fii dispus să dai la o parte propriul trup. Trebuie să iei această hotărâre. Trebuie să fii o persoană cu hotărâre, care este capabilă să Îl mulțumească pe Dumnezeu în toate lucrurile, fără a fi leneș sau a tânji după plăcerile trupului, trăind nu pentru trup, ci pentru Dumnezeu. Pot exista momente când nu Îl mulțumești pe Dumnezeu. Aceasta este pentru că nu înțelegi voia lui Dumnezeu; data viitoare, chiar dacă va presupune un efort mai mare, trebuie să-L mulțumești pe El și nu trebuie să mulțumești trupul. Când experimentezi în acest mod, tu vei fi ajuns să-L cunoști pe Dumnezeu. Vei vedea că Dumnezeu a putut crea cerurile și pământul și toate lucrurile, că El S-a întrupat pentru ca oamenii să Îl vadă cu adevărat și în mod real și să interacționeze cu El în mod real și cu adevărat, că El este capabil să meargă printre oameni, că Duhul Său poate să îi desăvârșească pe oameni în viața reală, permițându-le să Îi vadă frumusețea și să Îi experimenteze disciplina, mustrarea și binecuvântările Sale. Dacă întotdeauna experimentezi în acest mod, în viața reală vei fi inseparabil de Dumnezeu și dacă într-o zi, relația ta cu Dumnezeu încetează să fie normală, tu vei fi capabil să înduri reproșul și vei fi capabil să simți remușcări. Când ai o relație normală cu Dumnezeu, nu vei dori niciodată să Îl părăsești pe Dumnezeu, și dacă într-o zi Dumnezeu spune că te va părăsi, tu te vei teme și vei spune că preferi să mori decât să fii părăsit de Dumnezeu. De îndată ce ai aceste emoții, vei simți că ești incapabil de a-L părăsi pe Dumnezeu și în acest mod vei avea o bază și te vei bucura cu adevărat de iubirea lui Dumnezeu.
Oamenii deseori vorbesc despre a-L lăsa pe Dumnezeu să fie viața lor, dar încă mai au de experimentat până acolo. Tu doar spui că Dumnezeu este viața ta, că El te ghidează în fiecare zi, că mănânci și bei cuvintele Sale în fiecare zi și te rogi la El în fiecare zi și astfel, El a devenit viața ta. Cunoașterea acelora care spun aceasta este atât de superficială. În mulți oameni nu există o bază; cuvintele lui Dumnezeu au fost plantate în interiorul lor, dar încă nu au încolțit, cu atât mai puțin nu au făcut vreun rod. Astăzi, în ce măsură ai experimentat? Doar acum, după ce Dumnezeu te-a forțat să ajungi până aici, simți că nu Îl poți părăsi pe Dumnezeu. Într-o zi, când ai experimentat până la un anumit punct, dacă Dumnezeu te-ar face să pleci, nu ai putea să o faci. Întotdeauna vei simți că nu poți fi fără Dumnezeu în interiorul tău; poți fi fără un soț, soție sau copii, fără o familie, fără o mamă sau un tată, fără plăcerile trupului, dar nu poți fi fără Dumnezeu. Să fii fără Dumnezeu ar fi precum pierderea vieții tale, nu vei fi capabil să trăiești fără Dumnezeu. Când ai experimentat până la acest punct, îți vei atinge ținta credinței în Dumnezeu și în acest mod Dumnezeu va fi devenit viața ta, El va fi devenit baza existenței tale și nu vei mai fi în stare niciodată să Îl părăsești pe Dumnezeu. Când ai experimentat în măsura aceasta, te vei fi bucurat cu adevărat de iubirea lui Dumnezeu, relația ta cu Dumnezeu va fi așa de strânsă, Dumnezeu va fi viața ta, iubirea ta și, în acel moment, te vei ruga la Dumnezeu și vei spune: „O, Dumnezeule! Nu Te pot părăsi, Tu ești viața mea, pot rezista fără orice altceva – dar fără Tine, nu pot continua să trăiesc.” Aceasta este statura adevărată a oamenilor; este viața reală. Unii oameni au fost forțați să meargă atât de departe precum au făcut-o astăzi: trebuie să continue indiferent dacă vor sau nu, și ei simt întotdeauna că sunt între ciocan și nicovală. Trebuie să experimentezi astfel încât Dumnezeu să fie viața ta, astfel încât dacă Dumnezeu ar fi luat din inima ta, ar fi ca și cum ți-ai pierde viața; Dumnezeu trebuie să fie viața ta și tu trebuie să fii incapabil să-L părăsești. În acest mod, tu Îl vei fi experimentat de fapt pe Dumnezeu și în acest moment, când Îl iubești pe Dumnezeu, Îl vei iubi cu adevărat pe Dumnezeu și va fi o iubire unică, pură. Într-o zi, când experiențele tale sunt astfel încât viața ta a atins un anumit punct, când te rogi la Dumnezeu și mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, nu vei putea să Îl părăsești pe Dumnezeu în sinea ta și, nici nu vei putea să Îl uiți, chiar dacă ai vrea. Dumnezeu va fi devenit viața ta; poți uita lumea, îți poți uita soția, soțul sau copiii, dar îți va fi greu să Îl uiți pe Dumnezeu – aceea este imposibil, aceasta este viața ta adevărată și iubirea ta adevărată pentru Dumnezeu. Când iubirea oamenilor pentru Dumnezeu a atins un anumit punct, iubirea lor pentru niciun alt lucru nu este egală cu iubirea lor pentru Dumnezeu; iubirea lor pentru Dumnezeu este pe primul loc. În acest mod, ești capabil să renunți la orice altceva și ești dispus să accepți toată tratarea și emondarea din partea lui Dumnezeu. Când vei obține o iubire de Dumnezeu care le depășește pe toate celelalte, vei trăi în realitate și în iubirea lui Dumnezeu.
De îndată ce Dumnezeu devine viața din interiorul oamenilor, ei devin incapabili de a-L părăsi pe Dumnezeu. Nu este aceasta fapta lui Dumnezeu? Nu există mărturie mai mare! Dumnezeu a lucrat până la un anumit punct; El a spus ca oamenii să facă servicii și să fie mustrați sau să moară, iar oamenii nu au dat înapoi, ceea ce arată că ei au fost cuceriți de Dumnezeu. Oamenii care au adevărul sunt cei care, în experiențele lor reale, își pot păstra poziția privind mărturia lor, pot rămâne neclintiți în poziția lor, să stea de partea lui Dumnezeu, fără a se retrage, și care pot avea o relație normală cu oamenii care-L iubesc pe Dumnezeu, care, atunci când li se întâmplă lucruri, sunt capabili să I se supună total lui Dumnezeu și pot să I se supună lui Dumnezeu până la moarte. Practica și revelațiile tale din viața reală sunt o mărturie a lui Dumnezeu, acestea sunt modul de a trăi al omului și mărturia lui Dumnezeu și aceasta înseamnă cu adevărat a te bucura de iubirea lui Dumnezeu; când ai experimentat până la acest punct, efectul dorit va fi fost obținut. Ești dominat de un mod adevărat de a trăi și fiecare acțiune a ta este privită cu admirație de alții. Hainele și înfățișarea ta exterioară sunt neremarcabile, dar trăiești o viață cu cea mai mare evlavie, și când comunici cuvintele lui Dumnezeu ești ghidat și luminat de El. Ești capabil să rostești voia lui Dumnezeu prin cuvintele tale, comunici realitatea și înțelegi multe despre servirea în duh. Ești candid în vorbire, ești decent și drept, nu cauți conflictul și ești cuviincios, capabil să te supui aranjamentelor lui Dumnezeu și îți păstrezi poziția în mărturia ta când lucrurile ți se întâmplă, și ești calm și netulburat indiferent cu ce te confrunți. Acest tip de persoană a văzut cu adevărat iubirea lui Dumnezeu. Unii oameni sunt încă tineri, dar se poartă precum o persoană de vârstă mijlocie; sunt maturi, dominați de adevăr și admirați de alții – și aceștia sunt oamenii care au mărturie și sunt manifestarea lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că atunci când au experimentat până la un anumit punct, înăuntru, ei vor avea o înțelegere față de Dumnezeu și astfel, firea lor externă se va stabiliza, de asemenea. Mulți oameni nu pun adevărul în practică și nu își păstrează ferm poziția în mărturia lor. În astfel de oameni, nu există iubire pentru Dumnezeu sau mărturie pentru Dumnezeu și aceștia sunt oamenii cei mai detestați de Dumnezeu. Ei citesc cuvintele lui Dumnezeu la adunări, dar ceea ce trăiesc ei este Satana și asta Îl dezonorează pe Dumnezeu, Îl denigrează pe Dumnezeu și Îl blasfemiază. În asemenea oameni nu există niciun semn al iubirii lui Dumnezeu și ei nu au deloc lucrearea Duhului Sfânt. Așadar, cuvintele și acțiunile oamenilor îl reprezintă pe Satana. Dacă inima ta este întotdeauna în pace înaintea lui Dumnezeu și întotdeauna dai atenție oamenilor și lucrurilor din jurul tău și la ceea ce se întâmplă în jurul tău și dacă ești vigilent privind povara lui Dumnezeu și întotdeauna ai o inimă care Îl venerează pe Dumnezeu, atunci Dumnezeu te va lumina deseori în interior. În biserică, există oameni care sunt „supraveghetori”, ei urmăresc în mod special lipsurile celorlalți și apoi, le copiază și caută să le întreacă. Sunt incapabili să facă diferențieri și nu urăsc păcatul și nu detestă sau nu se simt dezgustați de lucrurile Satanei. Astfel de oameni sunt plini de lucrurile Satanei și ei, în cele din urmă, vor fi cu totul părăsiți de Dumnezeu. Inima ta ar trebui să fie respectuoasă înaintea lui Dumnezeu, ar trebui să fii moderat în cuvintele și acțiunile tale și să nu dorești niciodată să te opui sau să-L superi pe Dumnezeu. Nu trebuie să vrei niciodată ca lucrarea lui Dumnezeu în tine să fi fost degeaba sau să permiți tuturor greutăților pe care le-ai îndurat și a tot ceea ce ai pus în practică să fie în zadar. Trebuie să fii dispus să depui eforturi sporite și să Îl iubești mai mult pe Dumnezeu pe calea din fața ta. Aceștia sunt oamenii care au o viziune ca bază a lor. Aceștia sunt oamenii care caută progresul.
Dacă oamenii cred în Dumnezeu și experimentează cuvintele lui Dumnezeu, cu o inimă care Îl venerează pe Dumnezeu, atunci în astfel de oameni poate fi văzută mântuirea lui Dumnezeu și iubirea lui Dumnezeu. Acești oameni pot să dea mărturie pentru Dumnezeu, ei trăiesc adevărul și ceea ce mărturisesc ei este, de asemenea, adevărul, ceea ce este Dumnezeu și firea lui Dumnezeu, și ei trăiesc în iubirea lui Dumnezeu și au văzut iubirea lui Dumnezeu. Dacă oamenii doresc să Îl iubească pe Dumnezeu, ei trebuie să guste din frumusețea lui Dumnezeu și să vadă frumusețea lui Dumnezeu; doar atunci poate fi trezită în ei o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu, o inimă care este dispusă să se mărească în mod loial pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu îi face pe oameni să Îl iubească prin cuvinte și expresii sau imaginația lor și El nu forțează oamenii să Îl iubească. În schimb, El îi face să-L iubească din proprie inițiativă și El îi face să vadă frumusețea Sa în lucrarea și cuvântările Sale, după care se naște în ei iubirea de Dumnezeu. Doar în acest mod pot oamenii să fie mărturie adevărată lui Dumnezeu. Oamenii nu-L iubesc pe Dumnezeu pentru că au fost îndemnați de alții să facă astfel, nici nu este un impuls emoțional de moment. Ei Îl iubesc pe Dumnezeu pentru că au văzut frumusețea Sa, ei au văzut că există atât de multe lucruri ale Sale care sunt vrednice de iubire din partea oamenilor, pentru că ei au văzut mântuirea, înțelepciunea și faptele mărețe ale lui Dumnezeu – și, drept rezultat, ei Îl slăvesc cu adevărat pe Dumnezeu și tânjesc cu adevărat după El și se trezește în ei o astfel de pasiune încât nu ar putea să supraviețuiască fără câștigarea lui Dumnezeu. Motivul pentru care cei care mărturisesc ferm despre Dumnezeu sunt capabili să ofere mărturie răsunătoare pentru El este datorită faptului că mărturia lor este pe baza cunoașterii adevărate și a tânjirii adevărate după Dumnezeu. Nu este conform unui impuls emoțional, ci conform cunoașterii lui Dumnezeu și a firii Sale. Pentru că au ajuns să Îl cunoască pe Dumnezeu, ei simt că trebuie cu siguranță să fie martori pentru Dumnezeu și îi fac pe cei care tânjesc după Dumnezeu să Îl cunoască pe Dumnezeu și să fie conștienți de frumusețea lui Dumnezeu și de realitatea Lui. Precum iubirea oamenilor pentru Dumnezeu, mărturia lor este spontană, este reală și are valoare și semnificație adevărate. Nu este pasivă sau goală, ori lipsită de sens. Motivul pentru care doar aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu au cea mai mare valoare și semnificație în viețile lor și doar ei cred cu adevărat în Dumnezeu este datorită faptului că acești oameni trăiesc în lumina lui Dumnezeu, sunt capabili să trăiască pentru lucrarea și gestionarea lui Dumnezeu; ei nu trăiesc în întuneric, ci trăiesc în lumină; ei nu duc vieți lipsite de sens, ci vieți care au fost binecuvântate de Dumnezeu. Doar aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu sunt capabili să dea mărturie lui Dumnezeu, doar ei sunt martorii lui Dumnezeu, doar ei sunt binecuvântați de Dumnezeu și doar ei sunt capabili să primească promisiunile lui Dumnezeu. Aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu sunt apropiații lui Dumnezeu, ei sunt oamenii iubiți de Dumnezeu și ei se pot bucura de binecuvântări împreună cu Dumnezeu. Doar astfel de oameni vor trăi veșnic și doar ei vor trăi veșnic sub grija și protecția lui Dumnezeu. Dumnezeu este de iubit pentru oameni și El este vrednic de toată iubirea oamenilor, dar nu toți oamenii sunt capabili să-L iubească pe Dumnezeu și nu toți oamenii pot fi martori ai lui Dumnezeu și pot deține putere împreună cu Dumnezeu. Datorită faptului că ei pot da mărturie lui Dumnezeu și își dedică toate eforturile lucrării lui Dumnezeu, aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu pot merge oriunde sub cer fără ca nimeni să îndrăznească să li se opună și ei pot exercita puterea pe pământ și pot conduce toți oamenii lui Dumnezeu. Acești oameni s-au unit din toată lumea, ei vorbesc limbi diferite și au culori ale pielii diferite, dar existența lor are același sens, ei au toți o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu, ei sunt toți aceeași mărturie și au aceeași hotărâre și aceeași dorință. Aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu pot merge liberi prin lume, aceia care dau mărturie lui Dumnezeu pot călători prin univers. Acești oameni sunt iubiți de Dumnezeu, sunt binecuvântați de Dumnezeu și ei vor trăi veșnic în lumina Lui.
